duminică, 26 august 2018

Tipuri de relatii




     Fara prea multa introducere, iata-le:


  1. Relatia "Unicorn" - exista doar in imaginatia unuia dintre voi. Ii mai zice si relatia "Legenda", caci din mosi-stramosi se pomeneste de o relatie perfecta, pornita din iubire pura, unde totul e numai lapte si miere si curcubee, dar de vazut efectiv nu s-a vazut asa ceva. 
  2. Relatia "Magica" - in sensul ca te vrajeste o seara-doua si apoi, "puf!", dispare.
  3. Relatia "Dovleac" - a nu se confunda cu relatia "Magica". Spre deosebire de aceasta, relatia "Dovleac" dureaza mai mult de o noapte si chiar are toate semnalmentele unei relatii stabile, va intelegeti, va completati reciproc, va "whatever", insa atunci cand iti e lumea mai roz, se transforma in bizar si exact ca in Cenusareasa, caleasca devine brusc dovleac, totul terminandu-se brusc, fara sa stii motivul. (Da, stiu, fac des referire la acest basm, dar uite ca se potriveste in atatea si atatea contexte. Cine a zis ca basmele nu devin realitate?). Ideea este ca la fel cum ceasul din poveste a batut ora 00:00, asa si ceasul lui interior a batut gongul si a zis ca decat sa devina o relatie naspa in timp, mai bine pleaca acum cat inca e frumos. Ca el se plictiseste repede oricum. Timpul trece, amintirile raman si din dovleac facem placinta, vorba aia.
  4. Relatia "Intrerupator" - este acea relatie toxica care dureaza de niste ani, in care nu se mai simte niciunul bine, se sta din obisnuinta, sunt certuri din cele mai insignifiante motive, amandoi si-ar dori sa fie liberi daaaar pentru ca au oarecum o teama de a incepe o noua relatie, paseaza responsabilitatea incheierii relatiei de la unul la altul. Iar ce rezulta de aici e un sir de pauze, impus ba de el, ba de ea, in timpul carora mai "testeaza" si alte persoane, insa la modul superficial desigur, asa cum incerci marea cu degetul.
  5. Relatia "City Break" - nu trebuie neaparat sa aiba loc in alt oras, aici ideea de baza este ca totul se intampla in weekend si dureaza doar un weekend. Adica fix cata vreme e distractie si voie buna si nimic mai mult. Impreuna la bine si la foarte bine. De duminica seara incolo, nu mai tin legatura unul cu celalalt. Abia joi spre vineri, usor, timid, se restabileste comunicarea. Oamenii astia nu vor sa fie intr-o relatie dar nici nu vor sa nu fie, intelegi? Nu sunt preocupati in a cunoaste prea mult persoana cu care petrec weekend de weekend, cu toate astea au tendinte spre gelozie daca unul dintre ei anunta gasirea vreunui partener cu care ar putea deveni ceva serios. 
  6. Relatia "Test" - cand iti place de persoana respectiva dar nu stii cat de tare sau nu esti inca sigur cat de bine va potriviti. Asa ca il/o provoci la diverse activitati impreuna pentru a vedea cum reactioneaza. Sau te apuci sa-i debitezi fel de fel de ineptii si daca nu fuge, e bine. Oricum, daca "testarea" asta nu se incheie totusi dupa o vreme relativ scurta, s-ar putea sa ramai fara "subiect". Zic. 
  7. Relatia "Romeo&Julieta" - este fix acel cuplu care posteaza orice fac impreuna, inclusiv daca mananca o capsuna la 5 dimineata. Par intruchiparea cuplului perfect, mai ca relatia "Unicorn" se adevereste, doar ca taman cand visul e pe cale sa se implineasca, relatia pur si simplu moare. Brusc. Or fi de vina energiile negative indreptate catre aceasta pereche, habar n-am.
  8. Relatia "De-a v-ati ascunselea" a.k.a. Semi-relatia - va vedeti, va placeti, toate bune si frumoase, tra la la, doar ca niciunul ori doar unul isi asuma relatia respectiva. Nu se afiseaza pe feisbuc impreuna cu prietenii, nu il/o prezinta parintilor, nu pun poze decat in ipostaze prietenesti, nu oficializeaza nimic, practic se ascund. Si nu unul fata de altul sau de ideea ca doooom'ne, sa nu se implice deodata, prea mult si eventual sa nu mearga si sa sufere. Vrajeala. Se ascund de persoanele de sex opus pe care le au la contacte si pe care le pot apela oricand pentru un shot de adrenalina. Stiu eu ce zic.
  9. Relatia de "Tranzitie" - atunci cand inchei o relatie de lunga durata si te arunci imediat in alta, cu tot cu metehnele din cealalta si CU CUvintele de alint. Auci! (Pe bune, ma, acum, nu ai putut fi mai creativ?) Astea nu tin niciodata, rareori se dovedesc a fi ceea ce cautai de fapt ori mental esti inca prins/a in trecut si nu te poti implica in cea noua asa cum trebuie, riscand sa pierzi o persoana foarte ok, pe care vei ajunge sa o regreti. Stiu eu ce zic :)) Mai asteapta, nu mai fi a selfless b*tch si stai o vreme fara afectiune. Macar asa iti f*ti doar creierii tai, nu si pe-ai altora. 
  10. Relatia "ZA relatie" - greu, tata, greu! Pai ce pot sa-ti spun eu aici? Nu pot decat sa sper ca vei da de acea persoana care te va face sa-ti dezinstalezi Tinderu', pentru care vei renunta la "city break-uri", urmand a calatori doar cu el/ea. Lucrurile vor fi asa cum trebuie sa fie, fara prea multe ganduri de "Dar daca nu...", "Dar poate ca...", "Dar cum ar fi fost cu...".


