De prozae romaneascae

Dupa o perioada in care am citit numai carti scrise de autori straini, am stat si m-am gandit: "Ma da' noi nu avem scriitori?! Ia, gata, citesc carti romanesti si apoi alea straine! Ca na, orice om trebuie sa isi cunoasca intai istoria, literatura, valorile poporului sau si dup-aia pe-ale neamurilor vecine!". Bun. Incep cu Marin Preda - Cel mai iubit dintre pamanteni. Imi place, asa ca ii dau inainte cu cititul. Le zice el acolo foarte frumos, se framanta, despica firul in patru mai rau ca cei din zodia Fecioarei, comenteaza, analizeaza orice gest de-al iubitei, fiecare cuvant. Termin primul volum, il termin pe al doilea, il termin pe al treilea. SEC. Finalmente aflu ca el era cel mai iubit dintre pamanteni, dar nu ramane nici cu sotia (divorteaza), nici cu copilul (i-l ia nevasta) si nici cu prietena (se desparte de ea dupa ce ajunge la inchisoare pentru ca i-a omorat acesteia sotul de care el nu stia ca exista, crima fiind de fapt legitima aparare, doar nu era sa se lase omorat). Un sfarsit trist. Ma reculeg, o iau de la capat, cu alta carte, evident. Europolis de Jean Bart. Suna frumos, a ceva vesel, exotic, optimist. Se povesteste viata in Sulina si cum se agita oamenii pe acolo cand un fost consatean revine dupa 40 de ani din America. Si toti isi fac planuri pe banii lui, numai ca el saracu' nu are niciun ban, are doar o fata, o negresa care cucereste toti baietii si care e urmarita de ghinion in dragoste. Tatal ii moare, ea naste o fetita (violata fiind de unu'), iubitul ei e plecat peste mari si tari, moare si ea pana la urma, sfarsita de dragoste :| . Raman cu privirea in gol cateva secunde, gen "Alta carte fara happy-end?".
NU mai zic nimic, ma reped si iau acum sa citesc Cezar Petrescu - Calea Victoriei. Asta sigur pare a fi ceva cu mondenitatile anilor 20-30, naiba stie, e ceva cu betii si bucurii, presimt. Presimt foarte prost se pare. O familie din provincie este chemata la Bucuresti pentru ca barbatul sa ocupe functia de Ministru al Justitiei ca sa faca jocurile marsave ale altcuiva de fapt. Fata cea mare se marita cu un om total lipsit de orice farmec pe nume Gutza Mereutza =)))), baiatul cel mare este suparat pe toata lumea, se vrea un revolutionar, se baga in organizatii dubioase, baiatul cel mic este un fel de "baiat de Dorobanti" al zilelor noastre, iar fata cea mica este singura care promite a fi cu capul pe umeri si cel mai ok personaj de pana acum. Mai se perinda prin roman si un print de vreo 80 de ani care o da pe morfina si apoi pe cocaina grav, prietena fetei mai mici care a fost la sanatoriu in strainatate pentru ca si ea era pe cocaina. . . Frumos, nu? Ca la final, fata cea mare sa isi insele barbatul, acesta sa se prinda si sa se mute amandoi in Ardeal, departe de orice tentatie, iar ca fata cea mica sa moara pentru ca a luat cocaina o singura data, sa vada cum e.
Pana mea, astea sunt carti?! Adica da, sunt, dar nu exista o singura carte in literatura noastra care sa nu se termine trist=adica moare un om sau tragic=adica mor toti?! Pe cuvantul meu ca astfel de romane numai bucurie de viata nu iti dau, numai chef sa mai citesti nu mai ai, numai la imbogatirea vocabularului nu mai ia parte creierul tau. . .
Eu nu pot trage decat o singura concluzie: literatura romaneasca e creata dupa chipul si asemanarea romanului, adica foarte trista. Daca nu esti trist, nu esti roman adevarat. Nu ai vazut ca toti te privesc cu scepticism cand ai un zambet tamp pe fatza? Ceva gen: "Frate, tu nu esti ok! Nu vezi unde te-ai nascut, cum poti sa zambesti? Ce-i de ras?" :|
Acum mi-am luat sa citesc Intalnirea din pamanturi - Marin Preda, daca nici asta nu e ok, daca si aici moare cineva, eu nu mai citesc proza romaneasca, ce sa mai zic de poezii. . . Eminescu si durerea lui. . . il dau undeva cu durerea lui ca nu cunosc pe nimeni caruia sa nu-i fi cauzat dureri de cap cu poeziile lui de dragoste neimpartasita, ca sa nu mai zic ca dupa 30 de ani incolo devenise misogin si simti asta daca esti femeie si ii citesti creatiile din acea perioada.

