Si filmele sunt cat se poate de reale. Pentru ca si noi suntem reali si ne facem singuri scenariul. Regizori, cameramani, scenaristi. . . luam fiecare rol pe rand. Iar la fel ca si in filme, putem taia la montaj ce nu ne place si sa aratam "publicului" doar ceea ce vrem. Si vrem final de Hollywood, zambete, rasete, "Uite ce mult ma distrez, haha, ce tare, wow, super happy, feeling wonderful, awesome, amazing, loved, blessed". Pff. Tragem de orice "kkt care straluceste mai tare" si il ambalam frumos, "Uite ce misto e, wow, super tare, perfect, n-ai mai vazut asa ceva, e deosebit, feeling special." Ca doar filmele trebuie si ele cumparate, nu? Deci facem si pe vanzatorii. Si vindem cui? Noua. Si ce vindem? Gogosi. Aici sau la pachet? Oriunde, aici, acolo, acum, maine. Si cu ce sa fie? Pai cu de toate. Ca noi le vrem pe toate, deodata.
Dar cand pui aparatul foto jos, zambetul nu persista. Si poate ca e bine sa iti faci poze cand razi, desi nu te simti fericit/a.
. . . feeling nothing.
*feeling ca-n filmele cu prosti*
Pai stai, ca n-am auzit ceasul.
O vecina se cearta la telefon. Ceva legat de Cornelia. Ca nu stie nimic. Si normal ca pe el nu-l intereseaza. N-am inteles prea bine, trebuia sa-i sun la usa sa ii spun sa urle mai tare.
Deviatie de "sepie".
De la Sibiu. Orice. Pentru ca orice e "de la Sibiu" e national, traditional, natural.
Astia de la stiri nu mai au subiecte. Cica "Saint Tropez"-ul lui Salam e mai ascultat decat cel original. Pai da, cred si eu. . . Pff.
Eu scriu pe blog. Tu scrii pe feisbuc. Da, stiu, you're "feeling awesome" with Gigi Duru and 23 others at "Acasica".
S-a stricat masina de spalat vase. Cuptorul electric. Ventilatorul din baie. S-a infundat o chiuveta. Geamul din dormitor are bazdaci, nu mai vrea sa se inchida. Stai si repara-le. O sa-mi iau brevetul de muncitor calificat in curand. . . Ca pe cele de cofetar, bucatar, licenta bed&breakfast mi le-am luat de mult.
Aia? O proasta. Se baga si ea-n seama. Mereu am urat numele ala. Bleah.
Se intuneca prea devreme. Nu-mi place.
Unde e zapada? Y U NO snow?! Nu-mi place.
Pauza de publicitate. Nu-mi place.
E Ziua Internationala a Parfumului azi? Ca parca toti oamenii de pe strada si-ar fi turnat intreg flaconul de parfum pe ei.
Mesaj. "Cred ca e de la Vodafone." Wow. Chiar e. La 2 dimineata!
13 ianuarie. O zi frumoasa de primavara.
Auzi ca cica timp de 3 nopti de acum incolo ce visezi e premonitoriu. Daca mai am vise cu unu' care vrea sa ma rapeasca pentru trafic de persoane si/sau de organe, e clar.
"Hip-hop adevaaaaaaarat!". Irina Loghin. Irina LogOut.
Zi plina, dom'le!
Prea multe. Sunt prea multe. Da, le-am tot ordonat, am mai dat din ele, am mai si aruncat, le-am pus in cutii si mai mici, ocupa mai putin loc, tie ti se pare ca sunt aranjate ok, nu e nimic deranjant. . . Dar sunt prea multe. Haine, pantofi, genti, bijuterii, jucarii. Ma uitam azi la chestiile mele de plus. Nu sunt oribilitati si cu siguranta nu sunt luate din piata sau de la vreun hypermarket. Dar parca sunt prea multe. Am tot dat din ele si parca degeaba. Rafturile tot pline sunt. Si vreau spatiu. Nu stiu de ce vreau asta, ca nu am ce pune pe rafturi in locul lor. Si nu-mi spune "Carti". Ma gandeam sa fac un gest din asta nebun sa donez toate jucariile. Dar nu pot, ca ma gandesc (iar) apoi sa le pastrez pentru copiii mei. Dar ei nu se vor juca cu ele, vor sta pe "aifoane" si "aipoduri" si "ai ai ai!". Sa le duc la subsol? Si acolo sunt prea multe. Bleah.
Briz-brizuri, bijuterii. De care vrei tu. Din ce vrei tu. Cu ce vrei tu. 3 cutii. Nici nu le port. Pentru ca, exact, sunt prea multe. Si dupa ce ca stau juma' de ora sa ma gandesc cu ce sa ma imbrac, sa mai stau inca juma' de ora sa-mi asortez accesoriile? Nu, merci. Asa ca zac acolo. Am mai dat din ele, dar degeaba. Tot 3 cutii sunt. Si apoi ma gandesc, daca se iveste vreo ocazie in care am nevoie fix de perechea aia de cercei sau de bratarile alea? Evident ca "ocazia" aia nu se iveste niciodata :)) dar de ce sa risc?