Oricum, indiferent ce fel de relatie ai, cel mai important este sa stabilesti de la inceput "Termenii&conditiile". Ca la Google. Dar cine naiba le citeste vreodata? Exact. Tu. Ca trebuie. Ca sa nu mai fie haos. Sau ca sa nu te mai plangi ca e haos. Ah, iti place haosul! Mi scuzi atunci. Mai vorbim peste cativa ani. Pupi, paaa :))

sâmbătă, 25 august 2018

Chestii de finete, boss

    



     Ce lac de unghii de rahat, se usuca intr-o mie de ani.

     Masina de spalat zici ca decoleaza si parca suna a o pisica in calduri din cand in cand. Da, stiu, e ciudat, dar asa suna.

     Raceala asta e de. . . e visul unei nopti de vara, esti nebun? Nici ca-mi puteam dori ceva mai mult. Inca mai am urechile infundate pe sfert. Macar de le aveam de tot in continuare, asa nu mai auzeam prostiile debitate de oameni si reactionam doar la ce aveam eu chef sa aud.

     Am doua melodii puse pe repeat, romanesti chiar, de "jale" sa zicem (nu, nu manele. . .tu repede!).

     Privind la relatiile din jurul meu, am constatat ca este foarte important pentru o femeie ca barbatul de langa ea sa poata face o chestie aparent banala si anume: sa stie sa mearga. Razi, nu? Am ras si eu la inceput apoi nu mi s-a mai parut nimic amuzant, ci trist. 

     In primul rand, el trebuie sa stie ca barbatul merge pe partea cu masinile pentru a proteja femeia de langa el. Daca nu stie si trebuie sa i-o zici tu de fiecare data. . .igh!

     In al doilea rand, ar fi super daca nu si-ar mai balangani mainile pe langa corp, 1m in fata si 1m in spate, izbind uneori si in cotul tau sau in geanta ta.

     In al treilea rand, femeia ar aprecia daca, atunci cand o lasi pe ea in fata pe un drum ingust, nu te-ai uita absent la luna si nu ai calca-o, lasand-o Cenusareasa in strada.

     Deci am zis sa stie sa mearga, nu sa danseze. Barbatii care stiu sa danseze sunt mai rari ca ploaia in Sahara. Chestii de finete, boss. Se poate? Mersi, puuup.

     Ah, era sa uit. Doresc sa multumesc pe aceasta cale tigrilor de platan, dragii de ei, care s-au gandit sa imi faca cele mai frumoase "constelatii" pe glezne. Sunteti cei mai tari! :*

marți, 15 august 2017

Parfumul ar trebui testat pe suflet, nu pe incheietura mainii


Colectionez haine, parfumuri, pantofi, carti si oameni. Da, da. . . oameni. Nu stiu daca e bine sau e rau, dar mereu mi-a placut sa am. Sa fie. Dar sa fie de calitate. Sigur, e mai usor de aplicat vorba aia "Dai niste bani, dar macar sunt de calitate" la o pereche de pantofi decat la oameni. Pantofii ii vezi din prima, astia sunt, asta e materialul, ii mai si probezi, ii iei sau nu. Cartea o poti rasfoi, poti citi chiar si recenzii despre ea, stii ce subiect abordeaza in linii mari. Parfumul il testezi, il mirosi, imediat iti dai seama daca iti place sau nu. Cu oamenii nu e asa. Nu, nu, nu ma lua cu adevarata chimie si atractie si cum poti instant sa placi o persoana, cum sunteti pe aceeasi pe lungime de unda si cum v-ati inteles atat de bine din prima. Aceste cazuri sunt exceptii, iar eu le numesc oameni-bijuterii. Nu ma incanta nimic mai mult decat sa ii descopar sau, mai bine zis, sa ii primesc, caci nimic nu este intamplator. 