Imi doresc sa imi pot dori o dorinta

Dorintele nu sunt facute pentru a fi scrise pe o foaie de hartie si apoi ingropate. Dorintele sunt facute ca sa zboare pentru a fi ascultate si indeplinite. Sunt facute ca sa le strigi in gura mare, sa-i innebunesti pe toti de cap cu ce iti doresti tu, ca astfel sa fii sigur/a ca si prietenul tau cel mai bun se va ruga sa ti se indeplineasca. Pentru asta traiesti: pentru o dorinta.
Iti doresti sa iei un examen, sa auzi pentru prima data intr-o relatie "te iubesc", sa poti aduce acasa un pui de pisica din spatele blocului, sa o iei de la capat cand ceva nu a mers bine, sa iasa soarele si sa-i zambesti desi stii ca te asteapta o zi de kkt, sa fii fericit/a. Si toti, dar absolut toti folosesc un singur cuvant: VREAU, care suna foarte egoist. Vreau bani, vreau masina, vreau haine. Vreau de toate pentru mine, dati-mi-le, mi se cuvin! Acest "vreau" exprima toate lucrurile materiale, precum si timpul relativ scurt in care le poti avea. "-Vreau...!" si s-a facut. Pe cand acel "imi doresc" implica sentimente si o parte din sufletul tau. Atunci cand iti doresti, stii sigur ca nu totul depinde de tine, poate de aceea te si agiti mai mult.
Cu totii avem cel putin o dorinta secreta ascunsa in adancul nostru undeva pe care nu o spunem nimanui niciodata, decat noua insine in gand, sperand astfel ca aceasta repetare a dorintei o va transforma in realitate. Ma refer la dorintele bune, frumoase, nu la cele pline de invidie, ura si razbunare gen "imi doresc sa cada pe scari sa-si franga gatu'!". Eu stiu sigur ca o dorinta buna se va indeplini daca te gandesti si crezi ca asa va fi. "Cere si ti se va da" e o vorba mult prea adevarata si merge mana in mana cu "Ai grija ce-ti doresti". . . Avand in vedere ca este inceput de an si toti vrem sa il incepem in armonie si intelegere, excesul de dorinte poate avea consecinte nebanuite pe termen nelimitat daca nu stim sa ni le alegem.
Gata, eu mi-am ales dorintele pe anul acesta :D Nu le spun decat daca mi le spui si tu.

