Colectionez haine, parfumuri, pantofi, carti si oameni. Da, da. . . oameni. Nu stiu daca e bine sau e rau, dar mereu mi-a placut sa am. Sa fie. Dar sa fie de calitate. Sigur, e mai usor de aplicat vorba aia "Dai niste bani, dar macar sunt de calitate" la o pereche de pantofi decat la oameni. Pantofii ii vezi din prima, astia sunt, asta e materialul, ii mai si probezi, ii iei sau nu. Cartea o poti rasfoi, poti citi chiar si recenzii despre ea, stii ce subiect abordeaza in linii mari. Parfumul il testezi, il mirosi, imediat iti dai seama daca iti place sau nu. Cu oamenii nu e asa. Nu, nu, nu ma lua cu adevarata chimie si atractie si cum poti instant sa placi o persoana, cum sunteti pe aceeasi pe lungime de unda si cum v-ati inteles atat de bine din prima. Aceste cazuri sunt exceptii, iar eu le numesc oameni-bijuterii. Nu ma incanta nimic mai mult decat sa ii descopar sau, mai bine zis, sa ii primesc, caci nimic nu este intamplator.
Oamenii-haina sunt exact acele persoane care:
a. isi dau si haina de pe ei pentru tine;
b. supararea cand le vine, rup camasa de pe...tine, caci tu esti de vina. Nu, la modul cel mai serios, sunt cei pe care te poti baza oricand. Ca esti trist/vesel, ca vrei un sfat, ca vrei doar sa impartasesti cu ei clipe din viata ta, ei sunt mereu acolo langa tine, precum haina aia calduroasa pe care stii ca oricat de tare ar batea vantul sau oricat de frig ar fi afara, te va proteja de toate astea.
Oamenii-carti stiu adesea ce trebuie sa spuna. Sunt persoanele acelea mature, nu neaparat batrane, cat trecute prin viata, care stiu sa traiasca si care au capatat o anumita profunzime a gandurilor si o intelepciune pe care le gasesti in carti. Doar ca mult mai bine decat in carti, pentru ca ei insisi iti povestesc pe intelesul tau si observi atunci cum au pus si teoria in practica.
Oamenii-pantof sunt. . . te "incalta" o anumita perioada a vietii tale, dar apoi ceva se produce. Nu stiu sa spun ce anume, ori la tine ori la ei face "clic" ceva acolo si totul se schimba, aveti alte interese, alte viziuni, fiecare se dezvolta diferit, nu stiu. Cert este ca atat cat a durat acea prietenie in care poate va vedeati zilnic, a fost cea mai frumoasa perioada si nu ai schimba lucurile de atunci cu nimic.
Insa la oamenii-parfum voiam eu sa ajung, caci acestia ma "bantuie" pe mine. Sunt volatili, ca si parfumul, desigur, dar intotdeauna memoria lor e acolo. Cred ca mirosul mi se pare cel mai greu de transformat in amintire, mai ales ca nu vrei sa faci asta, vrei sa il ai langa tine toata viata. Nu vrei sa se "evapore". Iti place prezentul, e dulce, intens, floral, esti curios apoi sa simti si alte note, de mijloc, de subsol. . . te gandesti ca va trece insa multa vreme pana o vei putea face. Parfumul nu rezista o vesnicie. Cu toate astea, uneori parfumul se mai simtea si a doua zi, dupa dus. Duceai incheietura mainii la nas si te surprindea placut, nu te asteptai sa mai simti ceva. Senzatia asta sigur o ai cu anumite persoane, probabil nu mai tii legatura cu ele, dar mirosul lor pe pielea ta va ramane mereu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vreo reactie?