duminică, 24 octombrie 2010

Facebook = fatzacarte


Cine nu e pe feisbuc, hai sus, hai sus, hai sus!

Hey, TU! Ti-ai pus pozele facute azi dup-amiaza in parc? Aha, tre' sa le iei din aparat, am inteles, am inteles. . . Siiii, ia zi, era soare, nu? Ai facut poze pe banca la soare, pupandu-ti cea mai buna prietena? Bravo, bravo! Stii ca e in tendinte. Dar daca nu te-ai pozat imbratisand copacii, tot degeaba. . . Aaaa, ti-ai facut! Super tare fata! Ma panicasem putin. Si iarba cum era? Adica. . . mai era iarba, nu? Sper ca ai curatat bine locul inainte sa te tolanesti pe jos pe acolo si sa iti faci poza, ca na. . . Eh da' acuma pentru doua minute, ce mai conteaza. Dai la schimb doua minute pentru o eternitate de amintiri. Ca doar d-aia iti faci poze si calculatorul tau iti zice ca nu mai are suficient loc pe hard :D

De fapt, cine naiba isi mai face poze ca sa le admire peste cativa ani? Lumea isi face poze ca sa le admire altii . . . chiar si peste cativa ani, pe feisbuc, desigur. Ca hi5-ul este depasit. Adica, nu ma intelege gresit, da' n-are Farmville. Stii si tu cum e cu jocu' asta. Cum a fost cu toate. Mama, mama, super tare! te joci o saptamana-doua-trei incontinuu, de uiti sa te mai duci si la baie si dup-aia gata, iti bagi picioarele in el, pentru ca iti dai seama ca e pierdere de timp si ca a inceput sa se blocheze si calculatorul (s-o fi saturat si el saracu') si ca e prea de copii de 3 ani. Insa in sinea ta te oftici ca nu avansezi atat de repede precum prietenii tai care te-au depasit cu 25 de nivele si de aceea preferi sa nu te mai joci. E exact ca aia cu vulpea si cu strugurii, desi eu mereu m-am intrebat de ce ar vrea vulpea sa manance struguri si nu iepuri. Cred ca era o altfel de vulpe. . . mai umana, dar nu atat de umana incat sa nu o discriminezi, pentru ca era mai neagra si vroia sa ii fure din vie strugurii bunica-tii de la tzara. Apropos de bunici la feminin; in urma sondajului facut de mine pe un esantion de cateva sute de babe de-a lungul anilor, am observat ca cea mai frecventa culoare de par nu este alb. Este roscat! Si eu stiu asa ca roscatul este o culoare de par care vrea sa puna in valoare voluptatea unei persoane. Si nu ma refer la kilogramele in plus, ci la o forma de senzualitate ca sa zic asa, la erotism, pasiune nebuna ca flacara, intelegi tu. Ori babele ce moartea pasiunii mele hormoni nebunatici mai au ele de se vopsesc roscat?! Probabil simte nevoia sa suplineasca prin culoare acea tinerete pierduta sau furata de barba-su care i-a facut perii albi si . . . in general babele care au fost mai asa, mai shturlubatice (yu-huu) sunt cele care se vopsesc roscat. Alta vorba de duh: rosu sa te placa mosu'! Nu-i asa?

Revenind la feisbuc. . . Devii ca o carte deschisa pentru oricine, doar daca nu cumva nu iti scrii nimic la informatii si atunci ma intreb eu de ce ti-ai mai facut cont. Dar cred ca stiu si raspunsu' : 1. de gura prietenilor care au deja; 2. ai peste 40 de ani si te cheama Unchiu' Pedo; sau 3. ai peste 50 de ani si esti fratele geaman al lui Unchiu' Pedo. Si ultima, dar nu cea din urma varianta de raspuns: esti convins ca vei gasi multe-multe-muuuulte femei. Succes in acest ultim caz! Dar cand treci de o anumita varsta si iti cauti iubirile pe net, eu spun ca ai o problemuta la caputz :D Sincer vorbind, hi5-ul este reteaua mea de socializare de suflet, ca acolo mi-am gasit eu barbatii cu care am intemeiat relatii stabile as putea sa le zic, datorita varstei adolescentine in care orice relatie de mai mult de o saptamana devine una stabila. Dar la varsta de 18 ani m-am oprit, mi-am bagat picioarele ( ca altceva nu am si orice fata care isi baga altceva sa stiti ca va minte, ca nici ea nu are) si mi-am anulat contul, ca deja ma saturasem de atatea "iubiri iubarete si iubitoare". Buuuun! Singura chestie care imi place la aceste retele de socializare este faptul ca mai vad si eu ce mai face colegu' din generala, ce-a mai facut colega mea de banca dintr-a 7-a etc. Mi-ar fi placut sa fiu politist pe feisbuc. Adica, sa se si inventeze aceasta meserie. Pe hi5 am tot fost, deci am experienta, nu-i problema, a venit criza (sentimentala), m-am dat singura afara si as putea sa ma reangajez, cu conditia ca sa lucrez pentru altii, nu pentru mine. Sa fiu un fel de "stalker" de dincolo de monitor si sa vad cine cu cine ce a mai facut si cand, pentru cine nu are posibilitatea sa acceseze netul intr-un anumit moment.