Semne bune anu' are

Poate ca are sau poate ca n-are. Asta depinde desigur daca porti chiloti rosii (eu zic sa iti pui 2 perechi pe tine) in seara de Revelion, stai cu mana pe banii din buzunar, pupandu-ti persoana iubita si tinand deasupra voastra o crenguta de vasc. Si probabil ca daca mai aveai si a treia mana, se mai gaseau astfel de superstitii :)) . Oricum, ideea este ca norocul si-l face fiecare cum vrea si mai ales cum poate.
Omul are nevoie sa atribuie unei singure nopti din an toata bunavointa sa catre lume, catre cei dragi si mai ales catre sine, neuitand sa bifeze (in gand) tot ce a realizat in anul ce tocmai a trecut. Si majoritatea incearca sa isi incheie socotelile cu trecutul intr-un mod optimist: lasa ca la anul o sa fie mai bine, n-am avut timp sa mai fac si asta, dar la anul sigur o sa am cand si uite asa te impovarezi cu tot felul de promisiuni pe care stii dealtfel ca nu o sa le respecti intocmai, pentru ca nici anul trecut nu ai facut-o. Dar deh! toti speram la mai mult si mai bine. Ma intreb daca vom fi vreodata multumiti de ceea ce avem. . .
E o noapte magica, feerica, uitam de griji, de suparari, de certuri, parca suntem mai indragostiti etc. Dar tot mirajul asta nebun tine doar 3 minute, dupa care o iei de la capat. Pentru ca finalmente, nimic nu s-a schimbat: nici tu, nici cel de langa, nici vecinul de deasupra care "bormashinareste" in orele dragi somnului tau. Tot ce s-a schimbat este timpul. Si timpul este cel care schimba pe om, insa trebuie sa treaca o gramada de timp si trebuie ca omul sa faca de o mie de ori aceleasi greseli ca intr-adevar sa se schimbe. Ce e mai trist insa este faptul ca timpul nu bate niciodata la usa sa-l primesti inapoi.
Viata inseamna trairi si experiente; daca te crezi o piatra pretioasa si tot ce faci este sa astepti, atunci devii doar o piatra. . . Te-ai gandit vreodata ca timpul nu trece, ci tu treci prin el? Tu te poti schimba zilnic (de haine, de ganduri, de principii, de ce vrei tu), dar timpul e acelasi. Ca il percepi tu diferit in functie de gradul de plictiseala, asta este altceva. Azi a fost ora 3. Si maine va fi o ora 3 si poimaine si raspoimaine. Vara va fi acolo la fel cum si iarna e aici. Omul isi cauta stabilitatea: in rutina, intr-o femeie, in alcool, dar toti oamenii si-o cauta in timp. 1 septembrie este 1 septembrie, deja stii ca toamna a venit, esti pregatit pentru ea si te astepti sa vezi frunze cazute, vant si frig. Dar, surprizaaaaa, nu e asa! Este foarte cald afara, nu ploua deloc; esti debusolat. Te bucuri de vremea frumoasa, dar in sinea ta esti confuz. Pe ce te bazai tu a dat eroare. Si asta este o nimica toata; prietenii tai buni dau eroare la un moment dat, la fel ca si tine; timpul te dezamageste, d-apai oamenii. . . De aceea avem nevoie de astfel de momente in viata cand ne putem pune o dorinta si stim sigur ca o sa se implineasca, mai ales daca facem un mic "ritual" inainte. De fapt nu stim daca se va implini sau nu, ca nu ghicim in cafea, stele sau bobi, dar ideea ca exista un moment magic in care se poate indeplini o dorinta ne linisteste si ne asigura ca nu vom fi dezamagiti. Asa ca de cate ori este ziua ta, pune-ti o dorinta in gand si sufla toate lumanarile deodata ca sa se indeplineasca. Nu irosi sansa de a-ti pune dorinte nici cand vezi o stea cazatoare, nici cand iti cade vreo geana sau cand sufli intr-o papadie, cand prinzi in palma puful plopilor primavara si cu atat mai putin in noaptea dintre ani, care se zice din vremuri stravechi ca este magica. Este bine totusi sa speri la un alt inceput, sa stii ca tot ce a fost mai rau s-a sters si ca macar o data pe an sa iti promiti ca incerci sa fii mai bun si mai tolerant. Pentru a te schimba in bine necesita mult timp si trebuie sa faci aceeasi "greseala" de mii de ori. De Anul Nou iti doresc decat atat: sa repeti faptele bune, sa iti exprimi sentimentele de iubire, simpatie, afectiune pentru cei din jur si sa te simti mereu implinit(a) in tot ceea ce faci cu drag!

Facebook = fatzacarte

Cine nu e pe feisbuc, hai sus, hai sus, hai sus!

Hey, TU! Ti-ai pus pozele facute azi dup-amiaza in parc? Aha, tre' sa le iei din aparat, am inteles, am inteles. . . Siiii, ia zi, era soare, nu? Ai facut poze pe banca la soare, pupandu-ti cea mai buna prietena? Bravo, bravo! Stii ca e in tendinte. Dar daca nu te-ai pozat imbratisand copacii, tot degeaba. . . Aaaa, ti-ai facut! Super tare fata! Ma panicasem putin. Si iarba cum era? Adica. . . mai era iarba, nu? Sper ca ai curatat bine locul inainte sa te tolanesti pe jos pe acolo si sa iti faci poza, ca na. . . Eh da' acuma pentru doua minute, ce mai conteaza. Dai la schimb doua minute pentru o eternitate de amintiri. Ca doar d-aia iti faci poze si calculatorul tau iti zice ca nu mai are suficient loc pe hard :D

