pentru cei care au urechi sa vada, ochi s-asculte, limba sa simta, nas sa guste si degete ca sa dea click-stanga
marți, 28 ianuarie 2014
Lucruri clare
Mie mi-e foarte clar ca in Romania trebuie sa moara cineva (cunoscut) pentru ca ceva sa incerce sa se schimbe. Ca intr-adevar sa se schimbe ceva nu stiu de ce e nevoie.
Mi-e foarte clar si ca dupa o anumita varsta si mai ales dupa ce esti intr-o relatie de ceva ani, femeia imbatraneste mai repede decat barbatul. Si nu doar ca imbatraneste, parca se si prosteste. In sensul ca devine obsedata de viata de familie (desi de cele mai multe ori nu are una) si i se dedica total. Cade intr-un soi de altruism nociv. Adica sta mai mult in casa, frate! Desigur, barbatul are parte de iesirile lui constante cu baietii. (Chiar, n-am auzit nici un barbat spunand ca iese cu barbatii - doar cu baietii; presupun ca el se crede cu adevarat mai tanar). Si femeia refuza sa iasa, iar daca o face, iese doar cu barbatul. Nu se plictiseste de atata stat in casa? Cat sa stergi praful, sa aspiri si sa freci cada? Cata mancare sa faci? A, da, scuza-ma, totul trebuie sa fie perfect, la dunga, pentru cand vine el. Dar ghici ce? El nu observa ciucurii aranjati si periati de la covor. Nici faptul ca ai schimbat lenjeria de pat. Barbatul crede ca toate se intampla ca prin minune sau ca e asa tot timpul. Nu vede cand e ceva, vede insa cand acel ceva lipseste: camasa nu-i calcata, ciorapii lui sunt la spalat, nu ai facut de mancare si mai ales, unde i-ai pus papucii? De ce ii tot plimbi prin casa, femeia lui Dumnezeu si le muti locul? Ii iei singurul reper pe care-l are si pe care-l foloseste ca sa stie ca e in casa lui si nu a vecinului. Sau a vecinei.
Mi-e foarte clar ca indiferent daca am net ori ba, tot la 5 dimineata ma culc. Ceea ce ma linisteste intr-un fel, caci asa imi dau seama ca nu sunt dependenta de mediul online, ci ca asa sunt eu, dezaxata. Nu ma pot culca devreme decat atunci cand sunt bolnava. In rest sunt atatea de facut: de scris, de citit, de invatat, de dus gunoiul, e si pisica. Mai sunt si eu. Manichiura nu se face singura, parul nu se coafeaza peste noapte si in mod cert atunci cand bat din palme de 3 ori, masa nu se pune singura ca in povesti. Iar in conceptia mea de om dezaxat, somnul este o pierdere de timp. Da, stiu ca tre' sa dormi ca sa functionezi corect si coerent si bla bla bla, DAR de ce e nevoie de atatea ore de somn ca sa . . . ?
roz, mov si alte dracovenii...fluturashi si inimioare...mofturoasa la mancare...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vreo reactie?