vineri, 21 iunie 2013

Alba-ca-Zapada si cei 7 pisici

    



    Erau vremuri cand abia asteptai sa vina seara, sa te pui in pat si sa dormi. Nu mai vroiai sa vina ziua de maine.
Acum abia astepti sa se faca zi. Te feresti de noapte ca de drac. E 4 jumate dimineata si tu n-ai inchis un ochi. Afara nici urma de soare, de luna sau de stele. Si totusi cerul se coloreaza.
    Noaptea e momentul in care ies piticii de sub pat si ti se urca in cap. Raman acolo pana dimineata. Danseaza, urla, se cearta, se trag de par. Te trag de ganduri.  Incerci sa-i alungi, dand bezmetic in aer cu mana, ca si cum ai goni un tantar. Dar ei, ai naibii, exact ca si tantarii, pleaca, dar stau la panda si apoi, hop - sar din nou pe tine.
Si te resemnezi, ca n-ai de ales. Tragi patura peste cap, dar tot ii auzi. Sunt acolo si nu vor pleca prea curand. Nu stiu de ce este nevoie ca sa plece.
    Asa ca transformi piticii in pisici, pentru ca ele sunt dragute si primesc multe "Like"-uri. Am vazut eu ca asa functioneaza. Trebuie sa-ti transformi supararile, grijile, indoielile, defectele in lucruri dragute, chiar amuzante.
Incerci sa iei lucrurile nefaste in doze mici, ca asa le digeri mai bine. E ca si cum te-ai feri de jumatatea frumoasa, rosie, dar otravita a marului din poveste si ai musca din jumatatea cruda, acra si verde. Nu spun ca e usor sa faci asta zi de zi, dar nu ai de ales. 

    Mie nu-mi plac merele, dar ma mai imbie uneori cineva cu cate o bucata frumos mirositoare si mi-o indeasa pe gat cu de-a sila. Cica face bine la sanatate. Dar e amara ca noaptea. Pardon, ca naiba.  Si-o scuip. Dar gustul tot ramane intr-o camaruta secreta dintr-al meu minunat creier. Si nu pot scapa de el. Nu pana nu iau un topor si tai tot pomul. Si-i smulg si radacinile apoi. Sa nu mai faca mere in veci.
Ia uite, s-a luminat afara. . .  Somn usor!

joi, 20 iunie 2013

Scrisoare fara intentie





Avand in vedere ca "Nu" nu mai inseamna de mult timp "Nu", ci "Poate", iar "Poate" inseamna "Da". . . care e acel cuvant care exprima ceea ce ar trebui sa exprime un "NU"? "Da" nu este. . . Cand spui "Da" inseamna ca esti total de acord, nu mai poti de nerabdare, vrei cu adevarat. 
"Da, da" - cu totii stim ca e ironic si te repede, gen "Mda, sigur, hai lasa-ma cu d-astea"
"Da, da, da" - explozie! entuziasm la superlativ

"Nu, nu" - pare asa copilaros, gen "Nu, nu, eu sunt cuminte" + un smiley face care da din gene. Esti cuminte pe naiba!
"Nu, nu, nu" - lasa-ma sa termin ce-am de spus, nu ma mai repede atat. 

Uneori detest cuvintele din tot sufletul. Ai impresia ca poti exprima exact ceea ce simti, traiesti, vrei, dar rareori o nimeresti. Iar cand ai atatea de explicat, pentru ca vrei sa te faci cat mai clar inteles, te pierzi in sinonime. Si pari aiurit.

Uneori detest gesturile, limbajul trupului din tot sufletul. Pentru ca nu e, pentru ca e prea mult, pentru ca nu e cat ar trebui. Si cu mana stanga ce fac? Sa ma uit pe pereti? Daca ma balangan prea mult cu scaunul? Sa ridic ceasca sa o duc la gura? Nu mai bine ma aplec si sorb ce e la suprafata si apoi o inclin cu buzele, incercand sa nu o vars? 

Dar de ce sa te chinui atat sa exprimi ceva? Ce ai de spus? E important? Pentru cine?
Pentru fericire. Ceva care probabil te face fericit. Este extrem de importanta fericirea. Pentru toata lumea.

Toti avem intrebarile noastre, mai mici, mai mari. Mai bune, mai proaste. Si exista raspuns la toate. Trebuie doar sa punem odata intrebarea aia. Dar nu vrem asta, pentru ca ne e frica. Adevarul doare in aceeasi masura in care te face si fericit. Paharul e plin si cand e gol, chiar daca nu e plin cu ceea ce speram noi sa fie. Dar nu ai de unde sa stii daca nu intrebi. Iar Google nu are raspuns la toate :)) Asadar, tu ce bei? Ce-ti pun in pahar?


Aceasta postare nu este o scrisoare, dar are o intentie. 

vineri, 14 iunie 2013

Relatia nu merge de multe ori la apa




"- Iubitule, mi s-a stricat foehnul!"
"- Iubitule, mi s-a stricat masina de spalat!"
"- Iubitule, mi s-a ars becu' de la baie!"

