Sunt acele clipe in viata cand te simti efectiv secat. . . Si nu vrei sa treci prin asta, dar totusi trebuie, pentru ca altfel, mai tarziu, ies piticii sa isi faca de cap. Ceea ce nu e bine absolut deloc. E perioada aia de golire efectiv, in care trebuie sa arunci tot. Si ce era rau, dar si ce era bun. Iar asta, pe langa faptul ca dureaza, e al naibii de greu.
Si ti-e lehamite de asa ceva. De asta preferi sa faci orice altceva decat sa stai doar tu cu tine de vorba, pentru ca stii ca gandurile tale o iau razna si o sa te framante, iar raspunsurile nu ti le poti da singur.
Asa ca te apuci si faci abuz: de bere, de prieteni, de mancare, de iesit in oras, de haine, de zambete, de carti bune, de filme interesante, de orice pentru a-ti tine mintea ocupata. Dar simti uneori cum mintea incepe sa caute si ceea ce apasa sufletul, chiar daca tu ii pompezi adrenalina la greu.
Nu sunt pregatita sa-mi infrunt "demonii", asa ca te rog sa nu ma lasi singura cu gandurile mele :) Nu vreau. . . nu vreau. . . Nu. Detest confuzia mai mult ca orice pe lumea asta. Mai mult decat prostia. There, I've said it. Now give me a strong drink.
Erau vremuri cand abia asteptai sa vina seara, sa te pui in pat si sa dormi. Nu mai vroiai sa vina ziua de maine.
Acum abia astepti sa se faca zi. Te feresti de noapte ca de drac. E 4 jumate dimineata si tu n-ai inchis un ochi. Afara nici urma de soare, de luna sau de stele. Si totusi cerul se coloreaza.
Noaptea e momentul in care ies piticii de sub pat si ti se urca in cap. Raman acolo pana dimineata. Danseaza, urla, se cearta, se trag de par. Te trag de ganduri. Incerci sa-i alungi, dand bezmetic in aer cu mana, ca si cum ai goni un tantar. Dar ei, ai naibii, exact ca si tantarii, pleaca, dar stau la panda si apoi, hop - sar din nou pe tine.
Si te resemnezi, ca n-ai de ales. Tragi patura peste cap, dar tot ii auzi. Sunt acolo si nu vor pleca prea curand. Nu stiu de ce este nevoie ca sa plece.
Asa ca transformi piticii in pisici, pentru ca ele sunt dragute si primesc multe "Like"-uri. Am vazut eu ca asa functioneaza. Trebuie sa-ti transformi supararile, grijile, indoielile, defectele in lucruri dragute, chiar amuzante.
Incerci sa iei lucrurile nefaste in doze mici, ca asa le digeri mai bine. E ca si cum te-ai feri de jumatatea frumoasa, rosie, dar otravita a marului din poveste si ai musca din jumatatea cruda, acra si verde. Nu spun ca e usor sa faci asta zi de zi, dar nu ai de ales.
Mie nu-mi plac merele, dar ma mai imbie uneori cineva cu cate o bucata frumos mirositoare si mi-o indeasa pe gat cu de-a sila. Cica face bine la sanatate. Dar e amara ca noaptea. Pardon, ca naiba. Si-o scuip. Dar gustul tot ramane intr-o camaruta secreta dintr-al meu minunat creier. Si nu pot scapa de el. Nu pana nu iau un topor si tai tot pomul. Si-i smulg si radacinile apoi. Sa nu mai faca mere in veci.
Ia uite, s-a luminat afara. . . Somn usor!
Avand in vedere ca "Nu" nu mai inseamna de mult timp "Nu", ci "Poate", iar "Poate" inseamna "Da". . . care e acel cuvant care exprima ceea ce ar trebui sa exprime un "NU"? "Da" nu este. . . Cand spui "Da" inseamna ca esti total de acord, nu mai poti de nerabdare, vrei cu adevarat.