Haine. Da, prea multe. Da, am tot dat din ele. Da, am lucruri pe care le-am purtat o singura data sau niciodata. Dar, ca si la bijuterii, daca vine vreo "ocazie"? Peste 60 de rochii. Zeci de fuste si de pantaloni. Bluze. Ce vrei tu. Ghici ce? NU le port. Pentru ca sunt prea multe si uneori e atat de frustrant sa deschizi sifonierul si in mintea ta sa stai sa faci toate combinatiile posibile si sa ai atatea haine incat sa nu mai stii ce ai. Asa ca ti se pune pata pe cateva obiecte vestimentare si doar pe alea le vezi in dulap si le porti de fiecare data, pentru ca preferi sa nu-ti mai bati capul. Macar eu nu voi spune niciodata ca NU AM cu ce sa ma imbrac, doar ca NU STIU cu ce.
Pantofi, genti, curele, esarfe, costume de baie, caciuli, manusi, geci, paltoane. Farfurii. Pana si alea sunt prea multe. Oale, furculite, condimente, geluri de dus, sampoane, farduri, creme, parfumuri.
Uneori am impresia ca in aceeasi casa cu mine mai stau vreo 5 persoane. Orice dulap ai deschide, e plin. Plin de lucruri frumos aranjate. Ca daca ar fi fost si puse haotic. . .
Oare incerc sa inlocuiesc oamenii cu obiecte? Cred ca mi s-ar parea si mai pustiu prin casa daca nu ar fi atatea lucruri. Cel putin asa stiu ca acel castron e langa mine in fiecare zi, de dimineata (poate si la pranz) si seara. In el imi pun cerealele, in el imi incalzesc supa. Nu ambele deodata. Si poate ca e si o chestie legata de amintiri. Ursul asta mi l-au luat ai mei de Craciun in clasa a 9-a. Cizmele astea le-am luat cu mama dintr-un magazin din Unirea cand aveam 17 ani. Nu conteaza ca le-am purtat de 4 ori maxim. Cartile astea le-am cumparat cand am fost cu tata la Targul de Carte. Bijuteriile astea sunt de la bunica-mea. Rochia asta, ghici ce? Mi-a facut-o strabunica-mea. Setul asta de farfurii e de la o alta strabunica. Pantofii aia? Pfff, nu ai idee cate nopti au petrecut. Si tot asa. Nu te gandi acum ca indiferent de starea lucrurilor, eu le pastrez. S-au stricat, rupt, decolorat, sfasiat? Le arunc. Dar ideea e ca incerc sa am grija de ele, pentru ca eu nu ma imbrac in haine, nu ma incalt cu pantofi, nu ma dau cu parfum si nu port accesorii. Toate astea sunt amintiri si nu vreau sa le uit prea curand. Vreau sa le "port" cat mai mult :)
S-a schimbat anul. Si ca de fiecare data cand se schimba, vrei sa schimbi si tu ceva: pe tine, pe cei din jur, relatia cu ai tai, cu prietenii, cu prietenul/prietena, sa mananci mai sanatos, sa te apuci de sala, sa nu mai pierzi atat de mult timp pe feisbuc, sa, sa, sa. . . Desi ai mai incercat sa realizezi cele de mai sus si in anul care a trecut, spunandu-ti ca "De maine." De maine adica "De luni." De luni, dar nu asta care vine, cealalta luni. Mai bine "De luna viitoare." Si tot asa, te minti pana trece anul. Iar deseori, faptul ca o seara ar trebuie sa-ti schimbe viata in bine la 360 de grade nu iti aduce suficienta motivatie pentru un an intreg pe care il ai in fatza. Asa ca ce e de facut? Cel mai bine este sa fii sincer/a cu tine insuti/insati si sa nu te incarci cu mai multe obiective de atins decat crezi tu ca poti indeplini. Priveste in urma. Cate ai realizat in anul trecut? 2-3 lucruri? Mai multe, mai putine? Nu conteaza. Adauga pe lista ta de prioritati inca un lucru in plus fatza de cate ai indeplinit in 2013. Cred ca e mai realizabil asa. Si mai putin coplesitor. Iar daca ai vrut sa faci ceva si nu ti-a reusit, incearca si anul acesta. Si la anul daca nici in 2014 nu ai avut noroc.
