Am impresia ca daca eu vreau ceva cu adevarat, e musai sa se intample. Fac si un plan, desenez si o schita, consult horoscopul, intreb un prieten, fac fifty-fifty cu calculatorul, doar ca sa fie cum vreau eu sa fie.
Bai si-mi iese! Dar si cand nu-mi iese. . . atunci e nasoala. Pentru ca nu inteleg ca degeaba iau eu anumite decizii, daca restul nu sunt de acord cu ele. Si eu perseverez in ale mele, iar ei in ale lor. Si nu ne sincronizam. Incapatanare de fecioara, ce sa-i faci? Sa stau sa repar lucrurile? Nu. . . nu prea imi place sa repar, de obicei le dau la o parte, le arunc. Depinde insa de valoarea lor pentru mine. Mai fac si exceptii si pot repara acelasi lucru constant, chiar daca se strica de 1000 de ori pe zi. Dar pentru asta trebuie sa fie acolo sus, undeva, pe o treapta foarte inalta. Si cum se ajunge acolo? Greu. . . in timp. Iar timp nu prea mi se pare ca avem. De aceea am uneori tendinta sa "ma" accelerez, sa vreau sa stiu daca e alba sau neagra de la inceput, nu imi plac situatiile incerte, cuvintele care lasa loc de interpretari. Acum ori niciodata, totul sau nimic. De ce sa-mi complic viata cu asteptari de la ceilalti?
Asa ca am ales sa nu mai am nici un fel de asteptare de la nimeni, decat de la mine. Ajunsesem la concluzia asta acum ani buni de zile, dar am cedat si am uitat-o. Bine ca mi-am reamintit-o. O s-o scriu pe frigider, asa o s-o vad zilnic. Asta si sa nu ma mai grabesc niciodata, nicicand, niciunde. Desi timpul trece. . . Dar o sa-l fac eu sa treaca intr-un mod placut.
Vara, sper sa tii cat mai mult! :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vreo reactie?