Tipuri de relatii

     Fara prea multa introducere, iata-le:

1. Relatia "Unicorn" - exista doar in imaginatia unuia dintre voi. Ii mai zice si relatia "Legenda", caci din mosi-stramosi se pomeneste de o relatie perfecta, pornita din iubire pura, unde totul e numai lapte si miere si curcubee, dar de vazut efectiv nu s-a vazut asa ceva. 
2. Relatia "Magica" - in sensul ca te vrajeste o seara-doua si apoi, "puf!", dispare.
3. Relatia "Dovleac" - a nu se confunda cu relatia "Magica". Spre deosebire de aceasta, relatia "Dovleac" dureaza mai mult de o noapte si chiar are toate semnalmentele unei relatii stabile, va intelegeti, va completati reciproc, va "whatever", insa atunci cand iti e lumea mai roz, se transforma in bizar si exact ca in Cenusareasa, caleasca devine brusc dovleac, totul terminandu-se brusc, fara sa stii motivul. (Da, stiu, fac des referire la acest basm, dar uite ca se potriveste in atatea si atatea contexte. Cine a zis ca basmele nu devin realitate?). Ideea este ca la fel cum ceasul din poveste a batut ora 00:00, asa si ceasul lui interior a batut gongul si a zis ca decat sa devina o relatie naspa in timp, mai bine pleaca acum cat inca e frumos. Ca el se plictiseste repede oricum. Timpul trece, amintirile raman si din dovleac facem placinta, vorba aia.
4. Relatia "Intrerupator" - este acea relatie toxica care dureaza de niste ani, in care nu se mai simte niciunul bine, se sta din obisnuinta, sunt certuri din cele mai insignifiante motive, amandoi si-ar dori sa fie liberi daaaar pentru ca au oarecum o teama de a incepe o noua relatie, paseaza responsabilitatea incheierii relatiei de la unul la altul. Iar ce rezulta de aici e un sir de pauze, impus ba de el, ba de ea, in timpul carora mai "testeaza" si alte persoane, insa la modul superficial desigur, asa cum incerci marea cu degetul.
5. Relatia "City Break" - nu trebuie neaparat sa aiba loc in alt oras, aici ideea de baza este ca totul se intampla in weekend si dureaza doar un weekend. Adica fix cata vreme e distractie si voie buna si nimic mai mult. Impreuna la bine si la foarte bine. De duminica seara incolo, nu mai tin legatura unul cu celalalt. Abia joi spre vineri, usor, timid, se restabileste comunicarea. Oamenii astia nu vor sa fie intr-o relatie dar nici nu vor sa nu fie, intelegi? Nu sunt preocupati in a cunoaste prea mult persoana cu care petrec weekend de weekend, cu toate astea au tendinte spre gelozie daca unul dintre ei anunta gasirea vreunui partener cu care ar putea deveni ceva serios. 
6. Relatia "Test" - cand iti place de persoana respectiva dar nu stii cat de tare sau nu esti inca sigur cat de bine va potriviti. Asa ca il/o provoci la diverse activitati impreuna pentru a vedea cum reactioneaza. Sau te apuci sa-i debitezi fel de fel de ineptii si daca nu fuge, e bine. Oricum, daca "testarea" asta nu se incheie totusi dupa o vreme relativ scurta, s-ar putea sa ramai fara "subiect". Zic. 
7. Relatia "Romeo&Julieta" - este fix acel cuplu care posteaza orice fac impreuna, inclusiv daca mananca o capsuna la 5 dimineata. Par intruchiparea cuplului perfect, mai ca relatia "Unicorn" se adevereste, doar ca taman cand visul e pe cale sa se implineasca, relatia pur si simplu moare. Brusc. Or fi de vina energiile negative indreptate catre aceasta pereche, habar n-am.
8. Relatia "De-a v-ati ascunselea" a.k.a. Semi-relatia - va vedeti, va placeti, toate bune si frumoase, tra la la, doar ca niciunul ori doar unul isi asuma relatia respectiva. Nu se afiseaza pe feisbuc impreuna cu prietenii, nu il/o prezinta parintilor, nu pun poze decat in ipostaze prietenesti, nu oficializeaza nimic, practic se ascund. Si nu unul fata de altul sau de ideea ca doooom'ne, sa nu se implice deodata, prea mult si eventual sa nu mearga si sa sufere. Vrajeala. Se ascund de persoanele de sex opus pe care le au la contacte si pe care le pot apela oricand pentru un shot de adrenalina. Stiu eu ce zic.
9. Relatia de "Tranzitie" - atunci cand inchei o relatie de lunga durata si te arunci imediat in alta, cu tot cu metehnele din cealalta si CU CUvintele de alint. Auci! (Pe bune, ma, acum, nu ai putut fi mai creativ?) Astea nu tin niciodata, rareori se dovedesc a fi ceea ce cautai de fapt ori mental esti inca prins/a in trecut si nu te poti implica in cea noua asa cum trebuie, riscand sa pierzi o persoana foarte ok, pe care vei ajunge sa o regreti. Stiu eu ce zic :)) Mai asteapta, nu mai fi a selfless b*tch si stai o vreme fara afectiune. Macar asa iti f*ti doar creierii tai, nu si pe-ai altora. 
10. Relatia "ZA relatie" - greu, tata, greu! Pai ce pot sa-ti spun eu aici? Nu pot decat sa sper ca vei da de acea persoana care te va face sa-ti dezinstalezi Tinderu', pentru care vei renunta la "city break-uri", urmand a calatori doar cu el/ea. Lucrurile vor fi asa cum trebuie sa fie, fara prea multe ganduri de "Dar daca nu...", "Dar poate ca...", "Dar cum ar fi fost cu...".

Oricum, indiferent ce fel de relatie ai, cel mai important este sa stabilesti de la inceput "Termenii&conditiile". Ca la Google. Dar cine naiba le citeste vreodata? Exact. Tu. Ca trebuie. Ca sa nu mai fie haos. Sau ca sa nu te mai plangi ca e haos. Ah, iti place haosul! Mi scuzi atunci. Mai vorbim peste cativa ani. Pupi, paaa :))

Chestii de finete, boss

    

     Ce lac de unghii de rahat, se usuca intr-o mie de ani.

     Masina de spalat zici ca decoleaza si parca suna a o pisica in calduri din cand in cand. Da, stiu, e ciudat, dar asa suna.

     Raceala asta e de. . . e visul unei nopti de vara, esti nebun? Nici ca-mi puteam dori ceva mai mult. Inca mai am urechile infundate pe sfert. Macar de le aveam de tot in continuare, asa nu mai auzeam prostiile debitate de oameni si reactionam doar la ce aveam eu chef sa aud.

     Am doua melodii puse pe repeat, romanesti chiar, de "jale" sa zicem (nu, nu manele. . .tu repede!).

     Privind la relatiile din jurul meu, am constatat ca este foarte important pentru o femeie ca barbatul de langa ea sa poata face o chestie aparent banala si anume: sa stie sa mearga. Razi, nu? Am ras si eu la inceput apoi nu mi s-a mai parut nimic amuzant, ci trist. 

     In primul rand, el trebuie sa stie ca barbatul merge pe partea cu masinile pentru a proteja femeia de langa el. Daca nu stie si trebuie sa i-o zici tu de fiecare data. . .igh!

     In al doilea rand, ar fi super daca nu si-ar mai balangani mainile pe langa corp, 1m in fata si 1m in spate, izbind uneori si in cotul tau sau in geanta ta.

     In al treilea rand, femeia ar aprecia daca, atunci cand o lasi pe ea in fata pe un drum ingust, nu te-ai uita absent la luna si nu ai calca-o, lasand-o Cenusareasa in strada.

     Deci am zis sa stie sa mearga, nu sa danseze. Barbatii care stiu sa danseze sunt mai rari ca ploaia in Sahara. Chestii de finete, boss. Se poate? Mersi, puuup.

     Ah, era sa uit. Doresc sa multumesc pe aceasta cale tigrilor de platan, dragii de ei, care s-au gandit sa imi faca cele mai frumoase "constelatii" pe glezne. Sunteti cei mai tari! :*

Parfumul ar trebui testat pe suflet, nu pe incheietura mainii

Colectionez haine, parfumuri, pantofi, carti si oameni. Da, da. . . oameni. Nu stiu daca e bine sau e rau, dar mereu mi-a placut sa am. Sa fie. Dar sa fie de calitate. Sigur, e mai usor de aplicat vorba aia "Dai niste bani, dar macar sunt de calitate" la o pereche de pantofi decat la oameni. Pantofii ii vezi din prima, astia sunt, asta e materialul, ii mai si probezi, ii iei sau nu. Cartea o poti rasfoi, poti citi chiar si recenzii despre ea, stii ce subiect abordeaza in linii mari. Parfumul il testezi, il mirosi, imediat iti dai seama daca iti place sau nu. Cu oamenii nu e asa. Nu, nu, nu ma lua cu adevarata chimie si atractie si cum poti instant sa placi o persoana, cum sunteti pe aceeasi pe lungime de unda si cum v-ati inteles atat de bine din prima. Aceste cazuri sunt exceptii, iar eu le numesc oameni-bijuterii. Nu ma incanta nimic mai mult decat sa ii descopar sau, mai bine zis, sa ii primesc, caci nimic nu este intamplator. 

Oamenii-haina sunt exact acele persoane care:
a. isi dau si haina de pe ei pentru tine;
b. supararea cand le vine, rup camasa de pe...tine, caci tu esti de vina. Nu, la modul cel mai serios, sunt cei pe care te poti baza oricand. Ca esti trist/vesel, ca vrei un sfat, ca vrei doar sa impartasesti cu ei clipe din viata ta, ei sunt mereu acolo langa tine, precum haina aia calduroasa pe care stii ca oricat de tare ar batea vantul sau oricat de frig ar fi afara, te va proteja de toate astea. 