Eu nu vreau sa schimb nimic. Serios. Pentru ca lucrurile se vor schimba de la sine. Timpul trece, nu poti controla tot. Finalmente lucrurile se VOR schimba, pentru ca ar fi imposibil sa stagneze. Nimic nu stagneaza, totul se misca :)) Cred ca tot ce vreau sa spun este ca nu imi voi bate capul sa schimb ceva. Voi lua fiecare zi asa cum e si ma voi bucura de ea. Daca vor fi si zile nefaste, atunci voi incerca sa invat ceva de acolo. Da, evident ca si eu mi-am stabilit niste obiective. Si ele depind doar de mine sa le indeplinesc. Nu de alinierea planetelor, nu de Marte retrograd care face poarta-n casa cu Jupiter, nu de faptul ca afara e soare ori ba. Doar de mine. Desigur, si sprijinul celorlalti conteaza atunci cand poate voi avea impresia ca o iau pe aratura si ca increderea in mine scade. Si atunci tu trebuie sa vii si sa imi spui: "Eh, da' ce, tu esti proasta, nu stii sa faci? Revino-ti! zbang-zbang!" :)) si gata, moralul va fi restabilit.
Oricum, eu stiu ca va fi un an frumos. Pentru ca asta imi doresc si atunci cand imi doresc ceva, asa va fi. Si ca toate visele se vor indeplini. Tocmai pentru ca nu sunt vise, sunt obiective realizabile.
Ce am realizat in 2013? Multe. Destule. M-am surprins pe mine insami.
Trebuie sa oferi ca sa primesti, dar nu trebuie sa vrei sa dai doar ca sa primesti si tu la randul tau. Ofera doar pentru ca iti place sa ajuti, sa faci bine. Nu te gandi la recompensa, asta e total gresit si nu te face o persoana mai buna.
"Tine minte 3 cuvinte:" Optimismul invinge intotdeauna. Da, este usor sa fii optimist/a cand toate iti merg bine. Dar este si mai usor sa-ti pierzi optimismul cand lucrurile incep sa se clatine. Insa trebuie sa te gandesti ca nu toate lucrurile sunt roz si au termen nelimitat. Este normal ca lucrurile sa se mai clatine din cand in cand. Atunci ai nevoie de optimism mai mult ca oricand. Este doar un obstacol si trebuie sa il depasesti, pentru ca poti.
Nu sunt o persoana egoista, asa ca impart cu tine gandurile mele bune, vreau sa fii si tu fericit/a, sanatos/toasa, puternic/a si bineinteles, iubit/a. La multi ani! :)
Uneori trebuie sa spui "Nu" ca sa primesti un "da. . .", si ala cu juma' de gura.
Ai crede ca. . . , dar nu.
(Nu, atat am avut de zis/scris).
M-am gandit ca pana o sa am nepoti o sa am Alzheimer, asa ca mai bine scriu de pe acum acele amintiri pe care o sa vreau sa le povestesc dar nu o sa mi le mai aduc aminte.
A fost odata ca niciodata si or mai fi si acum, dar mai rar asa, doua zuze. Sa le spunem Isa si Mona sau MonaLisa, tot aia era pentru noi. Eram la liceu, clasa a X-a, cand ne-am zis ca astfel nu se mai poate, trebuie sa iesim si noi intr-un club sa vedem care-i faza. De strabatut centrul, Mc-ul si KFC-ul de la Romana ne saturaseram. Si de Dr. Taberei. Plus ca de la atata fast-food puseseram pe noi niste kilograme in locuri in care nu ne-am fi dorit.(Acum nu te gandi ca eram obeze). Si pentru ca noi eram anti-miscare si mereu spuneam ca suntem in acea perioada a lunii cand aveam orele de sport, am zis ca cel mai bine slabim dansand. Deci alergam dupa mai multi iepuri si vedem noi ce prindem.
Evident ca unde-s doua blonde merge si a treia, asa ca ni s-a alaturat inca o zuza, sa-i spunem Laura. Cum sa facem sa iesim de nebune? Ne-am convins anuntat parintii ca e ziua unei colege. Asta prima oara, ca dup-aia nu am mai avut stress. Iar cand se nimerea sa fie vreuna din noi singura acasa, normal ca fiecare aducea cu sine placa de par, vreo 5 bluze, toate fardurile, parfumuri, alte farduri si. . . farduri. In toata casa era o vanzoleala continua, un du-te vino dinspre baie spre dormitor si viceversa. Adica drumul de la oglinda spre sifonier, ca sa ne intelegem. Pe ritmuri de melodii diverse era mai mare dragul sa ne privesti cum ne agitam toate in chiloti si sutien. Mergeam in baie, ne dadeam cu pudra si fond de ten, mai mult asa, ca sa nu ne ceara buletinul si sa ne lase sa intram in club, apoi fugeam in dormitor, trageam cate un dres pe noi, iar fuga in baie - tencuiam ce mai era de tencuit pe fatza, inapoi in dormitor unde ne puneam o bluza de trening ca ne lua frigul, ne faceam unghiile, iar - in baie sa ne facem parul. Normal ca oja aia nici nu era bine uscata si trebuia sa le refacem. Laura avea un obicei de care nu s-a despartit nici pana in ziua de azi: intai se machiaza apoi se spala pe dinti si evident se mai da cu fond de ten dupa, ca na. . .
