. . . dar noua ne place s-o complicam.

    De ce e viata complicata? Pentru ca e simpla. Iar noua oamenilor ne este frica de ce e simplu. Avem impresia ca daca gasim usor o solutie de bun-simt, care sa ne rezolve toate problemele aparute intr-un interval scurt, inseamna ca e ceva gresit acolo. Nu are cum sa functioneze, sigur se va intampla ceva rau. Sau poate am uitat sa adun toate datele problemei si d-aia mi se pare simplu. Ia sa mai gandesc, sa mai analizez, oare ce am uitat? Oare atat de usor sa fie de rezolvat chestia asta? Imposibil, sigur am gresit cu ceva, pe undeva.
    Toate astea pentru ca ne temem. Si nu ne e frica doar de consecinte nefaste, ci si de succes, de fericire, de iubire, de lucruri frumoase. "Frica pazeste pepenii." Dar cine naiba se bucura de pepenii aia pana la urma?
    Asta-i adevarul. Suntem prea orgoliosi, nu ne place si nici nu stim sa acceptam "infrangerea", esecul. De aceea cautam sa evitam aproape tot ce stim ca ne-ar face fericiti. Ca daca e Bau-Bau dupa colt si vine sa ne sperie cand ne e lumea mai draga? Iar atunci sa pierdem tot ce am sperat, tot ce am cladit pana in acel moment? Pai scuza-ma, dar daca le pierzi, inseamna ca nici nu au fost acolo de la bun inceput. Pentru ca nu ai crezut in ele. Faptul ca iti cladesti vise doar in mintea ta, fara insa a si actiona in acest sens, nu te face un luptator. Asa ca de ce te superi pe ceilalti ca-ti strica visele, planurile, daca tu nu te-ai apucat sa iti "construiesti" nici macar baza?
    Stii ce te-ar face fericit/a, dar stai o mie de ani sa-ti aduni gandurile, sa vezi pe unde sa o iei, stanga-dreapta. . . Timpul trece si esuezi, pentru ca te-ai pierdut pe drum. Cu pasi mari si repezi nu e bine, cu pasi mici dar siguri. . . parca nici asa nu-i bine. Stii cum e bine? La inceput cu pasi mici dar constanti, iar apoi maresti ritmul, pentru ca esti foarte aproape de ceea ce-ti doresti. Pasii mici i-ai facut pentru a testa terenul, pentru a capata incredere sa mergi mai departe. Si cum ai prins curaj, oricat de putin, te arunci, te lupti. Dar tu staaaaai sprijinit de gard si incepi sa filosofezi despre nemurirea sufletului, teoria chibritului si "Cum ar fi daca. . . ? Dar daca nu. . . ? Poate totusi sa. . . ?".
    Raspunsurile le afli pe parcurs. Si chiar daca sunt nefavorabile, care este problema? Nu a murit nimeni din asta. Macar stii ca ai incercat, ca ti-ai folosit toate armele. Si poate ca asa a fost sa fie, adica sa NU fie. De ce ti-a fost frica sa lupti pentru tine, pentru cei din jur atunci cand a trebuit, cand s-a ivit momentul?
In viata nimeni nu castiga mereu. Si pana la urma nici nu e asta scopul. Scopul este modul prin care alegi sa lupti, lupta in sine, nu rezultatul. Pentru ca indiferent de final, cu happy-end sau fara, tot ai ceva de invatat din asta. Si de ce te superi pentru o lectie? Nici macar pe tine nu ar trebui sa fii suparat/a. Te ridici, te scuturi de praf si mergi mai departe.
    De ce ne concentram pe trecut, de ce sa il facem prezent ca sa se transforme in viitor si sa traim intr-un cerc?
    Un om inteligent se adapteaza si inteligenta asta nu are nimic de-a face cu educatia scolara. Important este sa te bucuri de prezent, sa profiti de el, pentru ca si viitorul ce urmeaza sa devina prezent la un moment dat in viata ta sa fie cel putin la fel de bun.
    Dar oamenii nu fac asta. Ei mereu cred ca fericirea este undeva, intr-un viitor care se tot indearteaza pentru ca ei insisi o alunga. Si astfel devin nemultumiti, nerecunoscatori. Nu apreciaza ceea ce au si cel mai grav, nici nu se bucura de ceea ce au.
    O nemultumire pe moment te poate motiva sa-ti depasesti conditia, dar sa optezi pentru a fii nemultumit o viata intreaga te duce la declin, la pesimism, la rautate, la a nu mai avea incredere in ceilalti. Si esti prost de vrei sa traiesti astfel?

    Viata-i simpla. Si daca ajungi sa intelegi asta, o sa fii mai fericit.