Oamenii-haina sunt exact acele persoane care:
a. isi dau si haina de pe ei pentru tine;
b. supararea cand le vine, rup camasa de pe...tine, caci tu esti de vina. Nu, la modul cel mai serios, sunt cei pe care te poti baza oricand. Ca esti trist/vesel, ca vrei un sfat, ca vrei doar sa impartasesti cu ei clipe din viata ta, ei sunt mereu acolo langa tine, precum haina aia calduroasa pe care stii ca oricat de tare ar batea vantul sau oricat de frig ar fi afara, te va proteja de toate astea. 

Oamenii-carti stiu adesea ce trebuie sa spuna. Sunt persoanele acelea mature, nu neaparat batrane, cat trecute prin viata, care stiu sa traiasca si care au capatat o anumita profunzime a gandurilor si o intelepciune pe care le gasesti in carti. Doar ca mult mai bine decat in carti, pentru ca ei insisi iti povestesc pe intelesul tau si observi atunci cum au pus si teoria in practica. 

Oamenii-pantof sunt. . . te "incalta" o anumita perioada a vietii tale, dar apoi ceva se produce. Nu stiu sa spun ce anume, ori la tine ori la ei face "clic" ceva acolo si totul se schimba, aveti alte interese, alte viziuni, fiecare se dezvolta diferit, nu stiu. Cert este ca atat cat a durat acea prietenie in care poate va vedeati zilnic, a fost cea mai frumoasa perioada si nu ai schimba lucurile de atunci cu nimic.

Insa la oamenii-parfum voiam eu sa ajung, caci acestia ma "bantuie" pe mine. Sunt volatili, ca si parfumul, desigur, dar intotdeauna memoria lor e acolo. Cred ca mirosul mi se pare cel mai greu de transformat in amintire, mai ales ca nu vrei sa faci asta, vrei sa il ai langa tine toata viata. Nu vrei sa se "evapore". Iti place prezentul, e dulce, intens, floral, esti curios apoi sa simti si alte note, de mijloc, de subsol. . . te gandesti ca va trece insa multa vreme pana o vei putea face. Parfumul nu rezista o vesnicie. Cu toate astea, uneori parfumul se mai simtea si a doua zi, dupa dus. Duceai incheietura mainii la nas si te surprindea placut, nu te asteptai sa mai simti ceva. Senzatia asta sigur o ai cu anumite persoane, probabil nu mai tii legatura cu ele, dar mirosul lor pe pielea ta va ramane mereu. 

marți, 8 septembrie 2015

Prosoape si periute de dinti



     Nu imi place sa am superstitii caci apoi am impresia ca ar trebui sa tin cont de ele. Din fericire insa mi se sterg din memorie destul de repede. Se pare ca am ajuns la varsta la care creierul meu selecteaza intr-adevar informatiile si le pastreaza doar pe cele care considera ca mi-ar fi utile. Mai avem de lucrat la partea asta fiindca uneori imi dau seama ca retin cele mai idioate chestii. 
     Asadar, superstitioasa nu sunt mai mult de 5 minute, dar am realizat ca unele lucruri nu sunt superstitii ci sunt cat se poate de adevarate. Pentru mine cel putin, nu zic ca ar fi si pentru altii. Am observat ca in ultimii ani, ceea ce imi aduce ghinion in dragoste sunt prosoapele si periutele de dinti. Si mai era ceva dar nu-mi aduc aminte acum. Probabil ceva cu spartul solnitei de perete stand cu fatza la oglinda. Nu stiu. 
     Sa le luam pe rand insa. Prosoapele. Din intamplare, un prosop de-al lui a ramas la mine. A zis ca mi-l face cadou. Mereu am stiut ca nu e bine sa faci cadouri prosoape. E ceva ce dai de pomana, la inmormantari, chestii ce tin de moarte in general. Dar nu am crezut ca relatia aceea va muri. Ghici ce? A murit. A doua oara, alta relatie. Niste prosoape de-ale mele de data asta, au ramas la el. I-am zis ca daca e ceva ce lipseste in relatia respectiva, cu siguranta sunt niste prosoape. Asa ca i le-am dat lui. Sa le tina acolo, sa aiba, sa fie. Ghici ce? A murit si asta. 