De fapt, cine naiba isi mai face poze ca sa le admire peste cativa ani? Lumea isi face poze ca sa le admire altii . . . chiar si peste cativa ani, pe feisbuc, desigur. Ca hi5-ul este depasit. Adica, nu ma intelege gresit, da' n-are Farmville. Stii si tu cum e cu jocu' asta. Cum a fost cu toate. Mama, mama, super tare! te joci o saptamana-doua-trei incontinuu, de uiti sa te mai duci si la baie si dup-aia gata, iti bagi picioarele in el, pentru ca iti dai seama ca e pierdere de timp si ca a inceput sa se blocheze si calculatorul (s-o fi saturat si el saracu') si ca e prea de copii de 3 ani. Insa in sinea ta te oftici ca nu avansezi atat de repede precum prietenii tai care te-au depasit cu 25 de nivele si de aceea preferi sa nu te mai joci. E exact ca aia cu vulpea si cu strugurii, desi eu mereu m-am intrebat de ce ar vrea vulpea sa manance struguri si nu iepuri. Cred ca era o altfel de vulpe. . . mai umana, dar nu atat de umana incat sa nu o discriminezi, pentru ca era mai neagra si vroia sa ii fure din vie strugurii bunica-tii de la tzara. Apropos de bunici la feminin; in urma sondajului facut de mine pe un esantion de cateva sute de babe de-a lungul anilor, am observat ca cea mai frecventa culoare de par nu este alb. Este roscat! Si eu stiu asa ca roscatul este o culoare de par care vrea sa puna in valoare voluptatea unei persoane. Si nu ma refer la kilogramele in plus, ci la o forma de senzualitate ca sa zic asa, la erotism, pasiune nebuna ca flacara, intelegi tu. Ori babele ce moartea pasiunii mele hormoni nebunatici mai au ele de se vopsesc roscat?! Probabil simte nevoia sa suplineasca prin culoare acea tinerete pierduta sau furata de barba-su care i-a facut perii albi si . . . in general babele care au fost mai asa, mai shturlubatice (yu-huu) sunt cele care se vopsesc roscat. Alta vorba de duh: rosu sa te placa mosu'! Nu-i asa?

Revenind la feisbuc. . . Devii ca o carte deschisa pentru oricine, doar daca nu cumva nu iti scrii nimic la informatii si atunci ma intreb eu de ce ti-ai mai facut cont. Dar cred ca stiu si raspunsu' : 1. de gura prietenilor care au deja; 2. ai peste 40 de ani si te cheama Unchiu' Pedo; sau 3. ai peste 50 de ani si esti fratele geaman al lui Unchiu' Pedo. Si ultima, dar nu cea din urma varianta de raspuns: esti convins ca vei gasi multe-multe-muuuulte femei. Succes in acest ultim caz! Dar cand treci de o anumita varsta si iti cauti iubirile pe net, eu spun ca ai o problemuta la caputz :D Sincer vorbind, hi5-ul este reteaua mea de socializare de suflet, ca acolo mi-am gasit eu barbatii cu care am intemeiat relatii stabile as putea sa le zic, datorita varstei adolescentine in care orice relatie de mai mult de o saptamana devine una stabila. Dar la varsta de 18 ani m-am oprit, mi-am bagat picioarele ( ca altceva nu am si orice fata care isi baga altceva sa stiti ca va minte, ca nici ea nu are) si mi-am anulat contul, ca deja ma saturasem de atatea "iubiri iubarete si iubitoare". Buuuun! Singura chestie care imi place la aceste retele de socializare este faptul ca mai vad si eu ce mai face colegu' din generala, ce-a mai facut colega mea de banca dintr-a 7-a etc. Mi-ar fi placut sa fiu politist pe feisbuc. Adica, sa se si inventeze aceasta meserie. Pe hi5 am tot fost, deci am experienta, nu-i problema, a venit criza (sentimentala), m-am dat singura afara si as putea sa ma reangajez, cu conditia ca sa lucrez pentru altii, nu pentru mine. Sa fiu un fel de "stalker" de dincolo de monitor si sa vad cine cu cine ce a mai facut si cand, pentru cine nu are posibilitatea sa acceseze netul intr-un anumit moment.

