miercuri, 29 ianuarie 2014

Amintiri din copilarie - part 1



     Cred ca am destul de multe amintiri de cand eram mica. Stiu ca ma fascinau oglinzile. Imi plac si acum, dar nu la modul narcisist. Ma uimeau ca puteam sa ma vad in ele si ca ma redau atat de fidel. Tin minte ca pe cand aveam vreo 2 ani, tata m-a imbracat intr-o rochita cu ratuste, care mie imi placea la nebunie, vedeam ratele alea si incepeam sa bat din palme de bucurie, si m-a dus la mama la serviciu. Lucra atunci la o cofetarie si cum ajungeam acolo toate colegele ei incepeau sa ma ia in brate si sa ma pupe. Si mie nu-mi placea asta :)) ma retrageam la mama sau la tata, care era mai aproape de mine si nu le raspundeam la afectiunea pe care mi-o ofereau femeile alea. Pentru ca erau niste straine pentru mine, nu le cunosteam, nu aveam incredere decat in ai mei. Orice persoana necunoscuta care se apropia de mine sa ma dragalaseasca pleca dezamagita. Doar daca imi placea mie de cineva, atunci ii aratam si eu ca mi-e draga. Chestie valabila si acum. Sunt pretentioasa cand vine vorba de prieteni, asa ca daca intalnesc persoane noi, mai intai le analizez, vad cum vorbesc, cum se comporta, incerc sa imi dau seama cum sunt si abia apoi ma "apropii" de ele daca eu consider ca sunt "demne" :)). 
      Asa, si acolo ma ducea sa salut toate angajatele, inclusiv pe cele care lucrau in laborator si aici imi placea mie cel mai mult, ca imi aratau cum fac prajituri si mereu imi dadeau eclere, chiar daca mi se topeau in mana pentru ca nu le mancam. Pe fetele care se ocupau de vanzare nu prea le placeam, fiindca de fiecare data cand veneam cu tata, incercau sa ma enerveze spunandu-mi ca mi-l fura. Si ele se amuzau extrem de tare si eu ma bosumflam si le ziceam ca "Nu,nu,nu!" si deveneam mai ales confuza, caci nu intelegeam de ce rade si mama cu ele de mine, in loc sa le spuna ca "tati e cu mami si ca ele sunt niste urate!". Turul cofetariei se oprea la biroul sefei, care pe mine ma cam speria, pentru ca era destul de masiva. Dar ei se pare ca ii eram extrem de draga si intotdeauna ma suia pe o masa, de unde eu incepeam sa imi balangam picioarele, amuzata fiind ca nu ating podeaua si imi dadea guma la lama, Juicy Fruit, care mie imi placea la nebunie, desi nu aveam voie sa mestec guma. Dar mama nu trebuia sa stie asta. 
     Ziceam ca ma fascinau oglinzile si ca tin minte foarte bine ziua aia cu rochita cu ratuste, pentru ca fix in acea zi venise un fotograf la cofetarie la mama si s-au apucat sa ma pozeze. Si am vazut eu atunci pentru prima oara OGLINDA. Nu ajungeam la ea, asa ca mama m-a luat in brate si ma uitam la mine, cea din oglinda, extrem de atenta. Ma uitam la ratele de pe rochie, ma uitam la ratele de pe rochie din oglinda. Ca sa vezi, erau identice! Ma uitam la mana, la degete, ma uitam apoi la cele din oglinda. Tot 5 erau, wow! Si am vrut sa testez, sa vad daca orice se oglindeste si am luat o bombonica si o tot apropiam de oglinda. Cum, se vede orice?! Asta da bizarerie! Cu greu m-am lasat dusa din fatza ei. M-au pacalit insa cand mi-au aratat borcanele imense, de vreun metru, din sticla, pline cu bomboane, jeleuri si caramele. 