     Buuuun, am stat si m-am gandit ca e doar o coincidenta, desi eu nu cred in coincidente, dar fie, treaca de la mine. Insa aceste "esecuri" au fost intarite de periutele de dinti. Ma gandesc la confortului omului cand imi trece pragul asa ca ce poate fi mai bun decat o periuta de dinti dimineata, nu? Azi asa, maine asa, pana cand aceasta "facere de bine" ti se intoarce impotriva si ti se raspunde cu un "Cred ca te-ai implicat cam mult. . .mi-ai luat o periuta de dinti." Probabil in simbologia masculina, a avea o periuta de dinti la ea acasa inseamna de fapt o cerere in casatorie, nu stiu, nu imi dau seama. Cert este ca un astfel de obiect de maxima necesitate a mai facut sa piara in negura sufletului meu inca o relatie. 

     Si de atunci m-am lecuit. Nu poti ajuta un om daca nu iti cere asta, deci eu nu voi mai inmana cuiva vreo periuta de dinti pana cand nu mi se va cere in mod explicit una. Si fiecare cu prosoapele lui. Si cu patul lui. Si cu viata lui. Si cu mama lui. Caci cel putin, in relatia anterioara, mi s-a luat de cate ori am aruncat periuta, i-am luat alta, iar i-am aruncat-o, iar i-am luat una. 

     Cat despre mine, eu mi-am cumparat una electrica pentru a fi nevoita sa o car cu mine cand e nevoie si sa nu am una obisnuita pe care sa imi fie la indemana sa o las acolo. Asta ca sa nu ii dau satisfactia de a mi-o arunca. 

sâmbătă, 15 august 2015

Nimeni nu e la dieta vreodata



We all wanna be f*cking special, sa avem acel je ne sais quoi. Dar hai sa-ti "zdruncin" lumea, nu esti special/a, Soarele nu se invarte in jurul tau, nu esti centrul cuiva, nu ai proprii sateliti, nu te orbiteaza nimeni. Esti un fel de Pluto, te reneaga toti ca fiind o planeta si oricum nu pari a fi ultimul corp ceresc din sistemul solar. Tocmai am trecut cu sonda spatiala pe langa tine si te-am salutat din mers. Oricum nu esti capabil/a sa sustii nici un fel de viata, nu mai zic de una inteligenta. 

Suntem precum extraterestrii aia din filmele americane, venim, consumam resursele unei planete si plecam mai departe. Nimic de condamnat. Noi "consumam" tot oameni. Luam ce ne place de la fiecare si ne facem in mintea noastra propria versiune a ce vrem sa fie. Pentru ca realitatea nu ne place, ne da impresia ca am fi ordinari, obisnuiti. Si nimeni nu are timp sa descopere asa ca ofera pe tava ce crede ca are mai bun, ca cealalta persoana sa ia direct. Ca doar cu totii stim ca oamenii se folosesc de oameni. Intr-un sens ori altul. Fara sens ori contrasens. Cui ii mai pasa? Suntem generatia "F*cked up". E de ajuns sa stim asta. Si cu cat o stim mai repede cu atat e mai bine. Tot pentru noi. Si ne place asa, ca de n-ar fi nu am mai povesti, am incerca sa schimbam lucrul asta. Evident ca e mult mai usor sa contempli de pe margine si sa generalizezi si sa ajungi la concluzii de tipul "Da' de ce sa ma obosesc eu? Toti sunt la fel."

Sunt la fel pentru ca si tu esti la fel. I told you that you are not f*cking special. 

Dar maniere mai are cineva?

Dar mai vine odata cineva sa imi ia si mie comanda?

Oare o diva mananca doar o andiva pe zi?

Esti la dieta? Dar oameni de ce "consumi"?

duminică, 2 august 2015

Statuile starnesc admiratie si nu iubire




Ma imbrac colorat dar asta doar pentru ca in interior e un vid. E gri. E acelasi gri pe care il au statuile. Si eu, ca si ele, par foarte vie si animata, in miscare, insa si eu, ca si ele, sunt doar o statuie. Nu am nimic de oferit. Si nici nu vreau. Imi accept starea. Nu ma complac in ea, nu ma plang de ea, o accept. E parte din mine acum, in perioada asta. Se va termina cand voi face pace cu mine insami. Nu cu lumea. Nu am nimic cu ea. Starea de statuie e instinctul meu de supravietuire. De-a lungul timpului, de cate ori lucrurile s-au complicat si nu tinea de mine sa le rezolv in totalitate, sentimentele si emotiile mele isi dadeau shutdown. Asa si acum. Si sunt recunoscatoare pentru asta. Altfel as fi avut 10 pisici si toate imaginare caci nu cred ca m-ar fi lasat cu ele la spitalul 9 :)) Pot fi cat se poate de obiectiva in perioadele mele de statuie emotionala. 