"- E bine cum m-am machiat?
- Nu, prea mult roz. Mai pune negru sa te lase in club.
- Acum e bine?
- Nu dom'ne, mai mult negru!"
Normal ca fardul negru ajungea sa fie fard de obraz pana la urma, dar remediam situatia inainte sa iesim pe usa. Ne dadeam jos bluzele de trening si votam cu ce ne imbracam. Fusta de blugi? Da, deci toate 3 in fusta de blugi. Bluza decoltata, asimetrica, cu voal, neagra? Da, bun, asa ramane. Nu eram noi pe atunci cu rochii si pantofi cu toc. Oricum, ne diferentiam una de alta prin faptul ca Laura era mereu in roz, Mona in negru si eu in restul paletei de culori. Nu toate odata :)) macar atat.
La inceput, adica primul an, hai poate doi, cand ieseam, nu beam alcool. Deloc. Noi chiar ne duceam sa dansam. Si atunci am descoperit noi toate mixurile tari si muzica electro si incercam sa retinem versurile din melodiile pe care le punea Dj-ul si cum ajungeam acasa fuga pe Google si pe Odc sa le gasim. Eram cool, ce stii tu? Numai oamenii marfa ascultau muzica asta. Pentru ca toata seara o tineam pe apa plata (fara lamaie) si cola, rezistam pana la 5-6 dimineata cand se inchidea clubul. Eram extrem de fascinate de cum intram seara, pe intuneric si ieseam dimineata, la rasarit, pe lumina. Si mai auzeam si cantecul vrabiutelor, dar asta am inceput sa observam cand deja aveam dezlegare la alcool si ieseam razand (na, cum altfel?) pana la un taxi.
Ceea ce ne placea cel mai mult era sa luam oamenii la dans. Noi eram mereu cele care incepeau sa faca hora, trenuletul, sa danseze lambada, ba tin minte ca o data, cand eram doar cu Mona, i-am zis sa dansam in cerc, sarind de pe un picior pe altul. Si chiar asta am facut, ceea ce a generat o discutie intre cativa tipi care venisera cu iubitele lor si. . . :
"- Uita-te ma la fetele astea cum se distreaza si alea ale noastre stau ca proastele pe canapea si beau cu paiul dintr-o doza de Fanta!"
Dupa care am descoperit boxele. Si apoi, in orice club mergeam, daca vedeam o boxa, clar ne suiam pe ea. Era chiar bine acolo, la inaltime. Aveai loc sa dansezi, nu te inghesuia nimeni, nu aveai treaba cu nimeni, eram in lumea noastra, pe boxa. Dupa care am descoperit barul. Si apoi, in orice club mergeam, ne suiam pe bar. Era mai greu sa-ti tii echilibrul printre paharele oamenilor si uneori riscai sa dai cu capul de tavan, dar niciodata nu a cazut vreuna dintre noi. (Acum nu te gandi ca ne suiam pe boxe si pe bar si incepeam sa ne dezbracam si sa aruncam cu sampanie/apa minerala una pe alta). De obicei incepeam sa ne cocotam atunci cand clubul devenea prea aglomerat. Si toata lumea era extrem de binevoitoare cu noi. Ne ajuta sa ne urcam, ne ajuta la coborare. Rari serile in care nu se gaseau baieti sa ne faca rost de un taxi. Si asta era dragut pentru ca nu ne stresa nimeni cu numere de telefon, id-uri, hei papusa, replici si vrajeli ieftine. Nu ca acum, cand toti parca sunt loviti de streche si in calduri.
Iesind atat de des in acelasi loc, sa ii spunem Twice, normal ca ne-am imprietenit cu bodyguarzii, cu barmanii, cu Dj-ul. Ce-l mai innebuneam pe Dj de cap. . .
"- Auzi, n-ai si tu melodia asta cu. . . ?
- Pune si tu melodia aia. . .
- Dar cine canta melodia asta? Stai sa notez.
- Nu danseaza nimeni, schimba ritmul, pune-o p-aia cu. . . "
Daca cineva devenea prea insistent pentru ca era extrem de beat si nu mai intelegea limba romana, o scoteam noi la capat. Deseori le spuneam ca prietenii nostri sunt la bar sau la baie. Sau mai erau astia care nu te puteau aborda din fatza, trebuiau sa te abordeze din spate si tu ca proasta ar fi trebuit cica sa stai, sa te bucuri si sa-l lasi sa se frece de tine, dar si tu de el :)). Asa ca eram extrem de vigilente si cum vedeam un astfel de "spartan", imediat plecam din acel loc, tragand zuza respectiva puternic de mana si uitandu-ne urat la el. Oricum, incidente mai neplacute de atat chiar nu am avut niciodata. Si deja stabilisem de acasa ca Mona e bodyguard-ul nostru. Trebuia doar sa se infoaie.