"Da, da" - cu totii stim ca e ironic si te repede, gen "Mda, sigur, hai lasa-ma cu d-astea"
"Da, da, da" - explozie! entuziasm la superlativ
"Nu, nu" - pare asa copilaros, gen "Nu, nu, eu sunt cuminte" + un smiley face care da din gene. Esti cuminte pe naiba!
"Nu, nu, nu" - lasa-ma sa termin ce-am de spus, nu ma mai repede atat.
Uneori detest cuvintele din tot sufletul. Ai impresia ca poti exprima exact ceea ce simti, traiesti, vrei, dar rareori o nimeresti. Iar cand ai atatea de explicat, pentru ca vrei sa te faci cat mai clar inteles, te pierzi in sinonime. Si pari aiurit.
Uneori detest gesturile, limbajul trupului din tot sufletul. Pentru ca nu e, pentru ca e prea mult, pentru ca nu e cat ar trebui. Si cu mana stanga ce fac? Sa ma uit pe pereti? Daca ma balangan prea mult cu scaunul? Sa ridic ceasca sa o duc la gura? Nu mai bine ma aplec si sorb ce e la suprafata si apoi o inclin cu buzele, incercand sa nu o vars?
Dar de ce sa te chinui atat sa exprimi ceva? Ce ai de spus? E important? Pentru cine?
Pentru fericire. Ceva care probabil te face fericit. Este extrem de importanta fericirea. Pentru toata lumea.
Toti avem intrebarile noastre, mai mici, mai mari. Mai bune, mai proaste. Si exista raspuns la toate. Trebuie doar sa punem odata intrebarea aia. Dar nu vrem asta, pentru ca ne e frica. Adevarul doare in aceeasi masura in care te face si fericit. Paharul e plin si cand e gol, chiar daca nu e plin cu ceea ce speram noi sa fie. Dar nu ai de unde sa stii daca nu intrebi. Iar Google nu are raspuns la toate :)) Asadar, tu ce bei? Ce-ti pun in pahar?
Aceasta postare nu este o scrisoare, dar are o intentie.
"- Iubitule, mi s-a stricat foehnul!"
"- Iubitule, mi s-a stricat masina de spalat!"
"- Iubitule, mi s-a ars becu' de la baie!"
"- Iubito, ti l-am reparat!"
"- Iubito, ti l-am inlocuit!"
"- Iubitule, s-a stricat, nu mai merge!"
"- Ce anume s-a stricat?"
"- Noi 's-a stricat'. . . "
Sa vedem. . . Luam piesa asta, nu mai e buna, asta a ruginit, uite asta scartaie, dar o dam cu ulei, o reparam. Ah, dar uite, are ceva la motor, s-au ars niste fire. Ce facem, reparam ce avem sau ne luam altceva? Cum e mai rentabil? Cam acelasi pret.
Oh, dar bucuria de a avea ceva nou, mai bun, alte aplicatii, alt soft. . .
E greu. E trist? Nu. Doar greu.
Kiwi, pisica mea, se joaca mereu cu o pietricica galbena ce facea parte din decorul unei lumanari. Spun "o" pietricica pentru ca doar atat i-a mai ramas, una singura. Pe celelalte le-a imprastiat. Iar eu le-am strans cu aspiratorul, ma saturasem sa le adun tot timpul, una cate una si sa le pun la loc. Se joaca cu ea, apoi mi-o aduce langa mine pe scaun sau in pat. Il mangai pe cap, ii spun "Bravo, baiatu'!", exact ca unui caine care-ti aduce mingea, pe urma i-o arunc. O prinde si iar mi-o da sa i-o arunc. Si tot asa pana cand ii piere cheful si vine langa mine sa-mi cerseasca afectiune. I-o ofer, caci finalmente noi toti cersim afectiune si stim cat este de frustrant sa nu o primesti.