Nu e deprimare, nu e tristete. Ti-am spus ca nu e nimic acolo. E un fel de "vreme trece, vreme vine", eu raman la toate rece. Nu ma inchid intre 4 pereti cu o tona de inghetata ca in filmele americane proaste, nu imi beau mintile. Incerc sa le las sa se aseze. Incerc sa inteleg. Si cand m-am oprit cu firul asta al intelegerii caci lipsesc date esentiale si eu nu le detin, ma opresc. Nu mai presupun, nu mai emit ipoteze, nu. Ma opresc. M-am oprit. 

Inteleg oamenii si pot empatiza cu ei. Ma enerveaza insa lipsa lor de reactie. Sau mai degraba intarzierea ei. Apare chiar si dupa ani de zile. Si eu cum sa reactionez acum? Ce sa mai fac dupa atata timp cu informatiile si sentimentele pe care le cautam atunci? S-au transformat in cuvinte goale pentru mine, nu-mi produc nici o tresarire. Sunt doar o validare a faptelor de altadata, o confirmare a faptului ca am avut dreptate. F*ck this sh*t! Nu m-a interesat niciodata sa tin scorul si sa cantaresc dreptatea, cat am gresit eu, cat ai gresit tu. 

Si eu ce sa fac acum? Imi dau shutdown caci sunt prea multe sageti aruncate din toate partile. Si iesim cat mai des ca sa re-uitam. Si nu ascultam melodii triste sau cel putin, beat-ul sa fie vesel, versurile. . . eh, ne facem ca nu ne regasim acolo. Ne ascundem printre marea de oameni necunoscuti de pe strazile orasului, privim luminile ce se oglindesc noaptea in Dambovita si speram doar sa nu ne oglindim si noi acolo. Nu ne-ar placea ce am vedea. 

Poate ar fi mai bine daca am veni cu un set de instructiuni, cu o eticheta care sa-i atentioneze pe ceilalti. Dar cine naiba citeste etichetele?! Si desi instinctul iti spune ce nu e bine si ca e ceva dubios acolo, tu te incapatanezi si continui sa incerci. Mda, f*teti tu creierii ca altceva mai bun nu ai avea de facut. Si oricum nimeni nu vrea sa si-i f*ta cu tine. 

Si nu mi-e frica decat de faptul ca starea de statuie ar putea deveni permanenta. 

marți, 28 iulie 2015

Cel mai prost cuvant



"Sinceritate". Imediat ma gandesc la faptul ca persoana din fata mea minte sau omite sa spuna ceva daca insereaza un "Sunt sincer/a acum", "Vorbesc cat se poate de sincer" si mai ales un "Vreau sa fiu sincer/a cu tine". Caci daca ai zice adevarul (pana la capat) nu ai simti aceasta nevoie de "sinceritate". Oricum, eu nu am nevoie de sinceritatea asta a ta. Pentru ca o citesc imediat, dinainte sa aud cuvintele. Ti-o citesc in ochi, pe buze, in gesturi. Dar te las sa continui, sa turui despre cum crezi tu ca stau lucrurile. Lucrurile stau extrem de prost ce-i drept, dar nu pari sa observi asta. Aici aplici gresit "Go with the flow!". Aceste vorbe nu se folosesc decat la misto, cand iesi cu prietenii sa bei si o tii din bar in bar. 

"Sinceritate" - nu aduce decat vesti proaste, situatii idioate si intrebari ridicole. Suna mai urat decat "Trebuie sa vorbim". Nu am intalnit pe nimeni care sa inceapa cu "La modul cel mai sincer acum" si sa imi spuna cat de bine si de fericit se simte. Nimeni. Niciodata.

