Vrei sa stii cum?

     Suferinta e normala, obligatorie si prezenta. O vei intalni mai des decat vei vrea. Asa ca trebuie doar sa o accepti si sa o lasi sa se manifeste, ca sa poata treaca dincolo de tine si sa nu te mai atinga. Nu a zis nimeni ca e usor, dar daca esti constient de faptul ca face sau va face parte din viata ta la un moment dat, vei reusi mai repede sa o depasesti. Ceea ce incerc sa spun este ca nu trebuie sa iei fiecare esec si sa il lasi sa faca pui. Nu trebuie sa iti fie frica de suferinta. Normal, cui naibii ii place sa sufere? De cate ori crezi ca o mai poti lua de la capat? De cate ori este nevoie. Esti slab daca lasi greutatea bagajului emotional sa te indoaie si sa te afunde in nisipuri miscatoare. Ti-ai prins iubita inselandu-te? Cu un oarecare? Cu prietenul tau cel mai bun? Te-a parasit la altar? Astfel de lucruri se intampla, nu esti un caz singular. Trebuie sa le accepti, dar nu sa si fii de acord cu ele. De ce ai vrea insa sa te intorci in trecut, la cineva care te-a facut sa suferi in asemenea hal incat tu stai sa construiesti praguri, in loc sa le darami si sa inveti ceva din asta? Si daca ai impresia ca ai invatat ceva si anume ca "Nimeni nu merita nimic niciodata" si ca nu mai ai voie sa te atasezi, te inseli. Si stii ca te inseli, pentru ca nici de prezent nu te poti bucura din cauza asta. Iti pui singur piedici, le formezi culegand niste amintiri pe care le retraiesti cat poti de des, intr-o incercare de a te feri de o suferinta viitoare. Dar oare tu nu iti dai seama ca traiesti deja intr-o suferinta prezenta?
       Doamne, la cate relatii esuate am avut, terminate din toate motivele existente pe lumea asta, ce ar fi trebuit sa fac? Sa construiesc 100 m garduri in fata mea? Sa ma infasor in straturi de tabla, piatra si sarma ghimpata? Nu, nu, nu. E ok sa suferi. Te descarci cum stii, plangi, nu mai mananci 2-3 zile, vorbesti despre ce te framanta, scrii totul pe o hartie si ii dai foc, nu stiu. Dar nu lasi durerea sa zaca in tine si sa te impietreasca. Caci poate tu nu te iubesti suficient de mult incat sa vrei sa fii cu adevarat fericit, dar de ce sa-i ranesti si pe cei pe care ii vrei aproape? E o prostie. 
      Am inteles, ai prieteni multi. Te bucura ca poti petrece timpul cu ei si astfel nu te simti singur. Iti planifici distractiile, tocmai ca sa scapi de suferinta. E o iluzie, revino-ti. Nu scapi de nimic pana nu o infrunti, tu mai mult fugi de ea. Si nu poti fugi toata viata, caci lucrurile se vor complica si mai tare atunci cand te va prinde din urma si te invalui mai mult decat a facut-o pana acum. Nu te gandi ca "niciodata nu e prea tarziu", pentru ca asta nu se aplica la orice exista in viata asta. Timpul trece si pentru unele persoane se poate face tarziu ca sa mai astepte. Si mai stii foarte bine ca nu exista "nu pot" si "nu vreau", la fel cum nu exista nici "nu le poti avea pe toate in acelasi timp". Pentru ca poti si pentru ca vrei, insa trebuie sa le alegi. 
      Alegi sa te mai chinui niste ani sau alegi sa te chinui doar cateva zile? Da, stiu, ti-e frica. Tuturor ne e frica de ceea ce am putea descoperi in noi, in ceilalti. Dar nu putem construi praguri si turnuri de aparare toata viata. Caci nu asta inseamna viata. Viata nu e formata doar din trecut. Mai are si un prezent si un viitor. Trecutul, prin simplul fapt ca a trecut ar trebui sa fie mort si sa nu aiba cum sa-ti bata la usa. De ce-l tii viu? Scoate-l din priza. Crezi ca nu ai puterea sa il depasesti? Din moment ce ai constientizat ca nu te simti bine asa, ca nu iti aduce nimic bun, din contra, inseamna ca poti trece peste. Trebuie doar sa alegi sa faci asta. Nimeni nu o poate face pentru tine, dar iti poate fii alaturi. Si cred ca asta zice multe, daca nu cumva chiar totul.