
Helloooooo!elloooooo!looooo!ooooo! M-auzi. . . .uzi. . . .uzi? Eu ma uit la tine, dar vad ca nu m-auzi. De cate ori nu ai incercat sa ajungi la tine, la propriul eu? Sa incerci sa te descoperi si apoi sa te redescoperi dupa ce cativa ani te-ai uitat?
E uimitor cat de repede si de usor poti eticheta pe cineva in nici 5 minute de cand l-ai cunoscut si cat de greu ni se pare atunci cand trebuie sa spunem cateva cuvinte despre noi. Ii raportam pe ceilalti la felul nostru de a fi si de aici tragem concluzii: "e prea proasta", "in mod cert e o c***a", "ala e un fraier si jumatate". Luam apoi propria persoana si o raportam la ceilalti: "sunt destept", "eu arat muuuult mai bine", "da, isi face treaba ok, da' eu m-as descurca mai bine". Fiecare se vede pe sine mai bun si mai bine decat celalalt si cred ca cei care afirma asta sunt de fapt cei carora le lipseste increderea si au nevoie de cuvinte si de laude proprii pentru a se simti si ei apreciati si folositori la ceva.
Toata lumea stie de acele "oracole" din generala, cand trebuiau sa raspunda la diverse intrebari, gen "Ce mancaruri preferi?". Prima data cand mi s-a pus in fata un astfel de caiet si mi s-a zis ca trebuie completat un "oracol", m-am gandit: "Ok, si ce imi prezice? Ce aflu?" Nu era nimic magic la mijloc. Dar dupa ceva timp mi-am dat seama ca aflam ceva, ma aflam pe mine. Aflam cum ma cheama, ce adresa am, ce zodie sunt, cum arat fizic (iar la fizic se crea imediat tabara slabi-grasi, unde cei slabi nu scriau ca sunt slabi pentru ca li se parea normal sa arate asa - semn de trufie, iar cei grasi scriau despre ei ca sunt plinuti - semn de maturitate timpurie si de acceptare a unei realitati care nu ii determina insa sa fie mahniti). Aflam ce mancare imi place, iar aici aveam 2 optiuni: ori ma luam dupa turma si scriam "Idem 3, 4 si 7" adica pizza si cartofi prajiti ori chiar stateam si ma gandeam ce anume imi place sa mananc. Preferam de obicei turma, pentru ca nu vroiam sa fiu eu cea care iese in evidenta, scriind 35 de randuri la o banala intrebare: "Pai nu am o mancare preferata, dar stiu sigur ca nu imi place sa mananc carne de porc, salam si sunca, lapte fara cacao, oua fierte moi sau oua prajite cu galbenusul moale, pentru ca mi se pare scarboasa pojghita aia transparenta si gelatinoasa de deasupra; nu imi place nici branza prea sarata, musacaua, polonezii, chiftelele si snitelele a doua zi dupa ce au fost facute, salata de boeuf si mai sunt cateva dar nu mi le amintesc acum." Aflam ce canale tv prefer, evident PRO tv si Prima tv, pentru ca alea erau cele mai nou-aparute, iar ce e nou e cool, aflam ca vreau sa devin pictorita sau prezentatoare de stiri, aflam ca albastrul era culoarea mea preferata, aflam ca imi plac pisicile si cainii si ca melodia mea de suflet este "Eifel 65 - Blue da be de". Si toate astea mi le zicea "oracolul" din. . . dictando.
Te ridici de jos, te scuturi, memorezi lectia nou-invatata despre tine si mergi mai departe. Ca sa te poti cunoaste te raportezi la ceea ce faci. Si toti am avut momente in care ne simteam in deplina armonie cu noi insine. Te stiai, te acceptai, erai fericit cu ce esti, evolua, spiritual vorbind, pana intr-o zi. Apoi ai inceput sa devii uracios, nesuferit, sa detesti oamenii, in special cei dragi, sa strangi si sa dai numai energii negative. . . sa te pierzi. Si brusc te trezesti ca iti e dor de tine si ca te vrei inapoi si nu mai stii cum sa te apropii. Trezirea asta e primul pas. Al doilea e sinceritatea si analizarea a tot ce este in sufletul tau si vrei sa dispara si a tot ce nu este acolo si simti ca trebuie sa fie. Al treilea este promisiunea ca nu iti vei mai permite sa te pierzi, pentru ca viata e prea scurta sa faci de 2 ori aceeasi greseala. Si al patrulea - intelegerea; anumite lucruri nu tin numai de tine, uneori oamenii vor gresi iar tu va trebui sa intelegi asta si sa nu te lasi afectat. Intelege ca unele chestii nu trebuiesc puse la suflet, pentru ca finalmente se aduna si iar te vei chinui sa le scoti de acolo.
La sfarsitul vietii, zambetele trebuie sa cantareasca mai mult decat lacrimile. Ce sunt lacrimile? Sunt grijile tale, supararile, neputinta, tristetea, sunt sentimentele negative pe care corpul tau le materializeaza si pe care sufletul tau le arunca pentru ca stie ca nu ii fac bine. Ce sunt zambetele? Sunt fragmente din sufletul tau. Stiai ca atunci cand iubesti foarte mult, particule din sufletul tau se duc la persoana iubita? Asa ca vorba aia la finalul relatiei: "I-am dat o parte din sufletul meu" chiar este adevarata. Eu cred ca fiecare isi ia adio atunci cand scopul lui este implinit. Nu cred in coincidente; totul se intampla cu un motiv. Dar toate aceste motive si scopuri nu le afli pana nu te afli mai intai pe tine. Rautatea si toate lucrurile negative nu sunt scopuri in sine; pot fi mijloace pentru cei lipsiti de scrupule, dar ele sunt de fapt obstacole in a te cunoaste.
Am aflat cum ma cheama, ce adresa am, ce zodie sunt, ce mancaruri imi plac, ce animale prefer, ce vreau sa devin . . . iar acum. . . STIU.