Nu dau doi bani pe sinceritate daca eu nu o cer. Nu vreau sa stiu dramele altora, nu vreau sa stiu ce ii framanta noaptea, nu vreau sa stiu nimic trist despre viata lor. Decat daca imi sunt persoane dragi si ii pot ajuta cu ceva. Dar nu imi impuia mie capul cu problemele tale "existentiale" pe care eu consider ca singur/a ti le creezi. Mai ales daca iti dau solutii. Si tu le ignori. Si te incapatanezi in "sinceritatea" ta. Eu le am pe ale mele. Nu mai am rabdare, timp si energie sa fiu dadaca pentru persoane care efectiv habar nu au pe ce lume traiesc, se plang incontinuu si nu stiu ce vor. Am tot facut asta. Mi s-a luat. E munca de Sisif. Si pana nu se dau ei cu capul de prag degeaba incerci tu sa le arati realitatea. Sincer acum. Vreau doar partea frumoasa sa-mi fie aratata. Partea urata o vad si singura. O intuiesc, stiu ca e acolo. Cand o sa te intreb despre demonii tai atunci o sa stii ca-mi pasa. Si atunci vom face cunostinta oficial. Ti-i voi prezenta si eu pe ai mei. Si-ti vei da seama ca partea frumoasa cantareste mai mult decat cea urata si nu vei mai fugi. 

Cuvantul asta e o arma. Te loveste cand nu te astepti. Iti da falsa impresia ca persoana aia chiar e sincera cu tine, s-a deschis in fata ta, te simti chiar si prost ca te-ai ferit sa faci si tu asta. Opusul sinceritatii? Intuitia. Sinonim cu sinceritate? Falsitate. 

Si nici "ok" nu e atat de ok. Sictir mai mare nu exista si nici ironie atunci cand il folosesti. Mai ales insotit de un smiley face. Un cuvant total sec, nu-mi zice absolut nimic. Decat ca nu ai imaginatie. Si in "Facebook" exista ok. Dar feisbucul numai ok nu e. Il iei prea in serios. Vorbesc foarte sincer. #sodeep

Oamenii sunt sinceri cand beau. Si asta e foaaaarte "ok". Ugh.

joi, 16 iulie 2015

Si cat dureaza "OK"-ul ?




Oamenii vin si pleaca. "Condoleante" pentru pierderea suferita! Pentru ca asa vezi acum lucrurile, in negru, fum si gri. "Regrete eterne" fata de o relatie ce nu isi mai avea rostul. Ramai ancorat in amintiri si asta e trist. Cine trebuie sa plece, pleaca si cine trebuie sa ramana langa tine, o va face. Dar uneori trebuie sa vina altcineva. Nu sa ii ia locul si nici sa iti umple golul. Lucrurile nu functioneaza asa. Nimeni nu vrea sa fie pe post de inlocuitor pentru cineva care te-a ranit. Nimeni nu vrea sa incerce sa umple golul pe care il ai ca apoi tu sa ii spui ca a esuat si ca tot la persoana de dinainte te gandesti. Nimeni nu vrea sa isi uneasca suferinta cu a ta si sa plangeti unul pe umarul altuia, crezand ca din cenusa asta de sentimente va renaste o pasare Phoenix, o iubire ca-n povesti. Nu, nu, nu. Nimeni. Pana nu esti tu ok cu tine insuti/insati nu ai cum. . . 

Si oricum ti-e frica. . . Ti-e frica de final desi nici nu a inceput. In mintea ta iti pui deja bariere ce crezi ca nu vor fi trecute pentru ca altii au esuat. Si cum sa incepi ceva daca in cap ti se deruleaza un mare "The end"? Nu lasi lucrurile in pace, te agiti, vrei sa descoperi cat mai repede acele defecte care tu stii sigur ca inevitabil vor duce la un sfarsit. Si toate astea se lupta uneori cu cate o tresarire ca "Nu, nu va fi asa acum", dar acest gand nu prea are sanse de castig. Si de aceea pentru fiecare doi pasi facuti in fata, unul e inapoi, pentru echilibru. Ai impresia ca e plasa ta de siguranta, ca e ca si cum ai putea spune "Just kidding" si lumea chiar sa te creada. Lucrurile nu stau asa. Lucrurile nu merg asa. Lucrurile se intorc asa intr-un stadiu in care iti dai seama ca toti au creierii varza. Uneori te simti si prost pentru ca tu ai psihicul mai tare si ajungi sa te intrebi daca nu cumva esti tu o persoana prea rece, insensibila. Dar cand oamenii pleaca, ce optiuni ai? Te duci dupa ei? E cea mai rationala chestie sa NU faci asta. A plecat, nu te mai vrea. Si ce te faci daca se intoarce? Pai. . . a plecat, nu il/o mai vrei. Pentru ca ciorba reincalzita e fiarta si te frigi. Si oricum altcineva a venit. Si e ok. Si tu esti ok. Nu poate concura cu amintirile voastre dar nici nu trebuie sa faca asta. Vrei altele noi. E toxic sa vrei sa recreezi o amintire cu altcineva. O stare insa, da. Pentru ca starile si sentimentele sunt universale. Un zambet e tot un zambet si in prezent si in trecut. Bucuria la fel. Si afectiunea. Toti tanjim dupa asa ceva. Dar nu ne dam seama ca e necesar sa daruim ca sa primim. E o chestie de baza dar o uitam adesea. 


