vineri, 30 mai 2014

"NU" in primul rand. In toate randurile.





Si nu sunt genul sa te ia cu rahaturi ca: "Vai iubi, azi facem o luna de cand suntem impreuna!" si sa pun o poza pe feisbuc in care ne analizam reciproc amigdalele, iar la descriere sa fie "Our anniversary". In primul rand pentru ca nu as avea o astfel de poza, in al doilea rand pentru ca NU si in al treilea rand pentru ca. . . automobile, ca tot e in trend. 

Si nu sunt genul sa te sune din ora in ora sau mai des, sa te intrebe: "Dar unde esti? Si ce faci? Cu cine? Cine-i aia? Eu nu o cunosc. Cat mai stai? De ce nu mi-ai zis ca iesi?". In primul rand pentru ca NU, in al doilea rand pentru ca merg pe incredere si in al treilea rand pentru ca, sincera sa fiu, nu imi pasa, lucrurile vin de la sine.

Si nu sunt genul sa te bata la cap si sa iti impuna sa faci lucrurile asa cum vreau eu sau cum mi se pare mie ca ar fi mai bine. In primul rand pentru ca imi expun parerea si iti dau un sfat cand mi-l ceri, in al doilea rand pentru ca NU si in al treilea rand pentru ca fiecare face cum simte.


Si nu sunt genul care cere atentie. In primul rand pentru ca daca vrei sa petreci timpul cu mine, o vei face, in al doilea rand pentru ca nu mi s-ar parea normal intr-o relatie sa nu ai parte de atentia celeilalte persoane si in al treilea rand pentru ca NU.

Si nu sunt genul care sa-ti scormoneasca trecutul. In primul rand pentru ca daca vrei sa imi povestesti tu, o vei face, in al doilea rand pentru ca trecutul ar trebui sa fie in trecut si sa nu mai conteze si in al treilea rand pentru ca NU.

Si nu sunt genul sa arunce in tine cu farfurii, telefoane sau pietre. In primul rand pentru ca e ceva ce doar persoanele nebune fac, in al doilea rand pentru ca am nervii tari si in al treilea rand pentru ca NU. Si in al patrulea rand, telefoanele sunt scumpe, farfuriile - trebuie sa strangi cioburile, iar pietre nu are nimeni in casa. Poate doar colectionarii. Eu nu colectionez pietre.

Si nu sunt genul care incearca sa te schimbe. In primul rand pentru ca NU, in al doilea rand pentru ca oamenii nu se schimba daca le impune cineva si in al treilea rand pentru ca fiecare e unic.

Si nu sunt genul. . . pentru ca NU.

luni, 5 mai 2014

Merele




     Cuvintele sunt ca voma. Unii oameni si le pot reprima, pentru ca numai actul in sine, de a vomita, li se pare dizgratios. Altii abia asteapta sa le spuna, convinsi fiind ca se vor simti mai bine dupa. Eu mi le reprim si nu pentru ca mi se pare scarbos, ci pentru ca mi-e teama de consecintele lor. Cui ii place sa fie tras la raspundere, sa i se reproseze ca a gresit? Exact, nimanui. (Kiwi, in pnm, te-ai pus ca vaca pe tastatura si eu ma chinui aici sa-mi vars. . . gandurile, ca sa nu le vars in alta parte si sa starnesc controverse si discutii proaste). 

     E o idee falsa cum ca mediul online te apropie de ceilalti si te ajuta sa tii legatura cu anumite persoane. E tocmai opusul. Te indeparteaza. E o apropiere falsa. Wooow, mi-ai dat un like! Ce kkt sa fac eu cu un like?! Sa-l pun in rama? Sa le povestesc prietenilor "Bai, mi-a dat aseara un like la poza aia, Doamne! M-am simtit. . . a fost orgasmic! Chiar mi-am dat seama ca e o persoana profunda in gandire si ca apreciaza ceva la mine!" Serios, un like egal o mie de cuvinte sau ce? Nu-mi da like, nu-mi da comment-uri si cu siguranta nu-mi da poke! Exista un dispozitiv magic ce se cheama "telefon".

     Am ajuns sa cunosc oamenii foarte bine. Curiozitatea si egoismul sunt doua trasaturi pe care le vei gasi in oricine. Depinde doar cantitatea. . .
Sa fiu mai rea? Ce sfat penibil mai e si asta? Inseamna ca nu ma cunosti deloc. Iar asta e trist, mai ales dupa atatia ani. Am fost acolo, de aceeasi parte cu nepasarea, suflet de statuie si alte asemenea stari care credeam ca te feresc de inimi frante. Si ghici ce? Era obositor, ma seca de orice urma de energie. E al naibii de chinuitor sa stai mereu sa-ti analizezi cuvintele si faptele. Si mai ales sa ti le reprimi, sa nu-ti lasi sentimentele sa iasa in vreun fel la suprafata. Asa ca am incetat cu ani in urma sa mai fac asta. Deci nu poti veni tu acum, dupa atata vreme, sa-mi zici sa fiu mai rea. Nu mi se potriveste. E un rol. Si e un rol pe care-l detest. Detest rolurile in general, detest joculetele proaste, gen "hai sa ne dam psihic, uhu, ce cool sunt, tu tii la mine, pe mine ma doare la. . . niciunde, tocmai pentru ca nu imi pasa!muhahahaha!". Nici la 16 ani nu faceam d-astea. Ne prefacem cu totii prea mult ca suntem fericiti, ca suntem tristi cand vrem atentie, ca iubim, ca suntem iubiti. Pe cine naiba tot incercam sa pacalim?
Dar nu, totul e "super ok". Zambim in poze, yeeey, super! Ne distram, iesim, rupem cluburile, vai, cat de tare, uite mama fara maini! Dau un check-in aici, peste 5 minute - in alta parte, iuhuuu, ce-mi merge, viata-i scurta, tre' traita! Hai un selfie mic pentru fani, ia uite cate like-uri primesc! Traiesc pentru like-uri!