Oamenii-carti stiu adesea ce trebuie sa spuna. Sunt persoanele acelea mature, nu neaparat batrane, cat trecute prin viata, care stiu sa traiasca si care au capatat o anumita profunzime a gandurilor si o intelepciune pe care le gasesti in carti. Doar ca mult mai bine decat in carti, pentru ca ei insisi iti povestesc pe intelesul tau si observi atunci cum au pus si teoria in practica. 

Oamenii-pantof sunt. . . te "incalta" o anumita perioada a vietii tale, dar apoi ceva se produce. Nu stiu sa spun ce anume, ori la tine ori la ei face "clic" ceva acolo si totul se schimba, aveti alte interese, alte viziuni, fiecare se dezvolta diferit, nu stiu. Cert este ca atat cat a durat acea prietenie in care poate va vedeati zilnic, a fost cea mai frumoasa perioada si nu ai schimba lucurile de atunci cu nimic.

Insa la oamenii-parfum voiam eu sa ajung, caci acestia ma "bantuie" pe mine. Sunt volatili, ca si parfumul, desigur, dar intotdeauna memoria lor e acolo. Cred ca mirosul mi se pare cel mai greu de transformat in amintire, mai ales ca nu vrei sa faci asta, vrei sa il ai langa tine toata viata. Nu vrei sa se "evapore". Iti place prezentul, e dulce, intens, floral, esti curios apoi sa simti si alte note, de mijloc, de subsol. . . te gandesti ca va trece insa multa vreme pana o vei putea face. Parfumul nu rezista o vesnicie. Cu toate astea, uneori parfumul se mai simtea si a doua zi, dupa dus. Duceai incheietura mainii la nas si te surprindea placut, nu te asteptai sa mai simti ceva. Senzatia asta sigur o ai cu anumite persoane, probabil nu mai tii legatura cu ele, dar mirosul lor pe pielea ta va ramane mereu. 

Prosoape si periute de dinti

     Nu imi place sa am superstitii caci apoi am impresia ca ar trebui sa tin cont de ele. Din fericire insa mi se sterg din memorie destul de repede. Se pare ca am ajuns la varsta la care creierul meu selecteaza intr-adevar informatiile si le pastreaza doar pe cele care considera ca mi-ar fi utile. Mai avem de lucrat la partea asta fiindca uneori imi dau seama ca retin cele mai idioate chestii. 
     Asadar, superstitioasa nu sunt mai mult de 5 minute, dar am realizat ca unele lucruri nu sunt superstitii ci sunt cat se poate de adevarate. Pentru mine cel putin, nu zic ca ar fi si pentru altii. Am observat ca in ultimii ani, ceea ce imi aduce ghinion in dragoste sunt prosoapele si periutele de dinti. Si mai era ceva dar nu-mi aduc aminte acum. Probabil ceva cu spartul solnitei de perete stand cu fatza la oglinda. Nu stiu. 
     Sa le luam pe rand insa. Prosoapele. Din intamplare, un prosop de-al lui a ramas la mine. A zis ca mi-l face cadou. Mereu am stiut ca nu e bine sa faci cadouri prosoape. E ceva ce dai de pomana, la inmormantari, chestii ce tin de moarte in general. Dar nu am crezut ca relatia aceea va muri. Ghici ce? A murit. A doua oara, alta relatie. Niste prosoape de-ale mele de data asta, au ramas la el. I-am zis ca daca e ceva ce lipseste in relatia respectiva, cu siguranta sunt niste prosoape. Asa ca i le-am dat lui. Sa le tina acolo, sa aiba, sa fie. Ghici ce? A murit si asta. 

     Buuuun, am stat si m-am gandit ca e doar o coincidenta, desi eu nu cred in coincidente, dar fie, treaca de la mine. Insa aceste "esecuri" au fost intarite de periutele de dinti. Ma gandesc la confortului omului cand imi trece pragul asa ca ce poate fi mai bun decat o periuta de dinti dimineata, nu? Azi asa, maine asa, pana cand aceasta "facere de bine" ti se intoarce impotriva si ti se raspunde cu un "Cred ca te-ai implicat cam mult. . .mi-ai luat o periuta de dinti." Probabil in simbologia masculina, a avea o periuta de dinti la ea acasa inseamna de fapt o cerere in casatorie, nu stiu, nu imi dau seama. Cert este ca un astfel de obiect de maxima necesitate a mai facut sa piara in negura sufletului meu inca o relatie. 

     Si de atunci m-am lecuit. Nu poti ajuta un om daca nu iti cere asta, deci eu nu voi mai inmana cuiva vreo periuta de dinti pana cand nu mi se va cere in mod explicit una. Si fiecare cu prosoapele lui. Si cu patul lui. Si cu viata lui. Si cu mama lui. Caci cel putin, in relatia anterioara, mi s-a luat de cate ori am aruncat periuta, i-am luat alta, iar i-am aruncat-o, iar i-am luat una. 

     Cat despre mine, eu mi-am cumparat una electrica pentru a fi nevoita sa o car cu mine cand e nevoie si sa nu am una obisnuita pe care sa imi fie la indemana sa o las acolo. Asta ca sa nu ii dau satisfactia de a mi-o arunca. 

Nimeni nu e la dieta vreodata

We all wanna be f*cking special, sa avem acel je ne sais quoi. Dar hai sa-ti "zdruncin" lumea, nu esti special/a, Soarele nu se invarte in jurul tau, nu esti centrul cuiva, nu ai proprii sateliti, nu te orbiteaza nimeni. Esti un fel de Pluto, te reneaga toti ca fiind o planeta si oricum nu pari a fi ultimul corp ceresc din sistemul solar. Tocmai am trecut cu sonda spatiala pe langa tine si te-am salutat din mers. Oricum nu esti capabil/a sa sustii nici un fel de viata, nu mai zic de una inteligenta. 

Suntem precum extraterestrii aia din filmele americane, venim, consumam resursele unei planete si plecam mai departe. Nimic de condamnat. Noi "consumam" tot oameni. Luam ce ne place de la fiecare si ne facem in mintea noastra propria versiune a ce vrem sa fie. Pentru ca realitatea nu ne place, ne da impresia ca am fi ordinari, obisnuiti. Si nimeni nu are timp sa descopere asa ca ofera pe tava ce crede ca are mai bun, ca cealalta persoana sa ia direct. Ca doar cu totii stim ca oamenii se folosesc de oameni. Intr-un sens ori altul. Fara sens ori contrasens. Cui ii mai pasa? Suntem generatia "F*cked up". E de ajuns sa stim asta. Si cu cat o stim mai repede cu atat e mai bine. Tot pentru noi. Si ne place asa, ca de n-ar fi nu am mai povesti, am incerca sa schimbam lucrul asta. Evident ca e mult mai usor sa contempli de pe margine si sa generalizezi si sa ajungi la concluzii de tipul "Da' de ce sa ma obosesc eu? Toti sunt la fel."

Sunt la fel pentru ca si tu esti la fel. I told you that you are not f*cking special. 

Dar maniere mai are cineva?

Dar mai vine odata cineva sa imi ia si mie comanda?

Oare o diva mananca doar o andiva pe zi?

Esti la dieta? Dar oameni de ce "consumi"?

Statuile starnesc admiratie si nu iubire

Ma imbrac colorat dar asta doar pentru ca in interior e un vid. E gri. E acelasi gri pe care il au statuile. Si eu, ca si ele, par foarte vie si animata, in miscare, insa si eu, ca si ele, sunt doar o statuie. Nu am nimic de oferit. Si nici nu vreau. Imi accept starea. Nu ma complac in ea, nu ma plang de ea, o accept. E parte din mine acum, in perioada asta. Se va termina cand voi face pace cu mine insami. Nu cu lumea. Nu am nimic cu ea. Starea de statuie e instinctul meu de supravietuire. De-a lungul timpului, de cate ori lucrurile s-au complicat si nu tinea de mine sa le rezolv in totalitate, sentimentele si emotiile mele isi dadeau shutdown. Asa si acum. Si sunt recunoscatoare pentru asta. Altfel as fi avut 10 pisici si toate imaginare caci nu cred ca m-ar fi lasat cu ele la spitalul 9 :)) Pot fi cat se poate de obiectiva in perioadele mele de statuie emotionala. 

Nu e deprimare, nu e tristete. Ti-am spus ca nu e nimic acolo. E un fel de "vreme trece, vreme vine", eu raman la toate rece. Nu ma inchid intre 4 pereti cu o tona de inghetata ca in filmele americane proaste, nu imi beau mintile. Incerc sa le las sa se aseze. Incerc sa inteleg. Si cand m-am oprit cu firul asta al intelegerii caci lipsesc date esentiale si eu nu le detin, ma opresc. Nu mai presupun, nu mai emit ipoteze, nu. Ma opresc. M-am oprit. 

Inteleg oamenii si pot empatiza cu ei. Ma enerveaza insa lipsa lor de reactie. Sau mai degraba intarzierea ei. Apare chiar si dupa ani de zile. Si eu cum sa reactionez acum? Ce sa mai fac dupa atata timp cu informatiile si sentimentele pe care le cautam atunci? S-au transformat in cuvinte goale pentru mine, nu-mi produc nici o tresarire. Sunt doar o validare a faptelor de altadata, o confirmare a faptului ca am avut dreptate. F*ck this sh*t! Nu m-a interesat niciodata sa tin scorul si sa cantaresc dreptatea, cat am gresit eu, cat ai gresit tu. 

Si eu ce sa fac acum? Imi dau shutdown caci sunt prea multe sageti aruncate din toate partile. Si iesim cat mai des ca sa re-uitam. Si nu ascultam melodii triste sau cel putin, beat-ul sa fie vesel, versurile. . . eh, ne facem ca nu ne regasim acolo. Ne ascundem printre marea de oameni necunoscuti de pe strazile orasului, privim luminile ce se oglindesc noaptea in Dambovita si speram doar sa nu ne oglindim si noi acolo. Nu ne-ar placea ce am vedea. 

