- Vin din an in Paste si stai sa le astepti in ploaie, frig, vant, canicula.
- Incearca sa iti bage pe gat cardurile lor electronice idioate, iar aparatele alea de taxat merg cand li se scoala si pac! vine controloru' si te amendeaza.
- E caaaaald! pur si simplu lesini inauntru, mori ca nu ai cum sa respiri.
- A merge cu RATB-ul e ca si cum ai da o fuga prin spitalu' 9.
- Sa nu te mire ca majoritatea soferilor sunt beti atunci cand se suie la volan. Cunosc astfel de oameni care lucreaza la RATB si beau cel putin o sticla de vin si jumate de litru de tuica inainte de serviciu.
- Sunt prea aglomerate :|.
- "Vreau sa traiesc mai mult/Vreau sa nu mai stranuuuut/" . . . au bagat si o mie de reclame idioate acum ca sa ne faca si mai rau pe creier.
- Barile alea sunt pline de grasime si de jeg si de microbi si de. . . aoleoo :-&.
- RATB achizitioneaza numai jafuri de masini second-hand din tari straine. Asa isi arata ei respectul pe care il au fatza de tine.
- Pentru ca e o companie de stat. Si cu totii detestam statul.
Uite ca a venit si vara intr-un final. Fuga dupa slapi, sandale, papuci, eventual si dupa acele cizme-sandale carora eu personal nu le inteleg nici utilitatea si nici estetica.
Esti in magazin, probezi incaltamintea si brusc descoperi ca mai ai niste degete. . . cele de la picioare. Cunosc multa lume care si le detesta. Si asta de ce? Pentru ca desi degetul mare este. . . mare, nu este si cel mai lung :)). Si asta le face sa para putin ciudate. Iar despre degetul mic, nu mai zic nimic pentru ca e. . . mic! Nu ti s-a intamplat niciodata sa uiti sa il dai si pe el cu oja? Daca esti fata, bineinteles. El saracu' isi ia toate bataturile si basicile, e cel mai amarat. Cel mare este arogant, "aratatorul" (daca il pot numi asa) de multe ori sta in umbra celui mare, este oarecum strivit, "mijlociul" este in cele mai multe cazuri cel mai lung deget (asta asa, ca sa poti arata "semnul pacii" si cand mergi, fara un efort prea mare), "inelarul" de regula este degetul cel mai frumos, iar degetul mic isi ia toate injuraturile cand pantofii il bat in cap.
Mie imi plac degetele de la picioare, sunt amuzante, mereu cand ma uit la ele ma pufneste rasu', nu stiu de ce le marginalizeaza lumea. Asa ca daca vrei vreodata sa te amuzi, da-ti jos ciorapii si priveste-ti degetele :)
"Trebuie sa iei barbatii asa cum sunt si pe femei asa cum vor sa fie." Cele mai intelepte cuvinte pe anul acesta. Dar cum sunt insa barbatii ? Pai eu am stat si m-am gandit si cred ca facem o mare greseala atunci cand afirmam ca femeile sunt de pe Venus iar barbatii de pe Marte, adica de ce sa adancim aceasta diferenta dintre noi si mai mult decat e? Si mai ales, de ce sa ne resemnam cu ea? Pentru ca pana la urma, degeaba se tot scriu carti despre cum sunt barbatii si cum se comporta ei de fapt si ce vor sa zica atunci cand nu vor sa zica nimic si alte prostii,
deoarece si in randul feminin gasim femei care se comporta ca niste barbati si gandesc la fel ca ei si mai ales si mai trist, arata ca si ei. Iar chestia e reciproca: si in randul celor de sex masculin sunt barbati care arata de parca ar fi femei. Asa ca lucrurile nu sunt trasate atat de clar pe cat ai vrea tu sa fie. Si nu, nu exista carti de acest gen care intr-adevar se pot aplica in viata reala. "Mda, barbatul saten cu ochi caprui, constitutie atletica, capricorn cu ascendent in rac. . . ia sa vedem. . . aha! capitolul 4!". Si apoi te intorci catre mandrul tau: "Mai, ia stai tu aici frumos pe canapea sa iti studiez profilul, sa vad ce zice cartea. . . Iti plac masinile,nu?".