P.S.: Eu nu mananc mere. Decat din cele verzi, de vreo 2 ori pe an. Presupun ca asa e si cu unii oameni. Nu vrei sa-i vezi prea des, asa ca te limitezi la a manca un singur mar. 

sâmbătă, 3 mai 2014

Pufuletii





     Nu prea mai pot scrie pe blog sincer, direct. Il citeste prea multa lume. Prea multa lume care conteaza pentru mine. De multe ori foloseam mediul online pentru a transmite un mesaj cuiva. Il incarcam cu tot felul de subtilitati astfel ca persoana in cauza sa creada ca la ea ma refer, dar sa nu fie sigura ca e ea intr-adevar. Pentru ca eu sunt naiva si am impresia ca daca eu pot empatiza, atunci si ceilalti pot si ca daca ii tratez pe ei asa cum vreau eu sa fiu tratata, atunci si ceilalti fac asta. Si nu intelegeam de ce alegi sa faci pe cineva sa sufere, fiind constient de asta. Nu inteleg nici acum. Folosind blogul credeam ca nu mai era nevoie sa vorbesc direct persoanei in cauza despre ce ma apasa. Credeam ca isi va da singura seama si ca va inceta. Credeam. 

     Asa ca am inceput sa vorbesc mai mult si sa scriu mai putin. Sa fiu directa, sa spun ce nu-mi place/convine/deranjeaza, fara a o face sa sune ca un repros. Crezi ca s-a schimbat ceva? Nu, nu s-a schimbat :)) Ca am spus sau am scris, a fost acelasi lucru. Nimic. Praf in ochi. Oamenii, pentru a se schimba ori cel putin, pentru a-si da seama ca trebuie sa schimbe ceva la ei, au nevoie sa treaca printr-o trauma, de obicei sa piarda acea persoana. Pentru ca da, nu-ti dai seama ce ai pana nu-l/-o pierzi. Suntem prosti, prosti ce cauta mereu mai bine, mai mult, mai frumos. Luam totul de-a gata, fara sa apreciem si fara sa vedem efortul depus in spatele a tot ceea ce luam. Suntem niste persoane minunate, ni se cuvine totul, ni se pare normal sa fie asa. Cel/cea de langa se strofoaca mereu sa-ti fie TIE bine inainte sa-i fie ei/lui? Iar tie, evident, ti se pare perfect. Si te obisnuiesti astfel, ca celalalt sa faca si sa dea mereu totul. Iar cand oboseste sa mai faca asta, tu te bosumfli. Nu-ti place. Bati din picior. Ceri explicatii. "Auzi, stii ce, nu mai vreau nici o lamurire. TU esti de vina. Te-ai schimbat, nu mai esti ca atunci cand te-am cunoscut." Si-i intorci spatele si pleci.

     Oamenii pleaca. Si pleaca pentru ca nu au putere sa stea sa lupte pentru ceea ce au atunci cand intervine un obstacol.  Sau pentru ca nu le pasa. Ori pentru ca au impresia ca nu esti o persoana pentru care sa-si sacrifice timpul si sa te recastige. Poate considera ca ai pretentii absurde. Uneori pleaca pentru ca le-ai aratat prea multa afectiune si i-ai speriat. S-au simtit presati. Alteori pleaca pentru ca nu le-ai aratat afectiune mai deloc. Ai crezut ca e mai bine asa, sa pari de gheata, pentru ca prea multe dovezi de iubire strica. Si ai dreptate. . . dar nu ai dreptate. Cum sa stii cand ai atins echilibrul dintre cele doua, ca sa ramana si sa nu plece? O zi calda, hugs and kisses, XOXO si o zi rece, nu-i dai nici cel mai mic semn de viata? Asta mi se pare a fi manifestarea unei persoane nebune. . . 

     Si nu-ti impartasesti gandurile ce te apasa, nu-ti strigi in gura mare singuratatea, nici macar tie nu ai curaj sa ti le spui, la dracu'! Ti se pare penibil. Ti se pare ca asa ceilalti iti vor cunoaste punctele slabe. Dar cel mai mult. . . ti se pare ca o sa plece. Ca o sa iti vada si defectele finalmente si ca o sa plece. Pentru ca oamenii asta fac, pleaca. Le e mai usor asa.
     Si tu iti pui masca aia vesela. Si asa trec zilele. Si noptile. Cine stie si cui ii pasa? Pleaca.

P.S.: Pufuletii astia cu branza sunt bestiali. Au miros de sosete ude, dar nu-mi pasa. Gustul conteaza, la fel ca si-ntr-o relatie, nu? Dar poate dupa ramane un gust amar. . .