"- Iubito, ti l-am reparat!"
"- Iubito, ti l-am inlocuit!"

"- Iubitule, s-a stricat, nu mai merge!"
"- Ce anume s-a stricat?"
"- Noi 's-a stricat'. . . "

Sa vedem. . . Luam piesa asta, nu mai e buna, asta a ruginit, uite asta scartaie, dar o dam cu ulei, o reparam. Ah, dar uite, are ceva la motor, s-au ars niste fire. Ce facem, reparam ce avem sau ne luam altceva? Cum e mai rentabil? Cam acelasi pret. 

Oh, dar bucuria de a avea ceva nou, mai bun, alte aplicatii, alt soft. . . 

miercuri, 5 iunie 2013

Kiwi si cu mine



E greu. E trist? Nu. Doar greu.

Kiwi, pisica mea, se joaca mereu cu o pietricica galbena ce facea parte din decorul unei lumanari. Spun "o" pietricica pentru ca doar atat i-a mai ramas, una singura. Pe celelalte le-a imprastiat. Iar eu le-am strans cu aspiratorul, ma saturasem sa le adun tot timpul, una cate una si sa le pun la loc. Se joaca cu ea, apoi mi-o aduce langa mine pe scaun sau in pat. Il mangai pe cap, ii spun "Bravo, baiatu'!", exact ca unui caine care-ti aduce mingea, pe urma i-o arunc. O prinde si iar mi-o da sa i-o arunc. Si tot asa pana cand ii piere cheful si vine langa mine sa-mi cerseasca afectiune. I-o ofer, caci finalmente noi toti cersim afectiune si stim cat este de frustrant sa nu o primesti. 

Aseara a cazut de la geam. Vana fluturi de noapte. A trebuit sa-l caut prin gradina blocului la 2 jumate dimineata. Nu vedeam nimic si nici baterii nu mai aveam pentru lanterna. M-am intepat si in gardul cu sarma zimtata, pus acolo de tanti de la parter sa nu-i strice nimeni recolta de rosii si de ceapa verde. Mai stii, poate ar trebui sa ne punem si noi garduri-garduri de sarma ghimpata in jurul inimii, sa nu o strice nimeni.


Dupa juma' de ora l-am gasit. Se facuse mic, in niste balarii inalte de vreun metru si nu scotea nici un sunet. Se speriase. Dar si noi ne speriem cand ne trezim singuri, in bezna.

L-am luat in brate, intr-un prosop, pentru ca vroia sa ma zgarie. Stiu, si iubirea doare uneori. Insa cine se cara cu "un prosop" dupa el intr-o relatie?

Am ajuns acasa si s-a ascuns sub un dulap. Si noua ne vine sa ne ascundem atunci cand stim ca am ranit pe cineva.

Pana la urma a iesit de acolo si a inceput sa se spele. Parea ca nici nu-i pasa, nimic nu se intamplase, fusese cuminte  toata seara. La fel si noi incercam sa ignoram faptele dureroase, chiar daca mai mult ne amagim ca totul e in regula.

Vroia sa manance. Eu nu pot manca singura. Cu toate astea, gatesc in prostie. Nu stiu pentru cine, eu nu o mananc. Se strica si apoi o arunc.

O clipa nu ma scapa Kiwi din ochi. Stau in pat, sta si el cu mine. Ma ridic sa-mi iau un pahar cu apa din bucatarie, ma insoteste, chiar daca doarme profund. Ma duc la baie sa-mi pun o fatza vesela, vine si el si se aseaza pe picioarele mele. Ma duc sa arunc gunoiul, ma asteapta la usa. Am treaba la laptop pe birou, se tranteste pe tastatura. Intind rufele, le intinde si el cu mine, dand cu labuta peste sarma. Vreau sa alung mustele, incearca si el sa le prinda. Ud florile, incearca sa bea apa care curge din sticla. Vreau sa ma incalt sa ies afara, intai imi probeaza el pantofii. Si din cand in cand mai gasesc pietricica aia galbena acolo, intr-un pantof. Evident ca n-o vad si ma doare de mor cand calc pe ea. Dar stiu ca e doar un gest de afectiune, asa ca il gadil pe burtica. Il perii zilnic, dar tot imi lasa par cand ma imbrac si merge in picioarele mele. Dar nu ma supar, stiu ca incearca doar sa le arate celorlalti ca pe mine ma iubeste. Si ca sunt "teritoriul" lui :))

Mai face si el prostii, se suie pe masa si stie ca nu-mi place asta. Dar tot o face uneori. Atunci cand vrea afectiune si eu nu-l bag in seama. Se gandeste ca poate asa il vad si-l iau in brate. Si poate ca si noi am vrea sa ne suim uneori pe o masa. Sa fim vazuti. Dar il iau in brate numai pentru o secunda, ca sa-l dau jos si sa-l cert. 

Si atunci ne ascundem sub dulap, luam pietricica galbena dupa noi sa nu ne plictisim si nu ne mai vine sa iesim de acolo vreodata.