Dar asa e mintea femeii construita, vrea ea sa stie si sa controleze tot. Ar vrea sa citeasca ganduri si in special oamenii, dintr-o singura privire.
Barbatii seamana cu femeile mai mult decat am vrea noi sa credem. Negam asta pentru ca vrem sa fim considerate o specie unica de inteligenta. Insa chiar ne asemanam. Stam acum sa ne pierdem timpul cu batalia sexelor. De ce sa fie unii sexul tare si altii sexul slab? Poate ca barbatii ar trebui sa fie sexul slab, pentru ca se zice ca ei nu prea rezista ispitelor. Si daca femeile reprezinta sexul frumos, asta inseamna ca barbatii reprezinta sexul urat? Hmm, pai eu am vazut femei urate si barbati frumosi, pe ei unde ii incadrez?
Barbatii sunt barbati, iar asta inseamna ca au voie sa insele (ca doar asa au fost construiti, sa se reproduca), au voie sa bea ca porcii ( acceptam de mult imaginea betivilor la colt de strada, dar in schimb o femeie beata ni se pare grotesca), au voie sa injure etc. Au voie sa faca toate lucrurile urate posibile (cred ca am inteles de ce sunt indirect sexul urat). Au voie sa nu faca curat, au voie sa nu gateasca, au voie sa nu aiba grija de copii. Oare? Chiar au voie toate astea? Pai bravo fetelor, credeam ca suntem inteligente. Majoritatea mamelor de baieti sunt la fel: "Eee, lasa ca doar e baiat, nu tre' sa faca el curat in casa. Sa te insori mamica cu una gospodina, sa faca ea de toate in casa, tu doar servici tre' sa ai si bani sa aduci!". Halal sfat! Hai sa ii cocolosim, sa ii absolvim de orice raspundere, ca na, doar sunt barbati.
Suntem in secolul XXI, barbatul modern cand mai apare?
- Nu, nu este vorba despre asta. . . Cred ca de fapt este vorba despre oamenii din jurul tau pe care incerci sa ii impresionezi prin ceea ce faci, sa ii determini sa placa si sa admire ceva la tine. Cu totii cautam aprobare in ochii celorlalti, intelegere si compasiune. Si cine nu le cauta si sustine ca nu face asta, va minte. Eeeeei, dar cand le cauti si nu le gasesti? Atunci ce se intampla? Nu te simti inutil? Si cine are nevoie de oameni nefolositori? Simti nevoia sa iti iei campii si sa pleci in lumea larga, in speranta ca acolo va fi totusi cineva care va descoperi ceva bun in tine. Pentru ca de multe ori se intampla sa te ajuti cu strainii, decat cu prietenii.
- Cineva mi-a zis ca trebuie sa invat sa am incredere in oameni. Eu consider ca am avut prea multa in unii care nu meritau. Asa ca probabil ar fi trebuit sa imi spuna sa invat in cine sa am incredere si in cine sa nu. Mi-a mai zis ca am multe de daruit. Poate ca am, fiecare are, dar daca nu vrea sa primeasca? Si nu este o intrebare ipotetica, este una concludenta: chiar nu vrea. Nu este atent la mine, nu ma aude, nu vrea sa ma inteleaga, imi pun tocuri de 12, ma sui si pe scaunel, degeaba. Ar trebui probabil sa mi se intample ori ceva extrem de bun ori ceva extrem de prost ca sa pot capata 10 secunde de atentie in care sa ii spun tot ce am pe suflet. Dar daca are doua personalitati de fapt si si-o dezvolta pe a treia?