Acestea fiind scrise, te-as ruga ca maine, daca da bunul Dumnezeu sa fie cald, sa iti faci poze in sutien pe balcon, pentru ca asta este trendul de maine si nu cred ca ai vrea sa dezamagesti fanii (u-huuu) de pe feisbuc pe care i-ai adunat cu atat de multa straduinta.

In alta ordine de idei, sintagma de "Fata cu parul de foc" ar deveni acum pentru o oarecare, "Fata cu feisbuc de foc", pentru ca oricum, cand esti pe feisbuc esti pe foc automat, nu iti permiti sa stai, tre' sa vada lumea ca esti acolo si incerci sa faci putin "dera-a-a-aaaaanj!!! yu-huuuu!!".

Heartcheck, testing, testing...

Ce faci? Ce-ai mai facut de cand n-am mai vorbit? Au trecut ani de atunci. . .

Mi-am dat seama ca sunt putini oameni care pot recunoaste ca au gresit, dar sunt si mai putini cei care o si spun persoanei fatza de care au gresit. Iar cei din urma sunt adevaratii oameni, pentru ca ei stiu cat de greu este sa suferi de pe urma cuiva si ca simpla admitere a unei greseli le poate aduce un zambet nostalgic. Nu mai am acea stare de "statuie" in care simteam ca nu pot avea sentimente si ca viata trecea pe langa mine, dar imi este frica sa nu revina. Momentan insa, am obosit: sa alerg dupa finaluri fericite, sa ma prefac ca totul este excelent, sa incerc sa ii inteleg pe toti si sa le accept nebuniile, sa indepartez amintirile frumoase cu unele persoane, sa incerc sa ma conving ca nu imi pare rau ca nu am tinut legatura cu el, ea, ei, ele . . . Incep sa am simptome de om bolnav de "confuzionita". . . Si nu cred ca sunt singura.

Detest sa iau decizii mari;de fapt cred ca urasc sa iau decizii care stiu ca imi vor produce o suferinta. E ciudat ca atunci cand imi dadeam seama ca o relatie nu mai merge, imi faceam bagajele si ieseam pe usa direct, fara sa las vreun bilet de "adio". In sinea mea imi luam "ramas-bun", iar in gandurile mele un "adio, dar raman cu tine", pentru ca in amintiri inca mai poti crede in povesti.

De ce ai avea incredere in ceva ce nu poti controla? Nesiguranta ma omoara mai mult decat nebunia ce va urma, pentru ca stiu ca macar va fi cu mine. Dar daca nu va fi?

Sa treci peste.

Sa trec peste? Voi trece peste. Dar cum si cat timp va mai dura si de data asta? Imi e greu sa incerc sa sterg o persoana, e supraomenesc de greu. Desi este o metoda care functioneaza. Insa doar pentru simplul fapt ca eu nu o mai vad, nu inseamna ca ea nu mai este acolo. Stiu ca va fi acolo mai mult decat a fost vreodata. . . Stiu asta din trecut, pentru ca toti s-au intors de acolo, ce-i drept, doar la jumatatea drumului, cat sa-i vad ca nu m-au uitat. Si de fiecare data cand cred ca iar au disparut, se intorc, insa tot la jumatate. . . Acolo este pragul si mai mult de jumatate din partea lor nu va fi niciodata. Poate vor sa parcurg eu cealalta bucata. Dar eu nu am unde sa mai inaintez, pentru ca mereu am fost acolo, doar ca am construit un zid in fatza mea pe care il dau acum jos caramida cu caramida. Ei au fost cei care s-au indepartat cu adevarat. Eu doar m-am ascuns.

-Si de ce te-ai ascuns?

-Ca sa ma poata gasi. . .

-Dar poate nu vor sa te gaseasca. . .

-Si atunci de ce ma cauta uneori? :)

Ma gandesc prea mult "Ce ar fi fost daca. . .?". Si apoi ma uit la mana mea dreapta. Ma gandesc prea mult "Daca si el se mai gandeste la mine. . ." . Si apoi ma uit iar la mana mea dreapta. Ma gandesc prea mult "Daca el se gandeste la ce ar fi fost daca. . . ?". Si apoi inchid ochii pentru a nu ma mai gandi la nimic. Astept. . .