Poate ar fi mai bine daca am veni cu un set de instructiuni, cu o eticheta care sa-i atentioneze pe ceilalti. Dar cine naiba citeste etichetele?! Si desi instinctul iti spune ce nu e bine si ca e ceva dubios acolo, tu te incapatanezi si continui sa incerci. Mda, f*teti tu creierii ca altceva mai bun nu ai avea de facut. Si oricum nimeni nu vrea sa si-i f*ta cu tine. 

Si nu mi-e frica decat de faptul ca starea de statuie ar putea deveni permanenta. 

Cel mai prost cuvant

"Sinceritate". Imediat ma gandesc la faptul ca persoana din fata mea minte sau omite sa spuna ceva daca insereaza un "Sunt sincer/a acum", "Vorbesc cat se poate de sincer" si mai ales un "Vreau sa fiu sincer/a cu tine". Caci daca ai zice adevarul (pana la capat) nu ai simti aceasta nevoie de "sinceritate". Oricum, eu nu am nevoie de sinceritatea asta a ta. Pentru ca o citesc imediat, dinainte sa aud cuvintele. Ti-o citesc in ochi, pe buze, in gesturi. Dar te las sa continui, sa turui despre cum crezi tu ca stau lucrurile. Lucrurile stau extrem de prost ce-i drept, dar nu pari sa observi asta. Aici aplici gresit "Go with the flow!". Aceste vorbe nu se folosesc decat la misto, cand iesi cu prietenii sa bei si o tii din bar in bar. 

"Sinceritate" - nu aduce decat vesti proaste, situatii idioate si intrebari ridicole. Suna mai urat decat "Trebuie sa vorbim". Nu am intalnit pe nimeni care sa inceapa cu "La modul cel mai sincer acum" si sa imi spuna cat de bine si de fericit se simte. Nimeni. Niciodata.

Nu dau doi bani pe sinceritate daca eu nu o cer. Nu vreau sa stiu dramele altora, nu vreau sa stiu ce ii framanta noaptea, nu vreau sa stiu nimic trist despre viata lor. Decat daca imi sunt persoane dragi si ii pot ajuta cu ceva. Dar nu imi impuia mie capul cu problemele tale "existentiale" pe care eu consider ca singur/a ti le creezi. Mai ales daca iti dau solutii. Si tu le ignori. Si te incapatanezi in "sinceritatea" ta. Eu le am pe ale mele. Nu mai am rabdare, timp si energie sa fiu dadaca pentru persoane care efectiv habar nu au pe ce lume traiesc, se plang incontinuu si nu stiu ce vor. Am tot facut asta. Mi s-a luat. E munca de Sisif. Si pana nu se dau ei cu capul de prag degeaba incerci tu sa le arati realitatea. Sincer acum. Vreau doar partea frumoasa sa-mi fie aratata. Partea urata o vad si singura. O intuiesc, stiu ca e acolo. Cand o sa te intreb despre demonii tai atunci o sa stii ca-mi pasa. Si atunci vom face cunostinta oficial. Ti-i voi prezenta si eu pe ai mei. Si-ti vei da seama ca partea frumoasa cantareste mai mult decat cea urata si nu vei mai fugi. 

Cuvantul asta e o arma. Te loveste cand nu te astepti. Iti da falsa impresia ca persoana aia chiar e sincera cu tine, s-a deschis in fata ta, te simti chiar si prost ca te-ai ferit sa faci si tu asta. Opusul sinceritatii? Intuitia. Sinonim cu sinceritate? Falsitate. 

Si nici "ok" nu e atat de ok. Sictir mai mare nu exista si nici ironie atunci cand il folosesti. Mai ales insotit de un smiley face. Un cuvant total sec, nu-mi zice absolut nimic. Decat ca nu ai imaginatie. Si in "Facebook" exista ok. Dar feisbucul numai ok nu e. Il iei prea in serios. Vorbesc foarte sincer. #sodeep

Oamenii sunt sinceri cand beau. Si asta e foaaaarte "ok". Ugh.

Si cat dureaza "OK"-ul ?

Oamenii vin si pleaca. "Condoleante" pentru pierderea suferita! Pentru ca asa vezi acum lucrurile, in negru, fum si gri. "Regrete eterne" fata de o relatie ce nu isi mai avea rostul. Ramai ancorat in amintiri si asta e trist. Cine trebuie sa plece, pleaca si cine trebuie sa ramana langa tine, o va face. Dar uneori trebuie sa vina altcineva. Nu sa ii ia locul si nici sa iti umple golul. Lucrurile nu functioneaza asa. Nimeni nu vrea sa fie pe post de inlocuitor pentru cineva care te-a ranit. Nimeni nu vrea sa incerce sa umple golul pe care il ai ca apoi tu sa ii spui ca a esuat si ca tot la persoana de dinainte te gandesti. Nimeni nu vrea sa isi uneasca suferinta cu a ta si sa plangeti unul pe umarul altuia, crezand ca din cenusa asta de sentimente va renaste o pasare Phoenix, o iubire ca-n povesti. Nu, nu, nu. Nimeni. Pana nu esti tu ok cu tine insuti/insati nu ai cum. . . 

Si oricum ti-e frica. . . Ti-e frica de final desi nici nu a inceput. In mintea ta iti pui deja bariere ce crezi ca nu vor fi trecute pentru ca altii au esuat. Si cum sa incepi ceva daca in cap ti se deruleaza un mare "The end"? Nu lasi lucrurile in pace, te agiti, vrei sa descoperi cat mai repede acele defecte care tu stii sigur ca inevitabil vor duce la un sfarsit. Si toate astea se lupta uneori cu cate o tresarire ca "Nu, nu va fi asa acum", dar acest gand nu prea are sanse de castig. Si de aceea pentru fiecare doi pasi facuti in fata, unul e inapoi, pentru echilibru. Ai impresia ca e plasa ta de siguranta, ca e ca si cum ai putea spune "Just kidding" si lumea chiar sa te creada. Lucrurile nu stau asa. Lucrurile nu merg asa. Lucrurile se intorc asa intr-un stadiu in care iti dai seama ca toti au creierii varza. Uneori te simti si prost pentru ca tu ai psihicul mai tare si ajungi sa te intrebi daca nu cumva esti tu o persoana prea rece, insensibila. Dar cand oamenii pleaca, ce optiuni ai? Te duci dupa ei? E cea mai rationala chestie sa NU faci asta. A plecat, nu te mai vrea. Si ce te faci daca se intoarce? Pai. . . a plecat, nu il/o mai vrei. Pentru ca ciorba reincalzita e fiarta si te frigi. Si oricum altcineva a venit. Si e ok. Si tu esti ok. Nu poate concura cu amintirile voastre dar nici nu trebuie sa faca asta. Vrei altele noi. E toxic sa vrei sa recreezi o amintire cu altcineva. O stare insa, da. Pentru ca starile si sentimentele sunt universale. Un zambet e tot un zambet si in prezent si in trecut. Bucuria la fel. Si afectiunea. Toti tanjim dupa asa ceva. Dar nu ne dam seama ca e necesar sa daruim ca sa primim. E o chestie de baza dar o uitam adesea. 

Parfum de tei

     Imi place sa ma prinda 3-4 dimineata, sa deschid geamul si sa ma pot uita pe cer. Ma cam chinui sa vad cerul, caci e "cutia aia de chibrituri" de 8 etaje fix in fata mea. Dar e ok, macar il pot zari. Si e racoare afara si aerul pare curat, desi tu stai in Bucuresti si stii foarte bine cat e de poluat de fapt. Dar nu iti pasa. Pentru ca te uiti la stele si pe moment este tot ce ai nevoie. Iar parfumul de tei castiga in fata oricarui parfum de marca. (Oare de ce n-or face parfum cu esenta de tei?). Si Kiwi the cat e pe geam, langa tine si urmareste atent orice sunet de pasare aude prin copaci. "Nu stiu, Kiwi, sa-ti spun ce pasare e aia. Daca "dau" cu Shazam, imi zice el ce e? Pasarea maiastra". 

     Si astepti sa se faca 6 dimineata sa se deschida magazinul care a fost odata nonstop din spatele blocului, ca sa-ti iei o cafea, pentru ca nu stii sa faci o cafea. Pentru ca tu nu bei cafea, asa ca iti iei de fapt cioco-moco-coco-orinoco flower. Si-o apa la 2. Plata, ca stii ca cea minerala favorizeaza pietrele la rinichi. E si normal, scrie si pe ea ca e minerala, deci clar are minerale, deci clar - pietre. De moara. Pe care le tarasti cu tine de la magazin pana inapoi, acasa, dar macar te bucura teii aia care sunt si pe stanga si pe dreapta, infloriti. Mamaie facea in fiecare dimineata ceai de tei. Chiar si vara. Poate d-aia am fost un copil linistit. Chiar, am fost un copil. Ce vremuri! Uneori ma gandesc, de pe la ce varsta incepi sa prezinti "traumele" vietii de adult? Cand se formeaza cicatricile? Eu intr-un fel, am noroc, nu constientizez ce se intampla atunci cand se intampla, nu vad rana deschisa, vad direct cicatricea. Si asta "suge". Pentru ca trebuie sa incep sa o zgandar pana ce se face rana din nou. Caci doar asa pot pricepe ce s-a intamplat. Deci nu, nu am noroc. E ceva ce doar imi spun mie ca sa ma faca sa ma simt mai bine. Stiu ca nu functioneaza, dar tot trebuie sa fie spus acolo. E precum chestia aia, daca ridici colturile gurii, automat zambesti. Nu e un zambet pe bune, e tot ceva ce faci ca sa te simti mai bine, dar asta chiar functioneaza. Da, doar pe moment, insa "pe moment" e tot ce ai nevoie. Pana cand iti dai seama ca "pe moment" a fost motto-ul vietii tale. Si atunci nu mai vrei un "pe moment". Vrei un "permanent". Si nu unul obtinut la coafor. As vrea sa miroasa a tei tot anul. Poate asa ar fi pace si armonie. 