Aseara a cazut de la geam. Vana fluturi de noapte. A trebuit sa-l caut prin gradina blocului la 2 jumate dimineata. Nu vedeam nimic si nici baterii nu mai aveam pentru lanterna. M-am intepat si in gardul cu sarma zimtata, pus acolo de tanti de la parter sa nu-i strice nimeni recolta de rosii si de ceapa verde. Mai stii, poate ar trebui sa ne punem si noi garduri-garduri de sarma ghimpata in jurul inimii, sa nu o strice nimeni.
Dupa juma' de ora l-am gasit. Se facuse mic, in niste balarii inalte de vreun metru si nu scotea nici un sunet. Se speriase. Dar si noi ne speriem cand ne trezim singuri, in bezna.
L-am luat in brate, intr-un prosop, pentru ca vroia sa ma zgarie. Stiu, si iubirea doare uneori. Insa cine se cara cu "un prosop" dupa el intr-o relatie?
Am ajuns acasa si s-a ascuns sub un dulap. Si noua ne vine sa ne ascundem atunci cand stim ca am ranit pe cineva.
Pana la urma a iesit de acolo si a inceput sa se spele. Parea ca nici nu-i pasa, nimic nu se intamplase, fusese cuminte toata seara. La fel si noi incercam sa ignoram faptele dureroase, chiar daca mai mult ne amagim ca totul e in regula.
Vroia sa manance. Eu nu pot manca singura. Cu toate astea, gatesc in prostie. Nu stiu pentru cine, eu nu o mananc. Se strica si apoi o arunc.
O clipa nu ma scapa Kiwi din ochi. Stau in pat, sta si el cu mine. Ma ridic sa-mi iau un pahar cu apa din bucatarie, ma insoteste, chiar daca doarme profund. Ma duc la baie sa-mi pun o fatza vesela, vine si el si se aseaza pe picioarele mele. Ma duc sa arunc gunoiul, ma asteapta la usa. Am treaba la laptop pe birou, se tranteste pe tastatura. Intind rufele, le intinde si el cu mine, dand cu labuta peste sarma. Vreau sa alung mustele, incearca si el sa le prinda. Ud florile, incearca sa bea apa care curge din sticla. Vreau sa ma incalt sa ies afara, intai imi probeaza el pantofii. Si din cand in cand mai gasesc pietricica aia galbena acolo, intr-un pantof. Evident ca n-o vad si ma doare de mor cand calc pe ea. Dar stiu ca e doar un gest de afectiune, asa ca il gadil pe burtica. Il perii zilnic, dar tot imi lasa par cand ma imbrac si merge in picioarele mele. Dar nu ma supar, stiu ca incearca doar sa le arate celorlalti ca pe mine ma iubeste. Si ca sunt "teritoriul" lui :))
Mai face si el prostii, se suie pe masa si stie ca nu-mi place asta. Dar tot o face uneori. Atunci cand vrea afectiune si eu nu-l bag in seama. Se gandeste ca poate asa il vad si-l iau in brate. Si poate ca si noi am vrea sa ne suim uneori pe o masa. Sa fim vazuti. Dar il iau in brate numai pentru o secunda, ca sa-l dau jos si sa-l cert.
Si atunci ne ascundem sub dulap, luam pietricica galbena dupa noi sa nu ne plictisim si nu ne mai vine sa iesim de acolo vreodata.
1. Vorba cu "barbatii isi schimba femeile ca pe sosete" ar trebui reformulata. Nu stiu baiat sa si le schimbe zilnic :)) Asa ca ar fi corect: "Barbatii isi schimba sosetele, dar naravul ba."
2. - Deci imi place cum esti imbracata, arati asa. . . wow! Imi dai si mie numarul tau de telefon?
- Numai daca esti gay si vrei sa vorbim despre moda.
3. - Nu se poate ca asta sa fie numele tau. Suna a nume de femeie care face videochat.
4. - Esti cea mai roscata de aici, arati ca o lalea. Imi vine sa te iau cu mine si sa fugim impreuna in Olanda.
5. - E tare piticul din Game of Thrones, il duce capul.