Amintiri sunt multe, dar prima parte o s-o inchei cu una scarboasa. Deci daca mananci sau esti slab de stomac, te poti opri aici din citit.
Acum vreo 3 ani, fiindu-ne dor de serile nebune in care ieseam doar noi fetele, ca fetele, am planuit cu Mona ca intr-o joi sa iesim in "Twice", transformat in Kulturhaus. Sa vedem si noi ce s-a schimbat pe acolo si evident, sa iesim doar sa dansam, pentru ca amandoua eram intr-o relatie si chiar daca nu, nu intr-un club gasesti "boifrend matirial". Ajunse in aceasta locatie, clubul fiind aproape gol, ne-am bucurat, am batut palma si toata seara am tinut-o pe vodka si suc de portocale. Trecusera deja niste ani de cand ne imprieteniseram cu alcoolul si stiam cum se bea, ce nu se bea, de ce sa nu amesteci. Motto-ul nostru dupa care ne ghidam cand eram la limita dintre "Ma simt bine" dar o sa "Ma simt rau" daca mai beau ceva, era: Vinul dupa bere e placere, berea dupa vin e un chin. (Acum nu te gandi ca eram alcoolice). Dupa melodia "Saniuta fuge, nimeni n-o ajunge", am zis ca mai bine fugim sa ajungem noi acasa decat sa mai auzim asemenea versuri proaste.
Pentru ca afara era iarna, deci frig si in taxi prea cald, mai mult decat evident ca mie mi s-a facut rau si cum ne-a lasat taxi-ul in fatza blocului meu, m-am si oprit la primul copac.
"- C***e, ai facut risipa la bautura, hahaha!
- Nu este adevarat, sa stii ca am vomitat doar sucul de portocale, nu cred ca era de calitate. Hai sus!"
Sus, ne aruncam hainele, ne bagam in pijamale, Monei i se face foame. Ma impleticesc si ma impiedic de pisica (ori invers) pana la frigider, ii aduc rosii, branza, salata de vinete, ardei copti, i le trantesc pe pat, ii urez sa nu i se faca rau, dau sa ma bag la somn. Dar totul se invartea si vazand-o pe Mona ca mananca tolanita ca romanii din Antichitate si sprijinindu-si capul cu mana dreapta, cu mana stanga se chinuia sa tina furculita sa nimereasca rosiile care fugeau din farfurie si cum se uita intr-un punct fix, mi s-a facut rau. Ai mei fiind acasa, nu ma puteam duce la baie, ca nu vroiam sa-i trezesc in zgomote de. . . Asa ca deschid larg geamul de la camera si colorez zapada in portocaliu. De la sucul de portocale. Ma bag in pat, Mona isi trage si ea patura peste cap, cand sa gasesc o pozitie in care parca nu se mai invartea totul atat de repede, i se face rau Monei. Evident, deschide si ea larg fereastra si coloreaza zapada in verde, rosu si portocaliu. Ne repregatim sa adormim; acum nu se mai invartea, dar amortisem pe partea aia asa ca trebuia sa ma intorc. Mare greseala. A inceput iar sa se invarta. Iar mi s-a facut rau. Iar am deschis geamul. Iar am inceput sa colorez. Iar ma bag la loc in pat. Adorm. Ma trezesc. Monei i se facuse rau. Fuga pe geam.
"- Ah, sa-mi bag pla in salata de vinete!
- Ti-am zis sa nu mananci din aia ca e prea grea. . ." bla bla bla. Incercam eu sa-i tin Monei teoria mancarurilor grele in timp ce ea isi varsa efectiv sufletul pe marginea geamului apartamentului de dedesubt.
Adormim. Si Mona ma ia de mana si incepe sa ma zgaltaie.
"- Dormi? Ti-e rau?
- Ce? Hai c***e, abia adormisem, nu mi-e rau.
- A, credeam ca ai zis ca ti-e rau.
- Ai visat."
Moment in care m-am dat jos din pat pentru ca mi se facuse rau instant. Daca nici asta nu-i iubire, atunci cand visezi ca unei persoane dragi ii este rau sau urmeaza sa-i fie si tu o previi, atunci nu stiu ce este :)). Iar pe geam, aceeasi distractie. Deja ma gandeam sa adorm la fereastra, ca ma plictisisem de cate ori vomitasem. Dar pentru ca Mona urla ca ii e frig, sa inchid fereastra si sa vin naibii in pat, asta am facut. Si adormim. Pana cand (nu, de data asta nu mai vomita nici una) se aude un zgomot ca si cum cineva ar bate in ceva metalic.
"- Ce-a fost asta?"
La care eu, in ameteala mea:
"- Ah, ce sa fie. . . e. . . e papagalul!"
"- Ah, bine!"
Si se intoarce pe partea ailalta si adoarme. Fac si eu la fel.
Ne trezim pe la un 10, ne uitam una la alta si ne pufneste rasul.