     Uite, e senin cerul. Cred si eu, la cat a plouat azi. Cerul senin pe timp de noapte e mai frumos decat cerul senin ziua. Ziua nu poti vedea stelele, noaptea insa da. Stii ca sunt acolo, dar cu ce te incanta daca nu le vezi? Pentru ca asa suntem noi, preferam sa credem in ceva ce vedem. Iar cand nu vedem, sa ni se demonstreze ca e acolo. 

     Voi incheia cu un citat clasic: "FLORI DE TEI, E POVESTEA EI/ IMAGINEA LUI RISIPITA PE ALEI" - ANDRE, "FLORI DE TEI".

     Mai scapa si Kiwi uneori pe tastatura si mai apasa pe cate un Caps lock.

Nu suporta grad de comparatie

   Nu poti iubi mai mult sau mai putin. Nu exista "Te iubesc mai mult" decat in prima zi cand am recunoscut intai fata de mine ca te iubesc si abia dupa o vreme ti-am zis si tie. Nu exista "Te iubesc mai putin" acum dupa tot ce s-a intamplat. Daca e "mai putin" inseamna ca nu mai e deloc. Iubirea nu poate fi mai multa sau mai putina, doar exista sau nu.

    De ce nu poate fi "Te iubesc" pur si simplu? De ce trebuie sa o masuram, sa o cantarim, sa vedem a cui iubire e mai mare, cine a lasat cel mai mult de la el? Fiecare vede iubirea in alt mod, dar nu-i spune si celuilalt ce inseamna asta pentru el/ea si desigur si asteptarile difera. Ma astept sa ma iubesti asa pentru ca astfel consider eu ca e iubire. Si cand asteptarile nu coincid si nu se intalnesc, intervin frustrarile si reprosurile si certurile. Si asa ajungi la concluzia eronata ca de fapt nu a fost niciodata nimic acolo. Si ca te-ai implicat, ai investit timp si sentimente si uite, nu s-a concretizat nimic, s-a ales praful. Iti faci si o lista cu lucrurile pe care le-ai facut si-ti promiti solemn sa nu le repeti in alta relatie, desi lucrurile alea erau bune. Nu te mai implici, nu o sa te mai intereseze, nu mai lasi tu atat de la tine, nu mai mergi pe incredere. Deci, practic, doar cealalta persoana va fi intr-o relatie cu tine, tu vei fi doar de forma. Abia cand vei simti ca iubirea ei o va coplesi pe a ta, te vei relaxa si tu si vei accepta sa fii acolo cu totul. Altfel nu. Nu mai pui tu botul, nu vei mai fi "prost".

   De ce facem din iubire ceva egoist? Te iubesc pentru ca esti acolo, pentru ca avem amintiri comune, pentru ca am "investit" in tine. Te iubesc pentru ca trebuie sa ma iubesti si sa-mi oferi aceleasi lucruri, ba poate mai multe decat iti ofer eu. 

   De ce nu putem spune celei mai bune prietene ca o iubim? Si nu ca o iubim pentru ca a venit langa tine atunci cand ai inceput sa plangi si te-a luat in brate si a incercat sa te consoleze spunandu-ti "Nu esti tu de vina, el e, toti barbatii sunt porci!" - fraza standard cand incerci sa iti faci prietena sa se simta mai bine. Si nu ca o iubim pentru ca ne-a ajutat, pentru ca ne-a sustinut, pentru ca ne vrea binele. Doar ca o iubim pur si simplu, pentru ca ne-a intrat la suflet, pentru ca o placem si cu bune si cu rele si pentru ca o acceptam asa cum e. Pentru ca avem ce admira, pentru ca avem ce invata de la ea. 

   De ce nu putem spune "Te iubesc"? Ne stau cuvintele in gat? Ce se schimba daca o spui? Nu mai rasare soarele a doua zi? O sa vina cutremurul ala mare de care ne temem toti? Crezi ca dezamagirea nu va mai fi la fel de mare daca ii vei spune? Pentru ca indiferent daca va stii sau nu si te va dezamagi la un moment dat, tot vei suferi. Nici suferinta nu suporta grad de comparatie. Si ea exista sau nu. Cum treci peste ea face diferenta. Ca te tine o zi, ca te tine doua luni, tot suferinta e. La fel si cu iubirea. Ca te tine o zi, ca te tine doua luni, tot iubire e. Asta ai simtit tu atunci, in fractiunea aia de secunda, ca e iubire. 

   Avem tendinta sa numim "proasta" acea persoana care iubeste pur si simplu, neconditionat, care nu are asteptari din partea celuilalt, care nu cere dovezi. "Pai cum adica, e proasta daca sta asa in relatia aia si nu primeste mai nimic." Nu-i adevarat. E lasata sa iubeasca, asta-i motivatia ei, iubirea nu-i este refuzata. (Nu ma refer la relatiile abuzive, pline de scandaluri si violenta, caci atunci, da, chiar e proasta). Nimic nu e mai dureros si mai frustrant decat sa vrei sa iubesti pe cineva si sa nu fi lasat sa faci asta. 

   Iubim pentru ca avem nevoie sa iubim. Nu iubim ca sa fim iubiti. Relatiile nu inseamna schimburi, nu inseamna satisfacerea nevoilor personale de catre altcineva. Cand o sa inteleaga asta fiecare om, abia atunci va fi "precum in cer asa si pe Pamant". Dar pana atunci mai suntem putin egoisti. Deci spune-mi ce-mi dai ca sa stiu ce-ti ofer. Altfel nu, nu mai pun eu botul, nu o sa mai fiu "proasta". Pff. . . 

Si-au trait fericiti pana la adanci batraneti

   Ma zgarie pe creier de cate ori aud pe cineva spunand "Vreau o dragoste ca-n basme!". Serios, tu ai citit vreodata vreun basm? Ce ti se pare acolo atat de romantic? Ca vine Fat-Frumos sa te ia de nevasta si pe drum are de trecut 17.000 de obstacole, ca se da de 3 ori peste cap, ca se lupta cu Zmeul si cu Muma-Padurii, ca scapa de blesteme ca prin urechile acului? Cine naiba ar vrea sa treaca prin atatea doar ca sa stea apoi cu tine o viata intreaga? Si macar de ar fi "doar" astea, dar nu, cand in sfarsit ajunge la palatul tau, tu faci ifose, il mai supui la niste probe. Pai stai asa, mai, Fat-Frumos, ca nu e chiar asa, trebuie sa iti testez dragostea, mai ai de trecut niste obstacole, eee, tu crezi ca e chiar asa usor sa te insori cu mine? Nununu, mai pune-ti viata in pericol de inca 7 ori si vedem noi pe urma ce-om face, daca isi da tata acordul sa-ti dea mana mea si jumatate din imparatie. 

   Tie asta iti place de fapt, ca te vrea atat de mult incat nici nu comenteaza ca trebuie sa se mai bata inca o data cu fratele Zmeului, care e de o mie de ori mai fioros decat el. Dar in viata reala, acest Fat-Frumos al tau comenteaza si daca il rogi sa duca gunoiul. Nu are nimeni timp de pierdut sa stea dupa fundul tau, sa aiba rabdare, sa te inteleaga, sa te sustina, pentru ca fiecare e axat pe ale lui. Nu-i mai trebuie si problemele tale, are el deja destule. Sa te auda pe tine plangandu-te de orice e ultimul lucru pe care ar vrea sa-l auda. Tu trebuie sa-l binedispui pe el, sa fii un fel de bufon la curtea regelui, sa mai iesi din rolul de printesa a lui tati. Sa intelegi ca printesele nu primesc mereu ceea ce vor. "Dar daca ma iubeste, o va face pentru mine!". Nu, daca tu crezi ca te iubeste nu-i ceri sa faca ceva ca s-o demonstreze, pentru ca daca ii ceri asta e clar ca ceva e putred acolo, trebuie sa simta el sa o faca pentru ca intr-adevar asa simte, nu pentru ca ii ceri tu. Si cu atat mai putin nu-i poti cere cuiva sa simta ceva. Poti doar sa intrebi ce simte. Si daca vrea iti spune, daca nu, nu. De regula nu vrea, asa ca sa nu ai asteptari din partea Fetilor Frumosi din zilele noastre. E mai bine sa nu ai nici o asteptare, sa te mai poata si el suprinde facand un gest total nebanuit de tine. Ca te suprinde placut ori ba, n-are nici o importanta, gestul conteaza, nu? 

   Si oricum, daca l-ai gasit, El este si a trecut toate probele de mai sus, atunci trebuie sa te porti exemplar, caci exista o foarte mare posibilitate ca la prima cearta, sa-ti scoata ochii cu tot ce a facut pentru tine. Si n-o sa-ti convina, caci va avea dreptate, "Uite, eu m-am batut cu un zmeu cu 7 capete si tu o friptura ca lumea nu esti in stare sa faci!". Iar tie, statutul tau de femeie nu-ti permite sa-i dai sau sa il lasi pe un barbat sa aiba dreptate. Deci, nu vrei o dragoste ca-n basme, vrei o dragoste pur si simplu, sa se intample, sa fie. Cand simti ca "sacrificiile" pe care le faci nu sunt sacrificii, nu le vezi ca pe o povara, ca pe ceva chinuitor, abia atunci e dragoste. Daca stai si te gandesti si analizezi 2000 de ani c-o fi, c-o pati, e clar ca nu e si ca nu va pati. Evident, nu te poti arunca nici ca berbecul, dar nici nu poti sa astepti sa se scuture pomii. 