marți, 26 mai 2015

Parfum de tei



     Imi place sa ma prinda 3-4 dimineata, sa deschid geamul si sa ma pot uita pe cer. Ma cam chinui sa vad cerul, caci e "cutia aia de chibrituri" de 8 etaje fix in fata mea. Dar e ok, macar il pot zari. Si e racoare afara si aerul pare curat, desi tu stai in Bucuresti si stii foarte bine cat e de poluat de fapt. Dar nu iti pasa. Pentru ca te uiti la stele si pe moment este tot ce ai nevoie. Iar parfumul de tei castiga in fata oricarui parfum de marca. (Oare de ce n-or face parfum cu esenta de tei?). Si Kiwi the cat e pe geam, langa tine si urmareste atent orice sunet de pasare aude prin copaci. "Nu stiu, Kiwi, sa-ti spun ce pasare e aia. Daca "dau" cu Shazam, imi zice el ce e? Pasarea maiastra". 
     Si astepti sa se faca 6 dimineata sa se deschida magazinul care a fost odata nonstop din spatele blocului, ca sa-ti iei o cafea, pentru ca nu stii sa faci o cafea. Pentru ca tu nu bei cafea, asa ca iti iei de fapt cioco-moco-coco-orinoco flower. Si-o apa la 2. Plata, ca stii ca cea minerala favorizeaza pietrele la rinichi. E si normal, scrie si pe ea ca e minerala, deci clar are minerale, deci clar - pietre. De moara. Pe care le tarasti cu tine de la magazin pana inapoi, acasa, dar macar te bucura teii aia care sunt si pe stanga si pe dreapta, infloriti. Mamaie facea in fiecare dimineata ceai de tei. Chiar si vara. Poate d-aia am fost un copil linistit. Chiar, am fost un copil. Ce vremuri! Uneori ma gandesc, de pe la ce varsta incepi sa prezinti "traumele" vietii de adult? Cand se formeaza cicatricile? Eu intr-un fel, am noroc, nu constientizez ce se intampla atunci cand se intampla, nu vad rana deschisa, vad direct cicatricea. Si asta "suge". Pentru ca trebuie sa incep sa o zgandar pana ce se face rana din nou. Caci doar asa pot pricepe ce s-a intamplat. Deci nu, nu am noroc. E ceva ce doar imi spun mie ca sa ma faca sa ma simt mai bine. Stiu ca nu functioneaza, dar tot trebuie sa fie spus acolo. E precum chestia aia, daca ridici colturile gurii, automat zambesti. Nu e un zambet pe bune, e tot ceva ce faci ca sa te simti mai bine, dar asta chiar functioneaza. Da, doar pe moment, insa "pe moment" e tot ce ai nevoie. Pana cand iti dai seama ca "pe moment" a fost motto-ul vietii tale. Si atunci nu mai vrei un "pe moment". Vrei un "permanent". Si nu unul obtinut la coafor. As vrea sa miroasa a tei tot anul. Poate asa ar fi pace si armonie. 

     Uite, e senin cerul. Cred si eu, la cat a plouat azi. Cerul senin pe timp de noapte e mai frumos decat cerul senin ziua. Ziua nu poti vedea stelele, noaptea insa da. Stii ca sunt acolo, dar cu ce te incanta daca nu le vezi? Pentru ca asa suntem noi, preferam sa credem in ceva ce vedem. Iar cand nu vedem, sa ni se demonstreze ca e acolo. 

     Voi incheia cu un citat clasic: "FLORI DE TEI, E POVESTEA EI/ IMAGINEA LUI RISIPITA PE ALEI" - ANDRE, "FLORI DE TEI".

     Mai scapa si Kiwi uneori pe tastatura si mai apasa pe cate un Caps lock.

vineri, 8 mai 2015

Nu suporta grad de comparatie



   Nu poti iubi mai mult sau mai putin. Nu exista "Te iubesc mai mult" decat in prima zi cand am recunoscut intai fata de mine ca te iubesc si abia dupa o vreme ti-am zis si tie. Nu exista "Te iubesc mai putin" acum dupa tot ce s-a intamplat. Daca e "mai putin" inseamna ca nu mai e deloc. Iubirea nu poate fi mai multa sau mai putina, doar exista sau nu.