Acestea fiind scrise, te-as ruga ca maine, daca da bunul Dumnezeu sa fie cald, sa iti faci poze in sutien pe balcon, pentru ca asta este trendul de maine si nu cred ca ai vrea sa dezamagesti fanii (u-huuu) de pe feisbuc pe care i-ai adunat cu atat de multa straduinta.

In alta ordine de idei, sintagma de "Fata cu parul de foc" ar deveni acum pentru o oarecare, "Fata cu feisbuc de foc", pentru ca oricum, cand esti pe feisbuc esti pe foc automat, nu iti permiti sa stai, tre' sa vada lumea ca esti acolo si incerci sa faci putin "dera-a-a-aaaaanj!!! yu-huuuu!!".

miercuri, 6 octombrie 2010

Heartcheck, testing, testing...


Ce faci? Ce-ai mai facut de cand n-am mai vorbit? Au trecut ani de atunci. . .

Mi-am dat seama ca sunt putini oameni care pot recunoaste ca au gresit, dar sunt si mai putini cei care o si spun persoanei fatza de care au gresit. Iar cei din urma sunt adevaratii oameni, pentru ca ei stiu cat de greu este sa suferi de pe urma cuiva si ca simpla admitere a unei greseli le poate aduce un zambet nostalgic. Nu mai am acea stare de "statuie" in care simteam ca nu pot avea sentimente si ca viata trecea pe langa mine, dar imi este frica sa nu revina. Momentan insa, am obosit: sa alerg dupa finaluri fericite, sa ma prefac ca totul este excelent, sa incerc sa ii inteleg pe toti si sa le accept nebuniile, sa indepartez amintirile frumoase cu unele persoane, sa incerc sa ma conving ca nu imi pare rau ca nu am tinut legatura cu el, ea, ei, ele . . . Incep sa am simptome de om bolnav de "confuzionita". . . Si nu cred ca sunt singura.

Detest sa iau decizii mari;de fapt cred ca urasc sa iau decizii care stiu ca imi vor produce o suferinta. E ciudat ca atunci cand imi dadeam seama ca o relatie nu mai merge, imi faceam bagajele si ieseam pe usa direct, fara sa las vreun bilet de "adio". In sinea mea imi luam "ramas-bun", iar in gandurile mele un "adio, dar raman cu tine", pentru ca in amintiri inca mai poti crede in povesti.

De ce ai avea incredere in ceva ce nu poti controla? Nesiguranta ma omoara mai mult decat nebunia ce va urma, pentru ca stiu ca macar va fi cu mine. Dar daca nu va fi?

Sa treci peste.

Sa trec peste? Voi trece peste. Dar cum si cat timp va mai dura si de data asta? Imi e greu sa incerc sa sterg o persoana, e supraomenesc de greu. Desi este o metoda care functioneaza. Insa doar pentru simplul fapt ca eu nu o mai vad, nu inseamna ca ea nu mai este acolo. Stiu ca va fi acolo mai mult decat a fost vreodata. . . Stiu asta din trecut, pentru ca toti s-au intors de acolo, ce-i drept, doar la jumatatea drumului, cat sa-i vad ca nu m-au uitat. Si de fiecare data cand cred ca iar au disparut, se intorc, insa tot la jumatate. . . Acolo este pragul si mai mult de jumatate din partea lor nu va fi niciodata. Poate vor sa parcurg eu cealalta bucata. Dar eu nu am unde sa mai inaintez, pentru ca mereu am fost acolo, doar ca am construit un zid in fatza mea pe care il dau acum jos caramida cu caramida. Ei au fost cei care s-au indepartat cu adevarat. Eu doar m-am ascuns.

-Si de ce te-ai ascuns?

-Ca sa ma poata gasi. . .

-Dar poate nu vor sa te gaseasca. . .

-Si atunci de ce ma cauta uneori? :)


Ma gandesc prea mult "Ce ar fi fost daca. . .?". Si apoi ma uit la mana mea dreapta. Ma gandesc prea mult "Daca si el se mai gandeste la mine. . ." . Si apoi ma uit iar la mana mea dreapta. Ma gandesc prea mult "Daca el se gandeste la ce ar fi fost daca. . . ?". Si apoi inchid ochii pentru a nu ma mai gandi la nimic. Astept. . .