   Paradoxal e ca iubirea nu vine cand o chemi, nu vine cand vrei tu, nu se manifesta cum crezi tu ca ar trebui sa se manifeste, nu se lasa recunoscuta asa usor. Practic, te loveste in moalele. . . inimii, te contrariaza, te face K.O., devii confuz, pac o palma, si inca una ca doar ai doi obraji si incontinuu te supune la teste. Iti da obstacol dupa obstacol. Ia vezi, le treci? Le treci, felicitari, e iubire. Nu le treci? Nu e iubire. E foarte simplu. Si ce conteaza cel mai mult in acele clipe cand esti lovit este sa fii sincer cu tine insati/insuti. "Ba, da, e ok, merita, TRECEM peste." "Ba, nu, nu e deloc ok, nu merita, TREC peste." Si nu-i cere cuiva sa faca ce tu nu esti in stare sa oferi. Nu poti fi loial intr-o relatie? Nu-i cere asta nici celeilalte persoane, de exemplu.

   Si inca o chestie ce nu are legatura cu basmul, ci cu realitatea, pur si simplu o intrebare: De ce ne ascundem de "Tu il/o iubesti?" ? Pentru ca stim ca iubirea e slabiciune. Nu vrem sa stie nimeni, cred ca nici noi nu vrem sa stim ca il/o iubim. Nu e bine sa stie cineva ca punctul nostru slab consta in iubirea unei persoane. Dar de ce? Ce se poate intampla, cum poate folosi "dusmanul" tau asta in favoarea sa? Facem cu totii parte din clanuri mafiote si cum aflam ca X-ulescu o iubeste pe X-ulina, gata, ii rapim femeia si o violam si ahahaha, ne razbunam, ii aratam noi lui? Nu, de fapt, pentru noi insine ne e teama. Pentru noi nu vrem sa recunoastem ca iubim pentru ca ne sperie, avem impresia ca ne vom transforma. Da, normal ca ne vom transforma, dar se transforma cineva in rau pentru ca iubeste? Iubirea scoate tot ce-i mai rau din tine? 

   Iubirea nu e slabiciune. E putere. E singurul reper stabil din viata oricarui om. Gata, sa nu mai aud de inimi inchise cu 5 lacate si infasurate in cioburi si garduri de sarma ghimpata doar ca sa "ne protejam". Vrei sa te protejezi? Foloseste prezervative.

Despre barbati si martisoare

Ametiti. Imaturi. Orgoliosi. Nu au instincte materne, deci nu pot iubi pur, sincer. "Te iubesc"-ul e zis ca o conventie, e o chestie de moment pe care poate o simt totusi. Dar nu stau ei sa se gandeasca la calitatile unei femei sau la gesturile dragute pe care le-a facut pentru el, ca sa-si dea seama ca intr-adevar are de ce sa o iubeasca.  Si de fapt, el oricum iubeste momentele frumoase cu tine, iubeste acele senzatii pe care le traieste, nu pe tine ca persoana si ceea ce esti tu, doar ceea ce creezi tu pentru el. Ei iubesc sa le hranesti orgoliul. Cum incetezi sa mai faci asta, oprindu-te din a-i spune cat il admiri si cat apreciezi ce face si cum ii explici ca nu a fost tocmai ok ceea ce ti-a zis ori a facut. . . ZDRANG! i-a cazut cerul in cap. Nu mai esti buna pentru el, isi va gasi pe alta mai. . . si mai. . . decat tine. Pentru ca ei asta stiu sa faca: sa dea din gura si sa ameninte cu despartirea.

Daca-ti observa un defect, automat iti va spune ca esti nebuna. Desi tu esti poate doar incapatanata. Si cu asta ti-a dat "FAZAN". Ce sa vorbesti cu un om care te face nebuna, cum sa-i comunici cat mai clar si mai logic ce ai de zis, daca nici macar nu te asculta? Caci vei fi intr-adevar nebuna daca vei vorbi singura. Dar vei fi nebuna in ochii unui barbat indiferent de ce ai face. Tie oricum ti se face o favoare daca sta cu tine intr-o relatie. Cine ar mai putea sa te suporte, asa nebuna cum esti?
Nici macar creativi nu pot fi. Au doar doua "epitete" pentru a caracteriza o femeie. Primul este, evident, dupa cum ai ghicit si tu, "nebuna". Al doilea, probabil l-ai intuit, este "c***a". Si zau ca nu inteleg cum ei nu pot fi numiti "c**vari" atunci cand se uita mereu dupa altele, desi sunt intr-o relatie sau au familie. Nu cred prostiile astea "asa au ei creierul format, legaturile, instinctele, hormonii". Eu nu le inghit. Am fost capabili cica sa evoluam din maimute si sa ne construim o lume de unde sa controlam totul, dar ca sa vezi, taman inselatul nu am reusit sa-l schimbam. Imi este foarte clar ca ei nici macar nu se chinuie sa se abtina in vreun fel, tocmai pentru ca au sustinere din partea acestor mituri pseudo-stiintifice. "Dom'ne, asa-s barbatii!" Nu, frate, lasa-ma cu astea!

Se contrazic mai rau decat o femeie la ciclu. Au toane si nu stiu ce vor. Ar vrea asa, dar parca nu e bine, deci nu mai facem asa, facem altfel, dar nici asa nu e tocmai ok. Frate, o femeie la ciclu stie  mereu ce vrea: ori tampoane ori absorbante si mereu ciocolata! (haha, gluma, razi!). Se mira de ce femeile alearga dupa bani, cand chiar ei isi scot averea la inaintare si cu ea incearca sa cucereasca. Ia sa mai fie si ele independente, sa-si gaseasca un serviciu, sa castige bani, sa se intretina singure! Si cu toate astea, o femeie independenta ii sperie, pentru ca ea e asadar capabila sa gandeasca, sa analizeze, sa-si expuna opiniile, iar el nu vrea asa ceva, pentru ca o astfel de femeie e prea cicalitoare, prea vrea sa le stie ea pe toate. In plus, exista riscul sa-l faci sa se simta inferior tie daca tu ai atatea realizari pe plan profesional si va crede ca sunteti intr-un fel de competitie, iar asta cu siguranta va dauna grav sanatatii relatiei. 

Stii unde greseste femeia? Se lasa pacalita ca e iubita si-si dedica lui tot timpul ei. De aceea nu multe femei ajung sa exceleze intr-un domeniu. Ele trebuie sa fie acolo pentru el, sa fie mama, sotie, bucatareasa, menajera, cea mai buna prietena, satisfacatoare de fantezii erotice pentru a mentine viu focul pasiunii din relatia lor (ca el nu, nu poate face asta, nu poate sa-i ia o floare, sa-i gateasca ceva ori sa-i faca un cadou simbolic fara a fi o zi anume). Doar ea, ea, ea! Femeia e proasta, da, la acest nivel. Ca accepta sa faca tot si sa fie si Wonder Woman, poate asa n-o va (mai) insela/parasi, ci chiar o va iubi si aprecia. Da, te va aprecia si te va iubi. Iti va si spune asta. Dar stii cand? Cand o sa aiba nevoie de ceva. Sau cand va certati. Iar tu, atunci, ca femeie, trebuie sa te topesti toata la auzul acestor cuvinte, sa-ti uiti supararile si sa-l ierti.
Imi pare rau, dar e aceeasi veche placa zgariata. Mai evoluam si noi azi sau ne transformam la loc in maimute?

Oricum, nu exista barbati perfecti, deci automat te vei lovi de ale sale defecte intr-o relatie. Dar se presupune ca te vei confrunta cu ele toata viata si oare poti face asta? Caci nu prea-si schimba ei obiceiurile, doar daca vor intalni femeia visurilor. pfoai, atunci, pentru EA, vor muta muntii din loc. Vor face si vor drege. Aiurea! Si din moment ce nu incearca sa-si mai domoleasca pornirile cand e cu tine, sa stii ca nu esti ZA UAN. Dar stai linistita, nimeni nu va fi! Pentru ca au impresia ca-si pierd libertatea, ca li se ingradeste spiritul daca se schimba pentru o femeie. Ideea este ca verbul asta, "a se schimba" are o incarcatura prea puternica in ochii lor. Probabil se gandesc ca tu vrei, daca el este blond sa fie brunet, daca poarta numai treninguri sa poarte numai costume, ceea ce e complet aberant. Femeile vor doar ca ei sa fie mai constienti de ceea ce spun si fac si sa recunoasca atunci cand au gresit. Asta e "marea" schimbare.

Ei au aceasta capacitate insa de a-si da seama cand au gresit. Dar stii cand? Cand, evident, este prea tarziu. Si trec apoi la o alta relatie, in care parca toate lectiile invatate anterior si-au dat "delete", astfel ca repeta aceleasi greseli. Iar si iar, iar si iar si iar si iar. Si se tot minuneaza de ce "c***a" aia l-a parasit. . . "Ah, de nebuna ce era!"
"Delete all files? Yes!"

Ca sa nu mai vorbim despre cei traumatizati de o fosta de-a lor. Chiar nu mai vorbim, caci nu pot intelege cum functioneaza acest mecanism. Adica, ok, "aia" a facut, a dres, a fost o nenorocita, el chiar o iubea (dar el o insela) si la finalul relatiei, el parca face un soi de pact cu el insusi, in care-si promite solemn ca niciodata, dar NICIODATA sa nu se mai ataseze de vreo femeie, daramite s-o mai si iubeasca. Si e fantastic modul in care isi respecta aceasta promisiune, dar sa-si duca ciorapii din punctul A in punctul B pana la cosul cu rufe este un obicei uitat de indata ce e amintit.

Aceasta postare este un pamflet si trebuie tratata ca atare. Ca am dreptate este cu totul altceva :)) Ah, da! Au scapat anul asta, 1 Martie pica duminica. Dar pentru un barbat adevarat asta nu are nici o importanta.