     N-oi fi avand eu bunici sau rude la tara, dar nu am simtit lipsa. Bunica din partea mamei statea la curte in Bucuresti si era suficient teren. Atat de suficient, incat bunicul mereu aducea cate un animal ca vaca, porci, gaini, rate, gaste, curcani, ba chiar a adus o data un cal, spre disperarea bunica-mii, care numai de animale nu-i mai ardea sa aibe grija. Au avut inclusiv o capra. O chema Madonna, pentru ca era blonda :)) Ieseam cu ea in fatza portii si ma uitam la ea cum incearca sa pasca. Cel mai mult imi placea sa enervez curcanul, cantandu-i "Sac, sac, sac curcane, ca tu n-ai margele rosii c-ale mele". Fantastic cum isi infoia penele deodata si i se inrosea gatul si incepea sa a-glu-glu-glu! De gaste imi era frica, prea sasaiau la mine, erau cam agresive. Vaca. . . evident ca Joiana o chema si ma apropiam cu teama de ea, ca era cam mare pe langa mine.
      Pentru ca aveau o curte mare si pentru ca din aprilie pana in septembrie stateam acolo, apoi ma duceam la bloc la ai mei, in fiecare zi abia asteptam sa ies sa ma joc. Si jocul meu preferat era sa explorez gradina. O puneam pe bunica-mea sa-mi faca 2 sandvisuri, sa-mi dea niste dulciuri, pe care mi le indesam intr-o geanta, cautam un bat si dusa eram in "jungla". Erau vreo 3-4 randuri de vita-de-vie, deci da, mie mi se parea ca strabat o jungla. Erau si brazi si visini, nuci, corcodusi, ciresi, pruni, duzi. Flori nu mai zic: bujori, zambile, lacramioare, irisi, lalele de toate culorile, crini, trandafiri, narcise albe si galbene, asa ca pentru mine era o adevarata placere sa "explorez" toate tufele din gradina in cautare de melci. Pentru ca eu asta faceam, cautam melci. Si cand ii gaseam, incercam sa le fac case din frunze si crengi.
      Ce-mi mai placea sa fac. . . sa ma duc peste bunica-miu in atelierul de tamplarie si sa ma uit cum mobila prindea forma. Dar mai ales, sa ma bag in rumegus si talaj. Eu si porcii :)) evident, tot spre disperarea bunica-mii, ca trebuia sa ma schimbe si de 3 ori pe zi, ca eram plina de aschii de lemn. Dar cel mai mult si mai mult imi placea sa ma duc cu mamaie sa luam paine. Pentru ca niciodata nu luam doar paine. Vanzatoarea ma indragea tare mult si ma punea pe tejgheaua ei; pentru ca mai mereu eram imbracata in fusta (ca si acum dealtfel) si pentru ca imi placea mie melodia "Dansando lambada", ma punea sa dansez. Ma invarteam si eu de 2-3 ori si apoi ii umplea sacosele bunica-mii cu diverse dulciuri :)) Dar nu dulciurile ma incantau pe mine, ci covrigii aia care se dau la pomeni. Pentru ca luam cate 10 si ii puneam la mana, imaginandu-mi ca sunt bratari. Mda, se pare ca de atunci imi plac mie bratarile. Covrigii nu-mi mai plac :)) 
     Totodata, incercam sa decifrez mistere. Cum prindeam beciul deschis, cum intram acolo. Era destul de mare si nu ajungeam sa aprind lumina, dar pentru ca era afara, intram atat cat batea si soarele. Mai departe mi se parea ca era prea frig si prea intuneric si. . . clar Bau-Bau. Mai era o camera la etaj, mereu incuiata, pe care incercam mereu sa o descui, chiar daca nu era nimic acolo. Fiind singura casa cu etaj de pe strada, ma cocotam pe balcon si imi placea sa ma uit in zare. Si pentru mine, zarea era lunga. Mai era fantana. Care semana perfect cu cea din "The Ring", dar pe atunci nu aveam eu habar de asa ceva. Nu vedeai unde incepe apa, era destul de adanca si de intunecata, iar bunica-mea imi tot zicea sa nu ma aplec peste ea, sa nu cad, ca avea diametrul cam de vreo 2 metri. Dar ea vorbea, ea auzea. Ma aplecam fiindca de fiecare data cand ziceam ceva, ecoul imi raspundea. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vreo reactie?