De prozae romaneascae

Dupa o perioada in care am citit numai carti scrise de autori straini, am stat si m-am gandit: "Ma da' noi nu avem scriitori?! Ia, gata, citesc carti romanesti si apoi alea straine! Ca na, orice om trebuie sa isi cunoasca intai istoria, literatura, valorile poporului sau si dup-aia pe-ale neamurilor vecine!". Bun. Incep cu Marin Preda - Cel mai iubit dintre pamanteni. Imi place, asa ca ii dau inainte cu cititul. Le zice el acolo foarte frumos, se framanta, despica firul in patru mai rau ca cei din zodia Fecioarei, comenteaza, analizeaza orice gest de-al iubitei, fiecare cuvant. Termin primul volum, il termin pe al doilea, il termin pe al treilea. SEC. Finalmente aflu ca el era cel mai iubit dintre pamanteni, dar nu ramane nici cu sotia (divorteaza), nici cu copilul (i-l ia nevasta) si nici cu prietena (se desparte de ea dupa ce ajunge la inchisoare pentru ca i-a omorat acesteia sotul de care el nu stia ca exista, crima fiind de fapt legitima aparare, doar nu era sa se lase omorat). Un sfarsit trist. Ma reculeg, o iau de la capat, cu alta carte, evident. Europolis de Jean Bart. Suna frumos, a ceva vesel, exotic, optimist. Se povesteste viata in Sulina si cum se agita oamenii pe acolo cand un fost consatean revine dupa 40 de ani din America. Si toti isi fac planuri pe banii lui, numai ca el saracu' nu are niciun ban, are doar o fata, o negresa care cucereste toti baietii si care e urmarita de ghinion in dragoste. Tatal ii moare, ea naste o fetita (violata fiind de unu'), iubitul ei e plecat peste mari si tari, moare si ea pana la urma, sfarsita de dragoste :| . Raman cu privirea in gol cateva secunde, gen "Alta carte fara happy-end?".
NU mai zic nimic, ma reped si iau acum sa citesc Cezar Petrescu - Calea Victoriei. Asta sigur pare a fi ceva cu mondenitatile anilor 20-30, naiba stie, e ceva cu betii si bucurii, presimt. Presimt foarte prost se pare. O familie din provincie este chemata la Bucuresti pentru ca barbatul sa ocupe functia de Ministru al Justitiei ca sa faca jocurile marsave ale altcuiva de fapt. Fata cea mare se marita cu un om total lipsit de orice farmec pe nume Gutza Mereutza =)))), baiatul cel mare este suparat pe toata lumea, se vrea un revolutionar, se baga in organizatii dubioase, baiatul cel mic este un fel de "baiat de Dorobanti" al zilelor noastre, iar fata cea mica este singura care promite a fi cu capul pe umeri si cel mai ok personaj de pana acum. Mai se perinda prin roman si un print de vreo 80 de ani care o da pe morfina si apoi pe cocaina grav, prietena fetei mai mici care a fost la sanatoriu in strainatate pentru ca si ea era pe cocaina. . . Frumos, nu? Ca la final, fata cea mare sa isi insele barbatul, acesta sa se prinda si sa se mute amandoi in Ardeal, departe de orice tentatie, iar ca fata cea mica sa moara pentru ca a luat cocaina o singura data, sa vada cum e.
Pana mea, astea sunt carti?! Adica da, sunt, dar nu exista o singura carte in literatura noastra care sa nu se termine trist=adica moare un om sau tragic=adica mor toti?! Pe cuvantul meu ca astfel de romane numai bucurie de viata nu iti dau, numai chef sa mai citesti nu mai ai, numai la imbogatirea vocabularului nu mai ia parte creierul tau. . .
Eu nu pot trage decat o singura concluzie: literatura romaneasca e creata dupa chipul si asemanarea romanului, adica foarte trista. Daca nu esti trist, nu esti roman adevarat. Nu ai vazut ca toti te privesc cu scepticism cand ai un zambet tamp pe fatza? Ceva gen: "Frate, tu nu esti ok! Nu vezi unde te-ai nascut, cum poti sa zambesti? Ce-i de ras?" :|
Acum mi-am luat sa citesc Intalnirea din pamanturi - Marin Preda, daca nici asta nu e ok, daca si aici moare cineva, eu nu mai citesc proza romaneasca, ce sa mai zic de poezii. . . Eminescu si durerea lui. . . il dau undeva cu durerea lui ca nu cunosc pe nimeni caruia sa nu-i fi cauzat dureri de cap cu poeziile lui de dragoste neimpartasita, ca sa nu mai zic ca dupa 30 de ani incolo devenise misogin si simti asta daca esti femeie si ii citesti creatiile din acea perioada.