Nu ma intrerupe cand vorbesti

Pentru ca nu ma intereseaza ce ai de spus. De fapt, ma intereseaza. Insa doar pentru a avea cu cine sa intru in polemici inutile. Si asta pentru ca imi place sa cred ca am mereu dreptate. Imi place sa ma cert, mi se ridica nivelul orgoliului cu mult deasupra nivelului marii. Am impresia ca dau argumente rationale, de bun simt, chiar daca doar eu le consider asa. Iar asta ma face sa ma simt extrem de bine.

Nu imi pasa de ce spui tu. Imi pasa prea mult de mine. Eu ar trebui sa contez mai mult, sa am mai multe drepturi decat tine. De ce? Pentru ca eu asa consider, de ce ar trebui sa dau motive obiective si logice? Asa e firesc pentru mine si asa vreau sa fie. Sa fie cum spun eu. Dar stai, nici tu nu ma asculti. Pentru ca si tu esti mult prea ocupat cu gandurile tale, cu problemele tale, cu ideile tale, cu orice in afara de mine. Da, si tu esti egoist. Si tu vrei tot fara sa dai. Si tu vrei sa nu mai trebuiasca sa asculti. 

Suna-ma. Ca sa putem vorbi in acelasi timp fara sa ascultam cu adevarat ce avem de spus. Doar sa vorbim unul peste altul despre ce nu ne multumeste, despre lucruri superficiale, despre cat de dezamagitor e totul. Lucrurile, oamenii, vremea la care ma uit pe geam si am impresia ca e frig. Dar eu nu deschid geamul, nu vreau sa vad cu adevarat, vreau doar sa presupun. Pentru ca mie imi place sa imi dau cu presupusul si din moment ce nimeni nu incearca sa imi contrazica presupunerea, inseamna ca e asa cum cred eu. Ceea ce e foarte bine. Imi place sa stiu ca e asa cum cred eu. Si oricum nu ma intereseaza daca e altfel. Am orgoliu, am egoism, am dezamagiri. Iti bag scuza aia cu "Oamenii gresesc. Sunt om. Am dreptul sa fiu egoist, orgolios, daca nu din cand in cand, macar mereu." 

De ce sa faci compromisuri, de ce sa te adaptezi? Cand poti sa nu faci asta, e mult mai usor, fii ceea ce esti, nu asta te invata toate revistele mizere, nu asta te sfatuieste televizorul? De ce sa renunti la defectele tale? Doar sunt ale tale si te definesc. Nu poti renunta la partea asta din tine. 

Si in plus, pe lumea cealalta exact cu asta ramai. Cu cate certuri ai castigat pe Pamant. Pe o scara de la 1 la 10, nivelul orgoliului nu poate fi masurat si inconjoara Ecuatorul de 8754740 de ori. Suntem berbeci chiar daca mai suntem si alte zodii. 

Nu fii fraier, nu lasa de la tine, mai ales cand NU ai dreptate. Nu e vorba ca cel mai destept cedeaza, e vorba ca cedeaza cel ce nu mai are argumente. Si tu esti inteligent si poti crea o multime de argumente. Nu conteaza ca sunt logice ori ba. Spune ce-ti trece prin cap, simte-te ca la un brainstorming, doar asa vin ideile. Si tipa cand vorbesti. Urla, pentru ca exact asta te face sa fii auzit. Ce poate fi mai frumos decat vocea umana? Pentru ca si atunci cand canti, tu de fapt, urli. Urli pe note. Urla si acum, dar pe note dezordonate. Ca sa fii sigur ca mesajul ti-a fost receptionat. Cum crezi ca se rezolva altfel neintelegerile? Prin tipat, prin orgoliu, prin incapatanare si prin egoism. Normal. Oameni suntem. Gresim la un moment dat sau altul. Dar nu acum. De data asta am eu dreptate. Dar si tu ai. Nu ne mai consolam acum cu sentimentele. Ne folosim de dreptate. Asta e consolarea suprema. Asta ne face fericiti, asta ne duce departe. In cerc. Mereu. Sublim.

"Nu. Glumesc."

Multumesc

     Ce ne defineste ca persoana? Ne raportam la ceilalti ca sa ne dam seama cum suntem cu adevarat? Daca ni se cere sa ne descriem in 5 cuvinte, ce fel de cuvinte folosim? Spunem ca suntem asa cum am vrea sa fim ori spunem ca suntem chiar asa cum suntem de fapt? Vorbim si despre defectele noastre sau ne prezentam doar calitatile? Ori poate incercam acel truc ieftin, de a ne face defectele sa para calitati?   
     Ma amuza ca atunci cand citesti despre caracteristicile zodiei Berbec, iti spune ca e foarte incapatanat. Dar la fel scrie si despre Taur si despre Varsator si despre fiecare zodie in parte. Toti suntem incapatanati. 
     Vrei sa stii cum esti in functie de data nasterii? Cumva o persoana sociabila, cu simtul umorului si ambitioasa care stie ce vrea?
     Ascendentul. . . pai daca nu ti se potriveste descrierea de la zodia ta, atunci clar e ascendentul, pe asta il "mostenesti". Ascendentul explica multe. El este motivul pentru care tu esti ceea ce esti. Sau poate e alcoolul. . . Nu esti tu cand bei, e altcineva. Da, mie mi-e clar, ascendentul preia comanda atunci cand nu vrei sa fii tu, cel adevarat. 
    Eu vreau doar sa multumesc fiecarei persoane care s-a perindat prin viata mea, fiecarei persoane ce insista sa ramana prin ea de ani buni sau fiecarei persoane ce vrea sa faca parte din ea. Indiferent daca m-au ranit sau nu, ba parca tin sa le multumesc mai mult celor care au facut asta, pentru ca asa m-am descoperit pe mine si am reusit sa vad ca eu nu ma raportez la zodie, ascendent, horoscop. Nu a trebuit sa citesc despre astfel de lucruri pentru a-mi da seama cine sunt. 
     De la fiecare am avut de invatat cate ceva, chiar daca uneori am "rasfoit" prin greselile lor si am stiut instinctiv ca eu NU vreau sa fiu asa, sa fac asa, sa gandesc asa. Viata e frumoasa, dar nu e suficient doar s-o traiesti. Trebuie s-o simti, s-o gandesti si abia apoi s-o traiesti. Nu poti merge doar inainte, calcand oameni in stanga si in dreapta, mai ales daca sustii ca iti sunt persoane dragi. Adica nu poti sa-ti tragi un val peste ochi si sa ai o atitudine de "Nu-mi pasa!", in special daca si tu stii ca nu e bine ce faci. Dar presupun ca e extrem de usor sa ne ascundem in spatele fiintei noastre egoiste si apoi sa dam vina pe conditia umana: "Nu mi-am dat seama", "Nu am vrut", "Nu am stiut", "Toti oamenii fac greseli", "Nu am gandit". "Nu", pe dracu' "Nu". 

"NU" in primul rand. In toate randurile.

Si nu sunt genul sa te ia cu rahaturi ca: "Vai iubi, azi facem o luna de cand suntem impreuna!" si sa pun o poza pe feisbuc in care ne analizam reciproc amigdalele, iar la descriere sa fie "Our anniversary". In primul rand pentru ca nu as avea o astfel de poza, in al doilea rand pentru ca NU si in al treilea rand pentru ca. . . automobile, ca tot e in trend. 

Si nu sunt genul sa te sune din ora in ora sau mai des, sa te intrebe: "Dar unde esti? Si ce faci? Cu cine? Cine-i aia? Eu nu o cunosc. Cat mai stai? De ce nu mi-ai zis ca iesi?". In primul rand pentru ca NU, in al doilea rand pentru ca merg pe incredere si in al treilea rand pentru ca, sincera sa fiu, nu imi pasa, lucrurile vin de la sine.

Si nu sunt genul sa te bata la cap si sa iti impuna sa faci lucrurile asa cum vreau eu sau cum mi se pare mie ca ar fi mai bine. In primul rand pentru ca imi expun parerea si iti dau un sfat cand mi-l ceri, in al doilea rand pentru ca NU si in al treilea rand pentru ca fiecare face cum simte.

Si nu sunt genul care cere atentie. In primul rand pentru ca daca vrei sa petreci timpul cu mine, o vei face, in al doilea rand pentru ca nu mi s-ar parea normal intr-o relatie sa nu ai parte de atentia celeilalte persoane si in al treilea rand pentru ca NU.

Si nu sunt genul care sa-ti scormoneasca trecutul. In primul rand pentru ca daca vrei sa imi povestesti tu, o vei face, in al doilea rand pentru ca trecutul ar trebui sa fie in trecut si sa nu mai conteze si in al treilea rand pentru ca NU.

Si nu sunt genul sa arunce in tine cu farfurii, telefoane sau pietre. In primul rand pentru ca e ceva ce doar persoanele nebune fac, in al doilea rand pentru ca am nervii tari si in al treilea rand pentru ca NU. Si in al patrulea rand, telefoanele sunt scumpe, farfuriile - trebuie sa strangi cioburile, iar pietre nu are nimeni in casa. Poate doar colectionarii. Eu nu colectionez pietre.

Si nu sunt genul care incearca sa te schimbe. In primul rand pentru ca NU, in al doilea rand pentru ca oamenii nu se schimba daca le impune cineva si in al treilea rand pentru ca fiecare e unic.

Si nu sunt genul. . . pentru ca NU.

Merele

     Cuvintele sunt ca voma. Unii oameni si le pot reprima, pentru ca numai actul in sine, de a vomita, li se pare dizgratios. Altii abia asteapta sa le spuna, convinsi fiind ca se vor simti mai bine dupa. Eu mi le reprim si nu pentru ca mi se pare scarbos, ci pentru ca mi-e teama de consecintele lor. Cui ii place sa fie tras la raspundere, sa i se reproseze ca a gresit? Exact, nimanui. (Kiwi, in pnm, te-ai pus ca vaca pe tastatura si eu ma chinui aici sa-mi vars. . . gandurile, ca sa nu le vars in alta parte si sa starnesc controverse si discutii proaste). 