    De ce nu poate fi "Te iubesc" pur si simplu? De ce trebuie sa o masuram, sa o cantarim, sa vedem a cui iubire e mai mare, cine a lasat cel mai mult de la el? Fiecare vede iubirea in alt mod, dar nu-i spune si celuilalt ce inseamna asta pentru el/ea si desigur si asteptarile difera. Ma astept sa ma iubesti asa pentru ca astfel consider eu ca e iubire. Si cand asteptarile nu coincid si nu se intalnesc, intervin frustrarile si reprosurile si certurile. Si asa ajungi la concluzia eronata ca de fapt nu a fost niciodata nimic acolo. Si ca te-ai implicat, ai investit timp si sentimente si uite, nu s-a concretizat nimic, s-a ales praful. Iti faci si o lista cu lucrurile pe care le-ai facut si-ti promiti solemn sa nu le repeti in alta relatie, desi lucrurile alea erau bune. Nu te mai implici, nu o sa te mai intereseze, nu mai lasi tu atat de la tine, nu mai mergi pe incredere. Deci, practic, doar cealalta persoana va fi intr-o relatie cu tine, tu vei fi doar de forma. Abia cand vei simti ca iubirea ei o va coplesi pe a ta, te vei relaxa si tu si vei accepta sa fii acolo cu totul. Altfel nu. Nu mai pui tu botul, nu vei mai fi "prost".

   De ce facem din iubire ceva egoist? Te iubesc pentru ca esti acolo, pentru ca avem amintiri comune, pentru ca am "investit" in tine. Te iubesc pentru ca trebuie sa ma iubesti si sa-mi oferi aceleasi lucruri, ba poate mai multe decat iti ofer eu. 

   De ce nu putem spune celei mai bune prietene ca o iubim? Si nu ca o iubim pentru ca a venit langa tine atunci cand ai inceput sa plangi si te-a luat in brate si a incercat sa te consoleze spunandu-ti "Nu esti tu de vina, el e, toti barbatii sunt porci!" - fraza standard cand incerci sa iti faci prietena sa se simta mai bine. Si nu ca o iubim pentru ca ne-a ajutat, pentru ca ne-a sustinut, pentru ca ne vrea binele. Doar ca o iubim pur si simplu, pentru ca ne-a intrat la suflet, pentru ca o placem si cu bune si cu rele si pentru ca o acceptam asa cum e. Pentru ca avem ce admira, pentru ca avem ce invata de la ea. 

   De ce nu putem spune "Te iubesc"? Ne stau cuvintele in gat? Ce se schimba daca o spui? Nu mai rasare soarele a doua zi? O sa vina cutremurul ala mare de care ne temem toti? Crezi ca dezamagirea nu va mai fi la fel de mare daca ii vei spune? Pentru ca indiferent daca va stii sau nu si te va dezamagi la un moment dat, tot vei suferi. Nici suferinta nu suporta grad de comparatie. Si ea exista sau nu. Cum treci peste ea face diferenta. Ca te tine o zi, ca te tine doua luni, tot suferinta e. La fel si cu iubirea. Ca te tine o zi, ca te tine doua luni, tot iubire e. Asta ai simtit tu atunci, in fractiunea aia de secunda, ca e iubire. 

   Avem tendinta sa numim "proasta" acea persoana care iubeste pur si simplu, neconditionat, care nu are asteptari din partea celuilalt, care nu cere dovezi. "Pai cum adica, e proasta daca sta asa in relatia aia si nu primeste mai nimic." Nu-i adevarat. E lasata sa iubeasca, asta-i motivatia ei, iubirea nu-i este refuzata. (Nu ma refer la relatiile abuzive, pline de scandaluri si violenta, caci atunci, da, chiar e proasta). Nimic nu e mai dureros si mai frustrant decat sa vrei sa iubesti pe cineva si sa nu fi lasat sa faci asta. 

   Iubim pentru ca avem nevoie sa iubim. Nu iubim ca sa fim iubiti. Relatiile nu inseamna schimburi, nu inseamna satisfacerea nevoilor personale de catre altcineva. Cand o sa inteleaga asta fiecare om, abia atunci va fi "precum in cer asa si pe Pamant". Dar pana atunci mai suntem putin egoisti. Deci spune-mi ce-mi dai ca sa stiu ce-ti ofer. Altfel nu, nu mai pun eu botul, nu o sa mai fiu "proasta". Pff. . .