- Il duc ambele capete.
- Da, fac echipa buna, sunt mai aproape unul de altul.
6. Unul peste alta, viata e frumoasa.
7. - Hai sa ne plimbam.
- N-am chef.
- Nu e bine sa fii asa sedentara.
- Nu sunt, am facut "miscare" aseara.
8. - Sa stii ca daca vreau, pot sa gasesc oricand alta ca tine.
- Ia, da-i search, vezi pe unde ma gasesti.
9. - Imi zici si mie te rog ce culoare au ochii tai? Nu-i vad din cauza machiajului.
- Stii, I'm with that guy. . .
- Nu conteaza, eu tot vreau sa stiu ce culoare au.
10. - Sa-mi spui daca vrei sa te combini cu mine sau cu vreunul dintre prietenii mei! (si un larg gest de prezentare a tuturor prietenilor lui).
Pick me, pick me!
It's funny because it's true!
Acest subiect este atat de amplu, incat nici nu stiu cu ce sa incep. Cert este ca are la baza o relatie de tip iubire-ura. Pentru ca ne fac sa ne simtim bine in pielea noastra (oh, the irony) dar ocupa al naibii de mult spatiu. Adica oriunde te uiti in casa e plin de asa ceva. Sa nu mai pomenesc de sertare, adevarate pastratoare de comori. A deschide un astfel de "cufar" plin de creme (de maini, de picioare, de corp, de fatza, de genunchi si de coate, de gamba stanga sus), parfumuri, oje, farduri, rujuri, rimeluri, uleiuri de par, de corp, de masaj e ca si cum ai intra in intimitatea fetei intr-un mod barbar. Si nici pentru sanatatea ta psihica de baiat nu e bine sa dai de acel sertar. Te gandesti ca ai nimerit intr-un supermarket, la raionul de cosmetice. Si nici ca ai vrea sa stii la ce folosesc toate acele sticlute, recipiente, cutii. Ca altfel te-ai trezi cu o prezentare ca la teleshopping:
"Uite ce tare e crema asta! P-asta am luat-o de la farmacie, iti face pielea super fina. Pune mana aici pe cot sa vezi. Nu-i asa ca-i marfa? Aaah, dar asta e si mai tare, parca as muta muntii din loc! Are sclipici si miroase a pepene galben!"
Mda, baietii nu dau 2 bani pe ce crema folosesti tu, atata timp cat miroase bine. E ok, mai multe nu tre' sa stie.
Si nu inteleg nici de ce ai 10 creme care fac acelasi lucru. Toate incepute, niciuna terminata. Asta nici eu n-o inteleg. Dar continui sa cumpar, poate o gasesc pe mama cremelor, care promite sa imi faca pielea fina si la 3 zile dupa ce m-am dat cu ea. Ca sa nu ma mai dau zilnic, e un chin atunci cand te mai si grabesti sa-ti respecti rutina asta. Dar o faci, ca n-ai incotro. Vrei ca in momentul in care se inghesuie juma' de RATB in tine sa ai pielea catifelata. Poate, cine stie, printre ei se afla si alesul tau.
Oricum, cremele nu sunt singurele pe care o fata nu le termina. Chestia asta se aplica la orice alt produs: sampon, gel de dus, ruj, parfum. Aaah, parfumul! Da, faza cu sticla de parfum in care mai sunt fix 3 stropi este urmatoarea. Totul incepe intr-o frumoasa zi in care iti iei un parfum nou. Si il folosesti intens, pana cand mai ramane un sfert din el. De aici incolo, de fiecare data cand te dai cu el, o parte din tine moare. Simti efectiv cum ticaie ceva in tine, vibrezi precum telefonul cand ramane fara baterie. Pentru ca asa o sa ramai si tu fara parfum. Da, stiu, mai ai vreo alte 97756, dar asta e unic, e preferatul tau. Asa ca timpul se opreste in loc cand mai ramane putin pe fundul sticlei. Si-ti zici:
"Nu ma mai dau cu el sa-l termin, il pastrez pentru o ocazie speciala!"