     E o idee falsa cum ca mediul online te apropie de ceilalti si te ajuta sa tii legatura cu anumite persoane. E tocmai opusul. Te indeparteaza. E o apropiere falsa. Wooow, mi-ai dat un like! Ce kkt sa fac eu cu un like?! Sa-l pun in rama? Sa le povestesc prietenilor "Bai, mi-a dat aseara un like la poza aia, Doamne! M-am simtit. . . a fost orgasmic! Chiar mi-am dat seama ca e o persoana profunda in gandire si ca apreciaza ceva la mine!" Serios, un like egal o mie de cuvinte sau ce? Nu-mi da like, nu-mi da comment-uri si cu siguranta nu-mi da poke! Exista un dispozitiv magic ce se cheama "telefon".

     Am ajuns sa cunosc oamenii foarte bine. Curiozitatea si egoismul sunt doua trasaturi pe care le vei gasi in oricine. Depinde doar cantitatea. . .
Sa fiu mai rea? Ce sfat penibil mai e si asta? Inseamna ca nu ma cunosti deloc. Iar asta e trist, mai ales dupa atatia ani. Am fost acolo, de aceeasi parte cu nepasarea, suflet de statuie si alte asemenea stari care credeam ca te feresc de inimi frante. Si ghici ce? Era obositor, ma seca de orice urma de energie. E al naibii de chinuitor sa stai mereu sa-ti analizezi cuvintele si faptele. Si mai ales sa ti le reprimi, sa nu-ti lasi sentimentele sa iasa in vreun fel la suprafata. Asa ca am incetat cu ani in urma sa mai fac asta. Deci nu poti veni tu acum, dupa atata vreme, sa-mi zici sa fiu mai rea. Nu mi se potriveste. E un rol. Si e un rol pe care-l detest. Detest rolurile in general, detest joculetele proaste, gen "hai sa ne dam psihic, uhu, ce cool sunt, tu tii la mine, pe mine ma doare la. . . niciunde, tocmai pentru ca nu imi pasa!muhahahaha!". Nici la 16 ani nu faceam d-astea. Ne prefacem cu totii prea mult ca suntem fericiti, ca suntem tristi cand vrem atentie, ca iubim, ca suntem iubiti. Pe cine naiba tot incercam sa pacalim?
Dar nu, totul e "super ok". Zambim in poze, yeeey, super! Ne distram, iesim, rupem cluburile, vai, cat de tare, uite mama fara maini! Dau un check-in aici, peste 5 minute - in alta parte, iuhuuu, ce-mi merge, viata-i scurta, tre' traita! Hai un selfie mic pentru fani, ia uite cate like-uri primesc! Traiesc pentru like-uri!

P.S.: Eu nu mananc mere. Decat din cele verzi, de vreo 2 ori pe an. Presupun ca asa e si cu unii oameni. Nu vrei sa-i vezi prea des, asa ca te limitezi la a manca un singur mar. 

Pufuletii

     Nu prea mai pot scrie pe blog sincer, direct. Il citeste prea multa lume. Prea multa lume care conteaza pentru mine. De multe ori foloseam mediul online pentru a transmite un mesaj cuiva. Il incarcam cu tot felul de subtilitati astfel ca persoana in cauza sa creada ca la ea ma refer, dar sa nu fie sigura ca e ea intr-adevar. Pentru ca eu sunt naiva si am impresia ca daca eu pot empatiza, atunci si ceilalti pot si ca daca ii tratez pe ei asa cum vreau eu sa fiu tratata, atunci si ceilalti fac asta. Si nu intelegeam de ce alegi sa faci pe cineva sa sufere, fiind constient de asta. Nu inteleg nici acum. Folosind blogul credeam ca nu mai era nevoie sa vorbesc direct persoanei in cauza despre ce ma apasa. Credeam ca isi va da singura seama si ca va inceta. Credeam. 

     Asa ca am inceput sa vorbesc mai mult si sa scriu mai putin. Sa fiu directa, sa spun ce nu-mi place/convine/deranjeaza, fara a o face sa sune ca un repros. Crezi ca s-a schimbat ceva? Nu, nu s-a schimbat :)) Ca am spus sau am scris, a fost acelasi lucru. Nimic. Praf in ochi. Oamenii, pentru a se schimba ori cel putin, pentru a-si da seama ca trebuie sa schimbe ceva la ei, au nevoie sa treaca printr-o trauma, de obicei sa piarda acea persoana. Pentru ca da, nu-ti dai seama ce ai pana nu-l/-o pierzi. Suntem prosti, prosti ce cauta mereu mai bine, mai mult, mai frumos. Luam totul de-a gata, fara sa apreciem si fara sa vedem efortul depus in spatele a tot ceea ce luam. Suntem niste persoane minunate, ni se cuvine totul, ni se pare normal sa fie asa. Cel/cea de langa se strofoaca mereu sa-ti fie TIE bine inainte sa-i fie ei/lui? Iar tie, evident, ti se pare perfect. Si te obisnuiesti astfel, ca celalalt sa faca si sa dea mereu totul. Iar cand oboseste sa mai faca asta, tu te bosumfli. Nu-ti place. Bati din picior. Ceri explicatii. "Auzi, stii ce, nu mai vreau nici o lamurire. TU esti de vina. Te-ai schimbat, nu mai esti ca atunci cand te-am cunoscut." Si-i intorci spatele si pleci.

     Oamenii pleaca. Si pleaca pentru ca nu au putere sa stea sa lupte pentru ceea ce au atunci cand intervine un obstacol.  Sau pentru ca nu le pasa. Ori pentru ca au impresia ca nu esti o persoana pentru care sa-si sacrifice timpul si sa te recastige. Poate considera ca ai pretentii absurde. Uneori pleaca pentru ca le-ai aratat prea multa afectiune si i-ai speriat. S-au simtit presati. Alteori pleaca pentru ca nu le-ai aratat afectiune mai deloc. Ai crezut ca e mai bine asa, sa pari de gheata, pentru ca prea multe dovezi de iubire strica. Si ai dreptate. . . dar nu ai dreptate. Cum sa stii cand ai atins echilibrul dintre cele doua, ca sa ramana si sa nu plece? O zi calda, hugs and kisses, XOXO si o zi rece, nu-i dai nici cel mai mic semn de viata? Asta mi se pare a fi manifestarea unei persoane nebune. . . 

     Si nu-ti impartasesti gandurile ce te apasa, nu-ti strigi in gura mare singuratatea, nici macar tie nu ai curaj sa ti le spui, la dracu'! Ti se pare penibil. Ti se pare ca asa ceilalti iti vor cunoaste punctele slabe. Dar cel mai mult. . . ti se pare ca o sa plece. Ca o sa iti vada si defectele finalmente si ca o sa plece. Pentru ca oamenii asta fac, pleaca. Le e mai usor asa.
     Si tu iti pui masca aia vesela. Si asa trec zilele. Si noptile. Cine stie si cui ii pasa? Pleaca.

P.S.: Pufuletii astia cu branza sunt bestiali. Au miros de sosete ude, dar nu-mi pasa. Gustul conteaza, la fel ca si-ntr-o relatie, nu? Dar poate dupa ramane un gust amar. . . 

Vrei sa stii cum?

     Suferinta e normala, obligatorie si prezenta. O vei intalni mai des decat vei vrea. Asa ca trebuie doar sa o accepti si sa o lasi sa se manifeste, ca sa poata treaca dincolo de tine si sa nu te mai atinga. Nu a zis nimeni ca e usor, dar daca esti constient de faptul ca face sau va face parte din viata ta la un moment dat, vei reusi mai repede sa o depasesti. Ceea ce incerc sa spun este ca nu trebuie sa iei fiecare esec si sa il lasi sa faca pui. Nu trebuie sa iti fie frica de suferinta. Normal, cui naibii ii place sa sufere? De cate ori crezi ca o mai poti lua de la capat? De cate ori este nevoie. Esti slab daca lasi greutatea bagajului emotional sa te indoaie si sa te afunde in nisipuri miscatoare. Ti-ai prins iubita inselandu-te? Cu un oarecare? Cu prietenul tau cel mai bun? Te-a parasit la altar? Astfel de lucruri se intampla, nu esti un caz singular. Trebuie sa le accepti, dar nu sa si fii de acord cu ele. De ce ai vrea insa sa te intorci in trecut, la cineva care te-a facut sa suferi in asemenea hal incat tu stai sa construiesti praguri, in loc sa le darami si sa inveti ceva din asta? Si daca ai impresia ca ai invatat ceva si anume ca "Nimeni nu merita nimic niciodata" si ca nu mai ai voie sa te atasezi, te inseli. Si stii ca te inseli, pentru ca nici de prezent nu te poti bucura din cauza asta. Iti pui singur piedici, le formezi culegand niste amintiri pe care le retraiesti cat poti de des, intr-o incercare de a te feri de o suferinta viitoare. Dar oare tu nu iti dai seama ca traiesti deja intr-o suferinta prezenta?
       Doamne, la cate relatii esuate am avut, terminate din toate motivele existente pe lumea asta, ce ar fi trebuit sa fac? Sa construiesc 100 m garduri in fata mea? Sa ma infasor in straturi de tabla, piatra si sarma ghimpata? Nu, nu, nu. E ok sa suferi. Te descarci cum stii, plangi, nu mai mananci 2-3 zile, vorbesti despre ce te framanta, scrii totul pe o hartie si ii dai foc, nu stiu. Dar nu lasi durerea sa zaca in tine si sa te impietreasca. Caci poate tu nu te iubesti suficient de mult incat sa vrei sa fii cu adevarat fericit, dar de ce sa-i ranesti si pe cei pe care ii vrei aproape? E o prostie. 
      Am inteles, ai prieteni multi. Te bucura ca poti petrece timpul cu ei si astfel nu te simti singur. Iti planifici distractiile, tocmai ca sa scapi de suferinta. E o iluzie, revino-ti. Nu scapi de nimic pana nu o infrunti, tu mai mult fugi de ea. Si nu poti fugi toata viata, caci lucrurile se vor complica si mai tare atunci cand te va prinde din urma si te invalui mai mult decat a facut-o pana acum. Nu te gandi ca "niciodata nu e prea tarziu", pentru ca asta nu se aplica la orice exista in viata asta. Timpul trece si pentru unele persoane se poate face tarziu ca sa mai astepte. Si mai stii foarte bine ca nu exista "nu pot" si "nu vreau", la fel cum nu exista nici "nu le poti avea pe toate in acelasi timp". Pentru ca poti si pentru ca vrei, insa trebuie sa le alegi. 
      Alegi sa te mai chinui niste ani sau alegi sa te chinui doar cateva zile? Da, stiu, ti-e frica. Tuturor ne e frica de ceea ce am putea descoperi in noi, in ceilalti. Dar nu putem construi praguri si turnuri de aparare toata viata. Caci nu asta inseamna viata. Viata nu e formata doar din trecut. Mai are si un prezent si un viitor. Trecutul, prin simplul fapt ca a trecut ar trebui sa fie mort si sa nu aiba cum sa-ti bata la usa. De ce-l tii viu? Scoate-l din priza. Crezi ca nu ai puterea sa il depasesti? Din moment ce ai constientizat ca nu te simti bine asa, ca nu iti aduce nimic bun, din contra, inseamna ca poti trece peste. Trebuie doar sa alegi sa faci asta. Nimeni nu o poate face pentru tine, dar iti poate fii alaturi. Si cred ca asta zice multe, daca nu cumva chiar totul.

