vineri, 29 aprilie 2011

Happiness seems to be loneliness


Vreau. Nu, nu vreau. Imi doresc, da, asta e cuvantul, "doresc", sa imi pot exprima deschis sentimentele si nu doar sa mi le exprim, ci sa le si impartasesc celor din jur. Dar nu pot. Sunt inapta, am un handicap, ceva pe creier, un pitic mic. Care cred ca e de fapt prea mare. . . Cineva mi-a zis sa le scriu, asa ca le voi scrie pentru a putea capata apoi curaj sa le si rostesc. Zici ca sunt tampita. Nu pot comunica cu oamenii, nu pot sa ii privesc in ochi suficient, ma ascund de ei, nu vreau sa ii vad, sa stiu ca mai exista si alte persoane pe lumea asta, trec printr-o perioada in care pur si simplu nu imi plac oamenii, vreau sa ii ignor, sa fiu indiferenta fara sa fiu acuzata de obraznicie si lipsa de respect. Nu vreau sa socializez, nu vreau sa stiu ce ii framanta, ce ii doare, ce ii face fericiti, nu vreau sa stie nici cat de mult ii apreciez, cat ii iubesc, cat de mult am invatat de la ei. "Cuae", mi-au dat lacrimile :(. Pur si simplu. E mult prea trist si nu pot fi genul de persoana superficiala care sa joace teatru impartind pupici in stanga si in dreapta tuturor, prefacandu-ma interesata de soarta celorlalti. Asa ca prefer sa tac, sa nu ma implic, sa nu vorbesc. Ca apoi sa realizez ca sunt batuta in cap si ca nu o sa castig nimic niciodata cu atitudinea asta. Dar parca nu pot sa fiu sociabila, parca am uitat brusc :| Ma tem sa imi fac prieteni noi, sa imi exprim parerea in fatza cuiva, sa ma agit, sa imi arat bucuria pentru orice kkt care ma face in sinea mea sa zambesc. De ce? NU STIU! Poate ma tem sa fiu judecata?! Nu cred, asta nu m-a interesat niciodata, doar toti sunt critici si cu siguranta nu sunt eu prima persoana pe care altii sa o judece. Ma tem sa nu fiu perceputa gresit? Doar n-oi fi acuma si proasta si n-oi sti sa leg doua cuvinte :| Ma tem ca nu pot reusi sa ma fac placuta de toata lumea? Pai daca o iau pe principiul asta, Iisus ar trebui sa fie cel mai iubit si uite ca nu e. . . Sau poate ca unele relatii s-au racit si nu mai reusesc sa fiu pe aceeasi lungime de unda cu persoanele respective. . . Poate ca simt ca m-am indepartat prea brusc si ca nu trebuia sa fac asta, pentru ca, in fond, nici nu as fi avut de ce cu adevarat. Asa ca probabil acum e perioada mea de "doliu", in care momentele de reculegere tinute se transforma in luni si nu stiu cat vor mai dura. Credeam ca sentimentalismele nu ma afecteaza, gen despartiri, impacari, imbratisari, bucuria de a revedea pe cineva, dar uite ca m-am inselat. Mi-am setat creierul sa nu constientizeze nimic din ce ar putea rani sufletul, pe moment a functionat, dar vad ca acum nu e deloc bine. Si toate vin asa cascada spre mine, ma navalesc, nu am timp sa ma gandesc la una ca vine alta peste gandurile mele. Vreau doar sa stau singura pentru a ma impaca cu mine insami. . .

7 comentarii:

  1. Viata e grea, dar trece...
    M-a uimit postarea ta, credeam ca niciodata nu vei vorbi asa.

    RăspundețiȘtergere
  2. probabil e o perioada depresiva si nu reusesti sa te asmilezi cu cei din jurul tau,poate ti-ai creat o imagine despre cum ar trebui sa fie cei din jurul tau,iar aceasta imagine pe care ti-ai creat-o nu se potriveste deloc cu realitatea,sau poate e o fobie pe care o au majoritatea-sociofobie.
    Cheia e la tine si aceasta cheie inseamna detasare si acceptare,compromisuri si adaptare.

    RăspundețiȘtergere
  3. Desi nu te-am mai vazut de o vesnicie, pot sa zic cu sinceritate ca nu sunt surprins absolut deloc. Sentimentul descris de tine este bine cunoscut de orice persoana care a ales in cursul vietii sa puna mai des mana pe carte si nu pe telecomanda. Cu timpul te obisnuiesti cu ideea ca pur si simplu ai o viziune distorsionata asupra lumii in care traim fata de majoritatea… dar unde-i raul in asta ? O sa te impaci cu tine insati…o tigara, o sticla de ceva cu cat mai multe grade si niste muzica buna face minuni…doar sa nu uiti sa-ti pui masca cand esti gata sa iesi din nou.

    First sample is free :))
    http://www.youtube.com/watch?v=YUPA0C60YDE&ob=av3n

    Numai bine,
    Alin

    RăspundețiȘtergere
  4. Ca bine zici de o vesnicie :)) merci pt. melodie, e draguta. tu ce mai faci? :)ce drum ti-ai ales in viata?

    RăspundețiȘtergere
  5. N-am avut norocul sa-mi aleg drumul, mai mult am fost fortat sa-l parcurg si a fost plin de gropi, serpentine, scurtaturi si...am cam ramas fara metafore :). E o poveste interesanta care-si are locul la o cana de vin fiert unde noi, ca doi batrani intelepti, comemoram simpletea vremurior care au trecut si ne plangem de greutatile actuale. First round on me pentru napolitanele pe care le-ai impartit cu mine acum o vesnicie :)).

    RăspundețiȘtergere
  6. Metaforele alea nu prea imi suna mie bine, ma cam sperie. . . . Suntem doi batrani f intelepti de 23 de ani si cred ca o sa povestim ceva. Oricum, nu ma asteptam sa dai de mine in mediul virtual :) dar m-a bucurat. Cum tinem legatura?

    RăspundețiȘtergere
  7. Daca n-ar fi gropi crezi ca ne-am mai bucura la fel de mult de perioadele fara ele ? Macar sa invatam sa nu mai luam things for granted. :)
    Pentru legatura trebuie sa apelam la mediul virtual yet again si mai vedem dupa: clicky pe numele meu si cred ca am pus pe acolo o adresa de mail sau vreun ID de mess ceva. Viva the internet o/

    RăspundețiȘtergere

Vreo reactie?