Si amani acea ocazie speciala, pentru ca nu stii care este, te gandesti ca poate urmatoarea o sa fie speciala sau poate ca cealalta data o sa fie si tot asa. Si parfumu' ala mai expira si el. Dar e in regula, il lasi acolo, in sertar. Nu te induri sa il arunci.
Ideea este ca pentru fete, niciun produs cosmetic nu expira si nici nu se transforma in ceva urat mirositor cu o consistenta de mazga. Chiar daca au trecut 3 ani de la data fabricatiei. Poate de la 6-7 ani in sus sa nu mai fie bun. Ea stie foarte bine ca astia vor sa o pacaleasca si ca de fapt acel produs nu expira cand fabricantii vor sa expire, doar se folosesc de termenul de valabilitate pentru a ne determina sa cumparam mai mult si mai mult si mai mult. Si zau ca nu e nevoie.
Ti-ai luat azi un rimel? N-are nimic, peste 2 zile iti poti lua altul. Chiar daca nu ai 6 perechi de ochi, ai nevoie de inca un rimel, nu se stie niciodata cand vine Apocalipsa si tu ramai fara rimel. Groaznic!
Sampoane? Mereu sa fie cel putin 2 in baie. Unul caruia sa-i persiste mirosul, altul care sa iti dea volum. Na, fie si inca unul care sa iti dea stralucire, doar nu le poti avea pe toate intr-unul singur. Plus balsam si masca de par.
Geluri de dus? Astea fara numar, cat mai multe si cat mai variate. Ca stiu ca te plictisesti de aceeasi aroma zilnic. Si eu ma plictisesc, d-aia am vreo 7, pentru fiecare zi a saptamanii. Si inca unul in dulap, pentru acea zi bisecta odata la 4 ani.
Farduri si rujuri? Imi pare rau, niciodata, dar absolut niciodata nu poti avea toate culorile. Si chiar daca le-ai avea, nu ai avea cum fizic sa le porti in timp util, pana sa expire. Si atunci ce faci? Sa le arunci? Nu, nici vorba de asa ceva. La faza asta fetele sunt foarte generoase intre ele. Le dau prietenelor. Este o regula nescrisa, un fel de traditie gen mama-fiica. Asa-i si cu fardurile.
Fetele si cosmeticele sunt ca intr-o relatie. Orice inceput este frumos, pe parcurs ne plictisim daca nu ne satisface, nu vrem sa le aruncam pentru ca ne-am obisnuit cu ele, sunt ale noastre si cand vedem ca nu le mai putem salva atunci le dam sut.
Am I right or I am right? :))
Si poate ca-i mai bine asa. Lumina asta era galbuie, palpaia de ceva vreme. Am tot rotit becul, dar degeaba. Am facut o prostie, am stins intrerupatorul. Apoi l-am aprins. Nimic nu se schimbase. A mai luminat slab cateva secunde si s-a oprit. Am ramas pe intuneric si ne e frica de el.
Poate am fost orbi, poate acea lumina chiar ne era suficienta. Dar lasam ce avem pentru ceva ce ne dorim. NU stim ce ne dorim, dar ne dam seama ca nu suntem fericiti asa, desi am incercat. Puteam oare sa ramanem in acea lumina chiar si cu riscul de a ne strica vederea?
Nu, ne retragem in bezna cu speranta ca vom gasi alt bec. Insa pana reusesti sa speri trebuie sa-ti invingi teama de intuneric, de a nu stii ce va fi. Nici cat va dura nu stii. Nici de ce. . . nu stii? Nu ai cum sa stii. Poate nici nu vrei.
Vrei doar negrul in jurul tau ca sa te redescoperi. Ai pierdut pe drum franturi din tine, le-ai lasat de bunavoie, ai acceptat sa te modelezi dupa. . . Da, pentru ca oamenii au impresia ca armonia si-o creeaza ei insisi. Si nu ca o descopera. Ca a gasi pe cineva cu care sa rezonezi pe toate planurile este un mit. Sau ca, in orice caz, este foarte greu de gasit.