Inima e visinie

     Imi amintesc si acum acel inceput de vara, aveam o oja visinie si veneam tarziu seara de-afara. Purtam doar rochii lungi si vaporoase, ca sa fiu sigura c-ai sa ma vezi. Mergeam serile prin centrul vechi, bateam strazile pas cu pas si mi se parea ca totul merge struna, ceas. Dar fals! Insa in mintea mea te vedeam pe tine si nu pe EA - o oarecare ce te insotea. Vroiam sa te vad ca sa ma vezi, sa-mi dau seama daca mai crezi. . . in noi. Caci nu mi s-a parut corect sa fugi grabit sau poate lent, de tot. Si acum gata cu melancolia, mie nu-mi place poezia, in special cea de amor in care poetii se topesc. . . de dor.

     Ai fost si nu o sa mai fie nici o "banana" poezie, caci dupa cum stii ca ti-am spus, imi "place" liricul nespus!

     Acum da-mi oja visinie ce a ramas la tine-n baie, nu-mi spune ca e stacojie si ca s-ar fi uscat demult. O dizolv cu acetona si ma mai dau cu ea un strat, fiindca-mi placea cum imi statea cand nu eram cu vreun baiat.

     Suntem singuri, ce ne pasa, jucam cu cartile SUB masa, n-avem nici o apasare. Suntem tineri, ce ne pasa?

Si barbatii au suflet. Cateodata.

Si ce sa-ti povestesc? Atunci cand se decid sa aiba suflet, nivelul lor de afectiune nu corespunde cu cel al partenerei. Si si-o iau in bot. Si raman marcati pe viata. Si gata, s-a incheiat orice speranta de a mai avea o relatie normala. Ceea ce dureaza si ani de zile. Si de ce kkt sa platesti tu pentru cineva care intai "a mancat sarmalele" si apoi "a mai spart si oalele"? Stii cat te chinui sa lipesti cioburile de la oalele alea? N-a lasat Dumnezeu rabdare pe pamant cat o sa te chinui tu. Si dup-aia mai vrei sa te apuci sa faci si sarmale, ca deh, dragostea trece prin stomac si tu stii asta pentru ca ai citit, te-ai documentat, asta afirma toata lumea, asa te-au sfatuit toti: "Trebuie sa inveti sa gatesti, asa iti tii barbatul aproape!". Ce kkt mai e si asta? Il tii in plm, il tii o laie. Poti sa fii tu si Miss Perfectiune, ca tot nu sta cu tine. Pentru ca esti perfecta si ei se sperie de perfectiune. Dar si de imperfectiuni se sperie. Normal ca se sperie si de alea. Se sperie de tot. De un razboi adevarat nu s-ar speria. Tremura daca nu le raspunzi la mesaje, dar tremura si daca ii suni prea des. Esti calare pe ei, ii sufoci. Intorci foaia, nu le mai dai nici un semn, nici asa nu e bine, ce inseamna asta, nu iti pasa?! Deci oricum ai da-o nu e bine. 
Si tu ce sa faci acum? Sa stai sa-ti schimbi intreg modul de a gandi si de a fi, nu? Nici asta nu e o solutie, pentru ca, ghici ce? Ai mai facut asta o data. Si a dus exact unde a dus mutu iapa, probabil in pla cu satelitul. Ai fost indiferenta, sarcastica, te-ai lasat greu convinsa (si nici atunci nu erai convinsa de fapt, doar ii ziceai ce vroia sa auda), te durea in 14 de ceea ce se intampla cu persoana de langa. Pentru tu asa stiai ca se procedeaza, asa ti-au zis toti ca e mai bine, sa nu-ti pese ca sa nu poti fi ranita. Apoi ti-ai dat seama ca te-ai cam plictisit de jocul asta si ca poate au si ei suflet. Si ai schimbat placa. Ai inceput sa fii atenta la ce vrea, la ce simte, la ce nevoi are, sa-l sustii fizic, emotional, poate chiar si financiar. Ai zis ca dai totul, pentru ca in fond asta presupune o relatie, nu? Sa-l pui pe celalalt mai presus de tine, cu speranta ca poate si el va face asta. Dar ghici ce? Nici asa nu a fost bine, pentru ca in momentul in care dai totul, el ia totul (doar ii dai,nu?) si pana la urma pleaca. Si nimic nu mai e rau decat "sa vrei sa fii bun si sa n-ai cu cine". 
Asa ca ce sa inveti din toate astea? Iti zic eu ce sa inveti: sa nu mai crezi in cuvinte. Nici macar atunci cand iti zice "Buna!", pentru ca de unde sa mai stii tu daca intr-adevar e buna sau e rea? Si nici prietenii nu te pot ajuta prea mult cu sfaturi, pentru ca nici ei saracii nu mai stiu cum s-o spuna sa nu iti omoare nici ultima speranta, dar nici sa te faca sa crezi in continuare ca idioata. Deci: nu mai crezi in cuvinte. Si daca o sa auzi cuvintele "viitor", "relatie serioasa", "perioada lunga de timp", "promit", sa stii sa fugi. Pentru ca astea nu sunt decat minciuni daca nu sunt insotite si de fapte. Si sunt cuvinte spuse pentru a incerca sa te convinga pe tine, dar in realitate pe el incearca sa se convinga. Iar tu nu ai nevoie de cineva care nu e convins, nu crede si stie ca nu e in stare de ceea ce promite. Partea mai complicata e cand sunt acompaniate si de fapte, insa trebuie sa fii mereu in alerta, pentru ca daca ritmul relatiei consta in una calda, sapte reci, e clar ca nu e ceea ce trebuie. Plus ca mai si obosesti sa fii mereu in garda. Si mai trebuie sa inveti ceva: barbatii sunt cele mai nehotarate fiinte. Poate aveai impresia ca daca il lasi pe el sa dicteze ritmul, ca sa-i fie cat mai confortabil (doar am stabilit ca se sperie de orice, mai ales daca simte vreo presiune de vreun fel din partea ta), atunci relatia nu s-ar fi impotmolit, ei, sa stii ca te inseli. Pentru ca, evident, nici asa nu e bine. Mai degraba mergeti separat, fiecare in ritmul sau. Si atunci ma intreb: eh, pla, da' cum e bine?!
Vine o perioada in viata oricarei fete cand se gandeste serios sa se reprofileze. Problema e ca nu te-ai nascut lesbi si poate nici macar bisexuala. Desi e tentanta ideea de a face sex fara vreo sansa de a ramane insarcinata, eficienta 100%, unde mai gasesti asta? Insa alta problema e ca femeia nu are c***e si prin urmare nici "cu ce". Dar s-au inventat vibratoarele. Dar ce te faci cand poate nu mai vrei sa fii cu o femeie? O sa ai pretentia ca barbatul sa ti-o traga cum faceau bateriile tale Duracell. Si clar o sa fii dezamagita. Deci nu, nici solutia asta nu e buna. 
Poate la vreo manastire ceva, te duci sa te calugaresti, ca poti face asta. Dar realizezi ca o sa innebunesti acolo de plictiseala daca nu ai o vocatie spre asta. Plus ca ar fi o alegere fortata, te duci acolo ca sa scapi de demonii de aici. Tot tre' sa ii infrunti la un moment dat.
Mai bine te apuci si faci oracole sau chestionare. Le dai barbatilor interesati de tine sa-l completeze. Si strecori pe acolo si intrebari idioate, ca sa testezi daca are simtul umorului ori ba. Daca il duce capul sau nu, caci nu poti fi amuzant daca nu ai un creieras mai dezvoltat. Si sa te asiguri ca fiecare chestionar sa aiba vreo 500 de pagini. Ii testezi si rabdarea si faptul ca daca intr-adevar te place, trece peste acest "obstacol". 
Si propun sa se construiasca un monument al barbatilor cazuti "la datorie", pe care sa scrie "Nu esti tu de vina, eu sunt." si, bineinteles "Ramanem prieteni." 
Ah, si daca te mai gandesti vreodata sa lasi de la tine, sa fii intelegatoare, bunul samaritean, martira si alte asemenea calitati, da-ti doua palme. Pentru ca NIMANUI nu ii pasa de lucrurile astea.