- Am observat ca oamenii in viata asta au de luptat pe trei fronturi mari: fizic, psihic si sufleteste. Iar cand spun fizic ma refer si la lucrurile materiale. Nu cred ca dam prea mare importanta celorlalte doua ramase. Suntem de parere ca daca avem bani, automat vom fi si bogati sufleteste. Dar nu e deloc asa. Pentru ca daca te axezi pe facut bani, o sa fii o masina de facut bani toata viata. Putini sunt cei care stiu sa se opreasca si sa se mai ocupe si de sufletul lor. Sunt persoane care stiu sa faca bani si sunt persoane care stiu sa faca oameni. Da, exact, sa faca oameni din sufletul lor prapadit. Aceste persoane se pot apropia de oameni si ii pot ajuta sa se regaseasca, ii pune fatza in fatza cu ei insisi.
- Oricat de deschis ai crede tu ca esti, tot etichetezi o persoana cand o vezi pentru prima oara. Ii pui o eticheta, fie ea si temporara, dar tot o pui. Si raman la intrebarea mea: in cine sa inveti sa ai incredere?
Vreau. Nu, nu vreau. Imi doresc, da, asta e cuvantul, "doresc", sa imi pot exprima deschis sentimentele si nu doar sa mi le exprim, ci sa le si impartasesc celor din jur. Dar nu pot. Sunt inapta, am un handicap, ceva pe creier, un pitic mic. Care cred ca e de fapt prea mare. . . Cineva mi-a zis sa le scriu, asa ca le voi scrie pentru a putea capata apoi curaj sa le si rostesc. Zici ca sunt tampita. Nu pot comunica cu oamenii, nu pot sa ii privesc in ochi suficient, ma ascund de ei, nu vreau sa ii vad, sa stiu ca mai exista si alte persoane pe lumea asta, trec printr-o perioada in care pur si simplu nu imi plac oamenii, vreau sa ii ignor, sa fiu indiferenta fara sa fiu acuzata de obraznicie si lipsa de respect. Nu vreau sa socializez, nu vreau sa stiu ce ii framanta, ce ii doare, ce ii face fericiti, nu vreau sa stie nici cat de mult ii apreciez, cat ii iubesc, cat de mult am invatat de la ei. "Cuae", mi-au dat lacrimile :(. Pur si simplu. E mult prea trist si nu pot fi genul de persoana superficiala care sa joace teatru impartind pupici in stanga si in dreapta tuturor, prefacandu-ma interesata de soarta celorlalti. Asa ca prefer sa tac, sa nu ma implic, sa nu vorbesc. Ca apoi sa realizez ca sunt batuta in cap si ca nu o sa castig nimic niciodata cu atitudinea asta. Dar parca nu pot sa fiu sociabila, parca am uitat brusc :| Ma tem sa imi fac prieteni noi, sa imi exprim parerea in fatza cuiva, sa ma agit, sa imi arat bucuria pentru orice kkt care ma face in sinea mea sa zambesc. De ce? NU STIU! Poate ma tem sa fiu judecata?! Nu cred, asta nu m-a interesat niciodata, doar toti sunt critici si cu siguranta nu sunt eu prima persoana pe care altii sa o judece. Ma tem sa nu fiu perceputa gresit? Doar n-oi fi acuma si proasta si n-oi sti sa leg doua cuvinte :| Ma tem ca nu pot reusi sa ma fac placuta de toata lumea? Pai daca o iau pe principiul asta, Iisus ar trebui sa fie cel mai iubit si uite ca nu e. . . Sau poate ca unele relatii s-au racit si nu mai reusesc sa fiu pe aceeasi lungime de unda cu persoanele respective. . . Poate ca simt ca m-am indepartat prea brusc si ca nu trebuia sa fac asta, pentru ca, in fond, nici nu as fi avut de ce cu adevarat. Asa ca probabil acum e perioada mea de "doliu", in care momentele de reculegere tinute se transforma in luni si nu stiu cat vor mai dura. Credeam ca sentimentalismele nu ma afecteaza, gen despartiri, impacari, imbratisari, bucuria de a revedea pe cineva, dar uite ca m-am inselat. Mi-am setat creierul sa nu constientizeze nimic din ce ar putea rani sufletul, pe moment a functionat, dar vad ca acum nu e deloc bine. Si toate vin asa cascada spre mine, ma navalesc, nu am timp sa ma gandesc la una ca vine alta peste gandurile mele. Vreau doar sa stau singura pentru a ma impaca cu mine insami. . .