Si te scufunzi in negura si ceata. Nu pleci de aici. Te vrei doar pe tine, asa cum erai. Incerci sa te aduni, sa te refaci. Ca un puzzle. Dar lipsesc piese pe care chiar tu le-ai inlaturat. Le cauti bezmetic, dar mai sunt acolo? Ti se mai potrivesc?
Ti-e dor de lumina. Intensa, alba, stralucitoare. Si o vezi, dar ai dubii. Daca e doar un miraj? Daca se transforma si ea sau si mai rau, dispare?
"Din asta nu se moare!" Cum nu, cand iti tot ia din viata, usor-usor? Asta nu e tot moarte?
Las-o naibii pe Ruby sa tot stinga lumina, tu aprinde-o pe-a ta.
Nu credeam ca e posibil ca intr-adevar stresul sa iti provoace atatea probleme medicale. Pana am patit-o. Modul meu de a-mi canaliza atentia departe de o problema era pur si simplu de a nu ma gandi la nimic. Si prima melodie care imi venea in cap pe aia o fredonam toata ziua. Si cam atat. Obisnuiam sa-mi impun sa nu imi bat capul cu nimic. Ca se rezolva. Cum, cand, asta nu mai conta. O zi-doua-trei, pana ce deja problemele cresteau exponential si se tot adunau. Si eu trebuia sa le rezolv, pentru ca singure nu se rezolva. Daca ar fi fost asa, "x"-ul din ecuatii s-ar fi gasit singur pana la urma.
Poate ca fizicul meu era in regula, dar psihicul tot aduna probleme. Adica griji, framantari, chestii de genul. Si pentru ca tot incercam sa le "arhivez" ca sa le minimalizez importanta, psihicul meu a rabufnit si s-a razbunat pe fizic. A urmat aproape un an de analize, medici peste medici, urgente, perfuzii, tot tacamul. Si am zis "Opa!". Chiar ceva nu e in regula. Dar asta dupa luni bune de chin. Pentru ca nu vroiam sa accept chestia asta. Imediat cum am "imbratisat"-o, totul s-a rezolvat. Si am inceput sa le revars. Sa-mi vars amarul. Tineam in mine pentru ca nu vroiam sa devin genul de prieten care cum se vede cu tine incepe sa se planga. Iar si iar si iar. Oricat de bun prieten mi-ai fi.
Iar metoda asta a mea nu era buna deloc, sa nu vorbesc nimanui despre ce simt. Decat la un nivel superficial. Prietenii d-aia sunt prieteni, sa te accepte si cu bune si cu rele. Nu era ca si cum ne-am fi cunoscut de 5 minute si incep sa-ti povestesc despre problemele mele si sa ma victimizez. Sa ma plang. Sa te fac sa ma compatimesti, sa imi dai atentie. Pentru ca sunt suficient de inteligenta incat sa stiu sa atrag atentia atunci cand o doresc si altfel, nu prin mila.
Pana acum juma' de ora vroiam sa scriu despre cei care se plang non-stop. Dar mi-am dat seama ca ii inteleg. Chit ca imi sunt prieteni sau nu. Desigur, e putin ciudat ca un necunoscut sa ti se planga. De absolut orice. Dar am stat si m-am gandit: pooate ca ei chiar nu au cui sa le impartaseasca gandurile lor. Poate dupa ce termina lista cu subiecte "De plans" devin oameni de treaba, mai veseli, mai usurati. Poate ca le faci un bine. Desigur, exista si in asta o limita, pentru ca la un moment dat este obositor sa tot asculti plangeri. Si atunci cred ca acelor oameni le face o deosebita placere sa fie asa, sa turuie intr-una despre ce ii nemultumeste. Si cred ca le place sa ii bata stresul. Sunt unii oameni carora durerea le face placere.