"- E papagalu', nu? Ahahahaha!"
De fapt, nu fusese nici un papagal. Nici nu aveam cum sa fie unul, pentru ca saracul meu papagal murise in urma cu vreo 5 ani. Iar zgomotul care s-a auzit semana cu cel pe care-l facea cand dadea cu ciocul de colivie ca sa-l scot afara. Insa era doar pisica ce se suise pe calorifer sa stea la caldura.
Nu stiu ce-ai invatat tu, dar eu am invatat multe. Extrem de multe. Nu am vrut sa invat atatea, dar 2013 n-a stat dupa mine. S-a gandit ca eram in urma fatza de ceilalti, asa ca mi-a dat multe teme de vacanta. Zbang, zbang, zbang! Palma dupa lectie, lectie dupa shot, shot dupa. . . Nici nu mai conteaza. Caci totul e bine cand se termina cu bine, nu?
In alta dezordine de idei, "Cere si ti se va da" nu a functionat, s-a mers pe principiul "Nu cere, ca oricum ti se va da".
"Cauta si vei gasi"? Cand te opresti din cautat atunci gasesti.
Alergi dupa iepuri? Nu mai alerga, se afla in spatele tau.
Cine-i acolo sa te ajute? Este mereu cineva.
Te dai in carusel, sus-jos, sus-jos. . . Ai ametit. Nu mai vrei sa stii, sa auzi, sa vezi, nu mai vrei nimic. Si pui totul pe "Hold". Pornesti cand vrei tu, nu cand vor ceilalti. Ai nevoie de timp pentru tine. Sa te cunosti. Sa stii ce vrei. Sa stii ce poti. Si chiar poti multe. Extrem de multe. Mult mai multe decat ai crezut, ai sperat sau ti s-a spus ca poti.
Dezamagire? Da. Uimire? Da. Fericire? Da. Tristete? Da. Minciuna? Da. Adevar? Da. Sinceritate? Asa, pe final. Nopti transformate in dimineti? Da, transformate in seri ca sa fiu cat mai exacta. Framantari? Da. Nepasare? Da. Viva la vida? Da. Hate la vida loca? Da. Keep calm? Da. And carry on? Evident. Enough keeping calm? Nu. Zambete? Sambete. Sambete? Zambete.
Ai ametit deja? Asa-i intr-un carusel. Asa a fost in 2013. Nu mi-a placut. Mi-a placut. Multumesc :D
Ca traim intr-o jungla urbana ori intr-o jungla rurala, tot jungla se cheama. Asa ca avem nevoie de niste sfaturi de bun-simt pe care sa le urmam pentru o mai buna intelegere si o viata mai armonioasa.
1. Asigura-te ca te lauzi cu ce ai realizat, cu cat de minunat/a esti si cum toata lumea te place, atunci cand ai de a face cu oameni noi, deci posibili viitori prieteni. Numai asa vor vedea cu adevarat ce fel de persoana esti si cu siguranta se vor simti norocosi sa te aibe drept prieten. Nimeni nu vrea ratati pe langa. Demonstreaza-le cat de cool esti tu.
2. La petreceri, nu este important ce muzica pune Dj-ul. Trebuie sa nu iti placa, asa ca du-te acolo, peste el si pune tu ce melodii vrei. Doar tu stii ca asculti muzica de calitate si prin urmare toti vor fi incantati de fiecare data cand vei anunta un nou cantec: "I-auziti asta! Nu-i tare?". Plus ca un Dj atrage atentia, asa ca de ce sa nu fii TU in centrul atentiei? Toata seara.
3. Pentru baietii care se afla intr-o relatie: intotdeauna cand mergi cu prietena ta undeva (nu conteaza unde), trebuie sa va asortati. De exemplu, ea are o fusta rosie. Iti pui o cravata rosie (asta daca nu ai un pulover rosu). Ea poarta o rochie albastra in dungi verzi, mov si galben. Tu faci pe dracu-n 4 si gasesti o astfel de cravata albastra in dungi, verzi, mov si galben. Numai asa lumea poate observa cat de bine va intelegeti si cum relatia voastra e una solida. Iar daca cineva vede ca v-ati asortat, ii raspunzi cu un: "A, da? Noi nici nu am observat, asa s-a nimerit." Asta o sa-i dea pe spate pe ceilalti si garantat vor vrea toti o relatie ca a voastra :X
4. Tot pentru baietii care se afla intr-o relatie: indiferent de ceea ce posteaza prietena ta pe feisbuc, tu trebuie sa ii dai "Like". Nu conteaza ca e un status in care ea "is feeling sad" pentru ca "iubi a facut ceva ce nu trebuia sa faca desi i-am zis de 5 ori sa NU", tu esti nevoit sa ii dai "Like", pentru ca doar asa lumea poate vedea cum tu esti acolo langa ea si o sustii in toate. Plus ca, vazand "Like"-ul tau, ceilalti se vor gandi ca poate nu esti o persoana atat de oribila precum incearca ea sa te faca sa pari.
