marți, 29 noiembrie 2011

Meseria de leftpaster


Am fost si eu la primarie sa imi fac recensamantul. Nu pentru ca as fi un bun cetatean, ci pentru ca nu am chef sa ma fi trezit dupa juma' de an cu vreo amenda. Stiu ca au zis ca nu ii vor amenda pe cei care nu au fost gasiti acasa, dar "ei" zic multe :)).
Apartinand primariei sectorului "care este" 5, nu m-a mirat deloc personalul de acolo. M-a intrebat doar cate persoane locuiesc in casa, daca am toaleta in curte si aer conditionat si bineinteles ce meserie am.

"-Copywriter."

La care duduia sta cu pixu' in mana, se opreste cateva secunde, da sa scrie ceva, iar se mai opreste putin, se uita in gol, isi ia inima in dinti si pixu' la loc in mana si termina de scris. Iata ce cuvant minunat a iesit:

"copyrighter."


M-am abtinut sa nu rad, evident si brusc mi-a venit in cap ideea unei noi meserii, cea de left-paster. Daca mana dreapta o folosesti pentru a copia (copyrighter), atunci pe cea stanga o folosesti sa lipesti (leftpaster).