Cel mai prost cuvant

"Sinceritate". Imediat ma gandesc la faptul ca persoana din fata mea minte sau omite sa spuna ceva daca insereaza un "Sunt sincer/a acum", "Vorbesc cat se poate de sincer" si mai ales un "Vreau sa fiu sincer/a cu tine". Caci daca ai zice adevarul (pana la capat) nu ai simti aceasta nevoie de "sinceritate". Oricum, eu nu am nevoie de sinceritatea asta a ta. Pentru ca o citesc imediat, dinainte sa aud cuvintele. Ti-o citesc in ochi, pe buze, in gesturi. Dar te las sa continui, sa turui despre cum crezi tu ca stau lucrurile. Lucrurile stau extrem de prost ce-i drept, dar nu pari sa observi asta. Aici aplici gresit "Go with the flow!". Aceste vorbe nu se folosesc decat la misto, cand iesi cu prietenii sa bei si o tii din bar in bar. 

"Sinceritate" - nu aduce decat vesti proaste, situatii idioate si intrebari ridicole. Suna mai urat decat "Trebuie sa vorbim". Nu am intalnit pe nimeni care sa inceapa cu "La modul cel mai sincer acum" si sa imi spuna cat de bine si de fericit se simte. Nimeni. Niciodata.

Nu dau doi bani pe sinceritate daca eu nu o cer. Nu vreau sa stiu dramele altora, nu vreau sa stiu ce ii framanta noaptea, nu vreau sa stiu nimic trist despre viata lor. Decat daca imi sunt persoane dragi si ii pot ajuta cu ceva. Dar nu imi impuia mie capul cu problemele tale "existentiale" pe care eu consider ca singur/a ti le creezi. Mai ales daca iti dau solutii. Si tu le ignori. Si te incapatanezi in "sinceritatea" ta. Eu le am pe ale mele. Nu mai am rabdare, timp si energie sa fiu dadaca pentru persoane care efectiv habar nu au pe ce lume traiesc, se plang incontinuu si nu stiu ce vor. Am tot facut asta. Mi s-a luat. E munca de Sisif. Si pana nu se dau ei cu capul de prag degeaba incerci tu sa le arati realitatea. Sincer acum. Vreau doar partea frumoasa sa-mi fie aratata. Partea urata o vad si singura. O intuiesc, stiu ca e acolo. Cand o sa te intreb despre demonii tai atunci o sa stii ca-mi pasa. Si atunci vom face cunostinta oficial. Ti-i voi prezenta si eu pe ai mei. Si-ti vei da seama ca partea frumoasa cantareste mai mult decat cea urata si nu vei mai fugi. 

Cuvantul asta e o arma. Te loveste cand nu te astepti. Iti da falsa impresia ca persoana aia chiar e sincera cu tine, s-a deschis in fata ta, te simti chiar si prost ca te-ai ferit sa faci si tu asta. Opusul sinceritatii? Intuitia. Sinonim cu sinceritate? Falsitate. 

Si nici "ok" nu e atat de ok. Sictir mai mare nu exista si nici ironie atunci cand il folosesti. Mai ales insotit de un smiley face. Un cuvant total sec, nu-mi zice absolut nimic. Decat ca nu ai imaginatie. Si in "Facebook" exista ok. Dar feisbucul numai ok nu e. Il iei prea in serios. Vorbesc foarte sincer. #sodeep

Oamenii sunt sinceri cand beau. Si asta e foaaaarte "ok". Ugh.

Si cat dureaza "OK"-ul ?

Oamenii vin si pleaca. "Condoleante" pentru pierderea suferita! Pentru ca asa vezi acum lucrurile, in negru, fum si gri. "Regrete eterne" fata de o relatie ce nu isi mai avea rostul. Ramai ancorat in amintiri si asta e trist. Cine trebuie sa plece, pleaca si cine trebuie sa ramana langa tine, o va face. Dar uneori trebuie sa vina altcineva. Nu sa ii ia locul si nici sa iti umple golul. Lucrurile nu functioneaza asa. Nimeni nu vrea sa fie pe post de inlocuitor pentru cineva care te-a ranit. Nimeni nu vrea sa incerce sa umple golul pe care il ai ca apoi tu sa ii spui ca a esuat si ca tot la persoana de dinainte te gandesti. Nimeni nu vrea sa isi uneasca suferinta cu a ta si sa plangeti unul pe umarul altuia, crezand ca din cenusa asta de sentimente va renaste o pasare Phoenix, o iubire ca-n povesti. Nu, nu, nu. Nimeni. Pana nu esti tu ok cu tine insuti/insati nu ai cum. . . 

Si oricum ti-e frica. . . Ti-e frica de final desi nici nu a inceput. In mintea ta iti pui deja bariere ce crezi ca nu vor fi trecute pentru ca altii au esuat. Si cum sa incepi ceva daca in cap ti se deruleaza un mare "The end"? Nu lasi lucrurile in pace, te agiti, vrei sa descoperi cat mai repede acele defecte care tu stii sigur ca inevitabil vor duce la un sfarsit. Si toate astea se lupta uneori cu cate o tresarire ca "Nu, nu va fi asa acum", dar acest gand nu prea are sanse de castig. Si de aceea pentru fiecare doi pasi facuti in fata, unul e inapoi, pentru echilibru. Ai impresia ca e plasa ta de siguranta, ca e ca si cum ai putea spune "Just kidding" si lumea chiar sa te creada. Lucrurile nu stau asa. Lucrurile nu merg asa. Lucrurile se intorc asa intr-un stadiu in care iti dai seama ca toti au creierii varza. Uneori te simti si prost pentru ca tu ai psihicul mai tare si ajungi sa te intrebi daca nu cumva esti tu o persoana prea rece, insensibila. Dar cand oamenii pleaca, ce optiuni ai? Te duci dupa ei? E cea mai rationala chestie sa NU faci asta. A plecat, nu te mai vrea. Si ce te faci daca se intoarce? Pai. . . a plecat, nu il/o mai vrei. Pentru ca ciorba reincalzita e fiarta si te frigi. Si oricum altcineva a venit. Si e ok. Si tu esti ok. Nu poate concura cu amintirile voastre dar nici nu trebuie sa faca asta. Vrei altele noi. E toxic sa vrei sa recreezi o amintire cu altcineva. O stare insa, da. Pentru ca starile si sentimentele sunt universale. Un zambet e tot un zambet si in prezent si in trecut. Bucuria la fel. Si afectiunea. Toti tanjim dupa asa ceva. Dar nu ne dam seama ca e necesar sa daruim ca sa primim. E o chestie de baza dar o uitam adesea.