5. Pentru fetele care au o relatie: nu este important de cat timp sunteti impreuna. Important este sa il intrebi constant la ce se gandeste. Si daca raspunsul nu este "La tine." atunci nu stiu ce sa iti spun, dar mi se pare evident ca nu el este alesul.
6. Tot pentru fetele care au o relatie: este necesar sa ii spui mereu ca nu ai cu ce sa te imbraci (chiar daca ai cu ce). Nu pentru a-l convinge sa te duca in mall la shopping ca o diva ce esti. Trebuie sa te plangi constant (doar esti femeie si ai acest drept dobandit prin nastere de a te plange) cum ca hainele nu iti mai vin si neaparat de fiecare data cand te imbraci cu ceva sa il intrebi daca asta te face sa pari grasa. De ce toate astea? Ca sa-l obisnuiesti cu felul tau cicalitor de a fi, pentru ca pe viitor, toate celelalte probleme de care te vei plange sa nu mai fie ceva atat de iesit din comun pentru el. Iar daca cumva nu iti raspunde cu un "Tie iti sta bine in orice.", un raspuns extrem de cliseic dar atat de salvator de casnicii, atunci nu stiu ce sa iti spun, dar mie mi se pare evident ca nu el este alesul. Asta si daca intr-o buna zi iti spune ca nu te mai suporta pentru ca te plangi intr-una si vrea sa va despartiti. Adica, atunci cand iubesti nu iti pasa de defectele celuilalt, nu? Deci nu, nici el nu este alesul.
7. Daca observi ca cineva are o zi mai buna ca tine, atunci transforma-i ziua. Fa-i-o una proasta. Crede-ma, asa ii faci un favor. Numai astfel poate aprecia apoi cum se cuvine o zi buna. Si poate data viitoare nu se va mai lauda cu cat de buna ii este dimineata. Adica "Buna dimineata!" suna atat de ironic uneori. . . ti-o tranteste asa in fatza. Arata-i tu cum stau lucrurile si ca de fapt este o dimineata extrem de rea.
8. Nu este obligatoriu sa raspunzi la mesaje sau sa returnezi apelurile, mai ales cand nu ai chef. Adica, cine raspunde atunci cand nu are chef? Doar persoanele ipocrite. Si tu nu esti asa.
9. Neaparat, atunci cand ti se face curte, sa pari inabordabil/a. Sa nu iti convina nimic. Sa nu iti placa nimic. Sa pari plictisit/a de prezenta ei/lui. Doar asa testezi sa vezi cu adevarat daca te place sau nu. Iar daca intr-adevar te place, se va da de 3 ori peste cap sa te multumeasca. Iar daca va renunta, atunci nu stiu ce sa spun, dar mie mi se pare evident ca nu este el alesul/ea aleasa.
10. Si un ultim sfat: Nu pune in aplicare sfaturile de mai sus.
Ma, eu ma bucur des. Uneori ma bufneste rasul din senin cand sunt pe-acasa. Deseori nu stiu de ce. Dar nu ma deranjeaza ca nu am idee de ce rad, pana la urma cine ma vede si ma judeca? In afara de Kiwi bineinteles, care imi arunca niste priviri de "Ia uite-o si p-asta! Hraneste-ma femeie, nu mai rade! Razi de mine?!". Si cand dau asa in ras isteric de nebuna (Mona si Dia "stie" cum ma manifest. Si tata. Saracul!), ma apuca topaitul. Cum sa-ti explic eu tie? E ca o stare de bine care simti ca te invaluie si iti imprima un zambet larg pe fatza. Imposibil sa nu fi avut astfel de momente.
Cand dau de oameni minunati. Acuma, fiecare cu definitia lui pentru "minunati", dar pentru mine inseamna oameni care au ceva in cap si care vor sa realizeze ceva in viata asta. Care isi fac planuri si muncesc pentru ele. Care se ofera sa te ajute, fara ca tu sa le ceri asta. Care sunt acolo, langa tine, prin orice mijloace, impreuna si la distractie si la rau. Care au principii, valori morale, ii respecta pe ceilalti. Care au intr-adevar cei 7 ani de acasa. Daca nu chiar mai mult de 7 ani. Care te bine dispun prin simpla lor prezenta. Care sunt optimisti. Care pot ierta din tot sufletul, nu doar din vorbe. Care stiu sa isi recunoasca greselile, ba chiar incearca sa le indrepte. Care iti dau acea speranta ca totul va fi bine (desi vorba asta e mega extra super uzata), inclusiv atunci cand tu nu mai vezi nici o rezolvare.
Cand vad ca ceea ce imi doresc incepe sa prinda contur.
Cand pot ajuta, pe oricine, cu orice. Oricand.
Cand reusesc sa depasesc un obstacol, indiferent de natura lui.
