marți, 11 februarie 2014

Inima e visinie




     Imi amintesc si acum acel inceput de vara, aveam o oja visinie si veneam tarziu seara de-afara. Purtam doar rochii lungi si vaporoase, ca sa fiu sigura c-ai sa ma vezi. Mergeam serile prin centrul vechi, bateam strazile pas cu pas si mi se parea ca totul merge struna, ceas. Dar fals! Insa in mintea mea te vedeam pe tine si nu pe EA - o oarecare ce te insotea. Vroiam sa te vad ca sa ma vezi, sa-mi dau seama daca mai crezi. . . in noi. Caci nu mi s-a parut corect sa fugi grabit sau poate lent, de tot. Si acum gata cu melancolia, mie nu-mi place poezia, in special cea de amor in care poetii se topesc. . . de dor.

     Ai fost si nu o sa mai fie nici o "banana" poezie, caci dupa cum stii ca ti-am spus, imi "place" liricul nespus!

     Acum da-mi oja visinie ce a ramas la tine-n baie, nu-mi spune ca e stacojie si ca s-ar fi uscat demult. O dizolv cu acetona si ma mai dau cu ea un strat, fiindca-mi placea cum imi statea cand nu eram cu vreun baiat.

     Suntem singuri, ce ne pasa, jucam cu cartile SUB masa, n-avem nici o apasare. Suntem tineri, ce ne pasa?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vreo reactie?