Dar ne plangem, pentru ca e uman.
Si vine si seara in care trebuie sa iesi cu fetele.
- Da' de ce iesi cu ele, nu putem sa iesim doar noi doi?
- Pai si ce faceti voi cand iesiti? Daca doar mergeti la o cafea, eu de ce nu pot sa vin?
Ti-ai facut schimbare de sex si eu nu stiu?
- Bine, dar pana cand stai?
- Ceee, va duceti in club?! O sa se ia toti baietii de voi! Nu vrei sa vin si eu?
Si e de ajuns o singura data sa cedezi si sa il iei cu tine. Toate prietenele tale te vor privi ciudat, ca si cum: "WTF?! De ce nu l-ai lasat acasa? Oooh, am inteles, e prea gelos, nu are incredere in tine, e prea posesiv, nu ne place de el, ia-ti altul!". Toate astea dintr-o singura ridicare de spranceana :))
Iar tu incerci sa detensionezi situatia, sa razi la orice, de orice. Nu poti sa vorbesti liber si nici prietenele tale, trebuie sa vorbiti codat, cu porecle si cat mai vag posibil:
- Il mai tii minte pe ala, Dude, care statea prin zona, pe la, acolo. Stii tu.
- Da, da, il stiu. Ce e cu el?
- Eh, nimic, m-a "salutat" vinerea trecuta.
- Ah. Tare.
- Mda, m-a "salutat" indelung. Se vedea asa pe el ca. . . . Siiii, ce-ti mai face pisica? :D"
Cand crezi ca ai depasit limita si nu vrei ca prietenul tau sa aiba apoi "material" de cearta (gen: De ce iesi cu ele, o ard dubios si te invata si pe tine la prostii), treci la subiecte neutre, inofensive, prostesti, gen farduri. Si parfumuri. Si pantofi. Si ce bluza ai vrut sa-ti iei pentru ca se potrivea cu o fusta din dantela. Asta o sa-l plictiseasca si o sa-l faca sa creada ca nu are de ce sa se teama cand te lasa singura. Dar, stai! Nu e bine daca se plictiseste, pentru ca dup-aia o sa te tot traga de maneca sa plecati. Si tu nu vrei, normal. Iar atunci faci tot ce e omeneste posibil sa il determini sa ia "singur" decizia de a pleca fara tine. Si daca esti o persoana diplomata, asa ca mine dupa ce epuizez toate subtilitatile si vorbele frumoase, il intrebi: "Dar tu nu aveai treaba de dimineata?". El se supara si pleaca, dar tu si prietenele tale sunteti fericite. Deci 4 la 1, ati castigat. Sa curga alcoolul si picanteriile despre persoanele pe care nu le suportati (that's right, barfa).
Frate, fetele, spre deosebire de baieti, atunci cand vor sa iasa doar ele, fara prietenii lor, o fac pentru ca trebuie: sa afle cum o mai duce fiecare, sa rada, sa bea, sa danseze, sa isi consolideze relatia de prietenie, sa fie acolo la nevoie, sa mai ia o pauza. Pentru ca sta cu tine 24/6 zile, nonstop si astfel stie ca isi neglijeaza prietenele. Fetele (cuminti, fidele) cand ies ele de nebune in club, nu o fac pentru a agata, a se linge, a se mai stiu eu ce. O fac pentru ca e distractiv sa iesi si sa dansezi pana te dor picioarele de la tocurile alea afurisite.
- Si atunci ce se aranjeaza atata daca tot nu vor sa faca nimic?
Ar trebui sa se ingrijeasca doar cand iese cu tine sau ce? Asta e felul ei de a arata ca se respecta, ca ii pasa de cum arata. In plus, e un mod de a-ti intari increderea in sine. Da, frate, rochia aia scurta, rosie, ma face sa cred ca pot darama muntii. Si pe voi un sacou colorat va face zmei. Asa ca nu ne judecati.