Cand stiu ca toti cei dragi mie sunt sanatosi. Si fericiti.
Cand ma intalnesc cu persoane pe care nu le-am mai vazut de ani de zile.
Cand imi petrec timpul cu prietenii.
Cand vad multe rochii frumoase :))
Cand simt ca cineva apreciaza cu adevarat ce fac, ce spun sau ce scriu.
Cand gasesc o melodie pe care am auzit-o o singura data si din care am retinut doar doua versuri. Si nici alea corecte.
Nutella.
Cand vizitez alte locuri, tari, orase.
Cand afara e frumos. Si nu bate vantul.
Cand citesc o carte buna sau vad un film interesant. Dar presupun ca asta bucura pe toata lumea :)
Cand imi inving temerile. (Dar in subsol tot nu ma duc singura).
Cand Kiwi se opreste din miorlaiala de dimineata si pot sa adorm in continuare.
Cand, cand. . . cand? Curand. :-*
Dafuq is this? Dafuq is that?
Serios acum, lasand "Dafuq"-urile la o parte. . . DAFUQ is this?!
Ma, eu nu ma enervez usor. Dar cand se intampla este pentru ca sunt obosita si plictisita si mi-e foame. Toate 3 deodata. Deci motive serioase, nu asa, la modul ca m-a prins seara cu treaba, tu ma tii de vorba si mi-a inceput telenovela. La care oricum nu ma uit pentru ca ma enerveaza si aia.
Cand nu inteleg ceva pentru ca nu stii sa explici si incepi sa tipi pentru ca eu nu inteleg ce imi zici pentru ca nu stii sa explici si incepi sa tipi. . . Te-ai prins tu, da?
Cand tu nu intelegi ceva. Nu pentru ca nu as stii eu sa explic (eu explic minunat, oare exista o meserie numita explicator?), ci pentru ca nu vrei tu sa intelegi. Pentru ca nu iei ceea ce iti spun ca atare, te gandesti ca e vreo alta intentie la mijloc, ca e un mesaj ascuns in ce vreau eu sa-ti transmit, asa ca nu ma asculti. Si o tii pe a ta. Deci ma enervez de fapt cand intelegi ce vrei tu, nu ceea ce iti spun eu.
Ma enervez cand ma enervez si nu ar trebui sa ma enervez, asa ca tin in mine pana la Sf. Asteapta, cand, evident deja e prea tarziu sa mai zic ceva, pentru ca nu imi aduc aminte de ce m-am enervat. Asa ca asta ma enerveaza si mai rau. Intelegi tu.
Cand am un lapsus in fatza unor oameni pe care abia i-am cunoscut si arat like d'uuuugh, dumb!
Cand barbatii vorbesc despre ei ca si cum ei ar fi cei mai buni, cei mai destepti, cei mai frumosi, tra la la, nu mai e nimeni ca ei. Ei le pot avea pe toate (femeile), nu exista sa fie refuzat. . . . Ma lasi? Stai jos! Inteleg ca esti unic, vrei sa fii placut, admirat, apreciat, invidiat etc etc, dar ai si defecte, asa ca. . .
Cand imi fac o mie de scenarii in cap pentru ca se intampla uneori (rareori, nu deseori) sa fiu nesigura. Nu pe mine, pe cei din jur, mai ales cand se contrazic, cand ii loveste strechea sau cand sufera de amnezie indusa voit.
Cand lucrurile nu imi ies asa cum vreau. Si nu, nu stau sa caut oaia neagra. Asta a iesit, asta-i rezultatul, descurca-te cu el. Si incerc sa ma descurc, o data, de doua ori, de 7 mii de ori pana trebuie sa iasa.
Cand incerci sa imi ascunzi chestii. "Incerci", dar nu iti iese, pentru ca imi dau seama. Dar te las in pace. Finalmente tot tu te dai de gol. (Ha, autogol!)
Cand nu mai stiu cum sa ma port. Pentru nu e bine nici daca e bine si nu e bine nici daca e rau.
Cand se opreste curentul. Dar asta enerveaza pe toata lumea.
Cand mai dau peste un articol prost, scris de o proasta intr-o revista proasta pentru femei proaste.
Cum iti dai seama ca m-am enervat? E simplu. Nu voi tranti si bufni, nu voi face uz de injuraturi si de ton ridicat. Voi zambi. Ironic. Voi fi sarcastica. Ma intrebi ce am, iti voi raspunde cu exactitate, nu cu "Nimic", pentru ca vreau ca problema sa fie rezolvata cat mai repede si voi astepta sa ma intrebi ce am pentru ca vreau sa vad daca iti pasa. Si daca "problema" se rezolva, ma poti impaca instant cu Nutella :))
Si inca ceva: imi displace acest smiley face :) daca e pus aiurea. Si il folosesc uneori (deseori, nu rareori) cand sunt ironica. Dar pentru asta chiar trebuie sa ma calci pe nervi :)
