vineri, 30 mai 2014

"NU" in primul rand. In toate randurile.





Si nu sunt genul sa te ia cu rahaturi ca: "Vai iubi, azi facem o luna de cand suntem impreuna!" si sa pun o poza pe feisbuc in care ne analizam reciproc amigdalele, iar la descriere sa fie "Our anniversary". In primul rand pentru ca nu as avea o astfel de poza, in al doilea rand pentru ca NU si in al treilea rand pentru ca. . . automobile, ca tot e in trend. 

Si nu sunt genul sa te sune din ora in ora sau mai des, sa te intrebe: "Dar unde esti? Si ce faci? Cu cine? Cine-i aia? Eu nu o cunosc. Cat mai stai? De ce nu mi-ai zis ca iesi?". In primul rand pentru ca NU, in al doilea rand pentru ca merg pe incredere si in al treilea rand pentru ca, sincera sa fiu, nu imi pasa, lucrurile vin de la sine.

Si nu sunt genul sa te bata la cap si sa iti impuna sa faci lucrurile asa cum vreau eu sau cum mi se pare mie ca ar fi mai bine. In primul rand pentru ca imi expun parerea si iti dau un sfat cand mi-l ceri, in al doilea rand pentru ca NU si in al treilea rand pentru ca fiecare face cum simte.


Si nu sunt genul care cere atentie. In primul rand pentru ca daca vrei sa petreci timpul cu mine, o vei face, in al doilea rand pentru ca nu mi s-ar parea normal intr-o relatie sa nu ai parte de atentia celeilalte persoane si in al treilea rand pentru ca NU.

Si nu sunt genul care sa-ti scormoneasca trecutul. In primul rand pentru ca daca vrei sa imi povestesti tu, o vei face, in al doilea rand pentru ca trecutul ar trebui sa fie in trecut si sa nu mai conteze si in al treilea rand pentru ca NU.

Si nu sunt genul sa arunce in tine cu farfurii, telefoane sau pietre. In primul rand pentru ca e ceva ce doar persoanele nebune fac, in al doilea rand pentru ca am nervii tari si in al treilea rand pentru ca NU. Si in al patrulea rand, telefoanele sunt scumpe, farfuriile - trebuie sa strangi cioburile, iar pietre nu are nimeni in casa. Poate doar colectionarii. Eu nu colectionez pietre.

Si nu sunt genul care incearca sa te schimbe. In primul rand pentru ca NU, in al doilea rand pentru ca oamenii nu se schimba daca le impune cineva si in al treilea rand pentru ca fiecare e unic.

Si nu sunt genul. . . pentru ca NU.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vreo reactie?